Herta Müller şi forţa empatiei

Intransigente, precise şi tăioase ca o lamă de oţel nobil, judecăţile de valoare ale Hertei Müller despre literatură şi scriitori vibrează empatic atunci cînd în cauză se află represiunile de orice fel dar în special, cele de natură politică, cu funestul lor alai de orori şi traume nevindecabile.

Ca şi în recentul volum de eseuri „Immer derselbe Schnee und immer derselbe Onkel" ('Mereu aceeaşi nea, mereu acelaşi „neică”') scos de sub tipar la editura Hanser, în curs de apariţie în traducere la editura Humanitas, şi în eseul publicat deunăzi în FRANKFURTER ALLGMEINE ZEITUNG, Herta Müller dă o voce celor care, în „patria lor”, sunt reduşi la tăcere de un sistem opresiv, nemairămînîndu-le ca mijloc de exprimare decît scrisul şi literatura.

De astă dată, destinatarul elogiului laureatei Nobelului pentru Literatură este disidentul chinez Liao Yiwu. Cartea sa, intitulată „Pentru un cînt şi o sută de cîntece”, recent apărută în traducere germană la editura S. Fischer, îi oferă Hertei Müller o ocazie ideală de solidarizare cu victimele opresiunii politice din China.

Exilîndu-se, autorul a reuşit să scape de temniţele din patria sa, a căror experienţă a făcut-o, reţinînd în textele scrise ulterior şi glasul tovarăşilor de suferinţă, dar şi dimensiunile diabolice ale sadismului torţionarilor. Faptul că a ajuns în Germania, în „străinătatea noastră”, este o „fericire amară” pentru el, scrie Herta Müller, mărturisind concomitent că finalul benefic al odiseei dureroase o fericeşte şi pe ea.

Empatia nu este una născută din senin, ci din însăşi experienţa de viaţă a scriitoarei germane originară din România, persecutată de securitate, forţată să ia calea exilului. Definiţiile pe care Herta Müller le dă patriei sunt memorabile, variabile şi veridice în acelaşi timp.

Patria poate fi locul în care te-ai născut şi trăieşti, unde te-ai născut şi ai trăit multă vreme, de unde ai plecat şi unde te întorci spre a pleca iarăşi…Pentru cei prigoniţi care au reuşit să scape, patria este locul în care s-au născut, au trăit, de unde au fugit şi unde nu se mai pot întoarce. Şi chiar dacă ei ar vrea să scape de această patrie, nu pot, ea rămîne duşmanul cel mai intim, locul în care celui plecat i-au rămas cei dragi, pe mai departe expuşi persecuţiilor.

Herta Müller duce mai departe analogiile „empatice”, întrevăzînd între destinul lui Liao Yiwu şi al romanului său şi între cel al lui Boris Pasternak şi romanul „Doctor Jivago” unele analogii. Aproape întocmai cum autorităţile sovietice, la vremea lor, au încercat să împiedice prin tertipuri, intrigi şi intimidări publicarea romanului „Doctor Jivago” în străinătate, şi autorităţile chineze, acum, s-au străduit, ceva mai subtil ce-i drept, dar fără a izbuti, din fericire, să zădărnicească apariţia romanului lui Liao Yiwu în Germania.

  Uneori însă stratagemele de PR ale potentaţilor chinezi dau roade pe căi ocolite, fie din pricina prevalenţei intereselor economice ale occidentului, fie din cea a miopiei unor intelectuali seduşi de ofensivele de şarm ale Beijingului.

Şi de astă dată, Herta Müller nu ezită să spună lucrurilor pe nume, evocînd cazuri concrete. De pildă, cel al cenzurării dure de către autorităţile chineze a unei expoziţii sino-germane de fotografii. Apoi, refuzul autorităţilor chineze de a permite participarea la vernisajul unei expoziţii germane la Pekin a scriitorului Tilmann Spengler. Acesta făcuse elogiul confratelui său de breaslă, Liu Xiaobo, care ulterior a devenit laureatul  Nobelului pentru Pace, dar care se află în continuare în detenţie în patria sa.

Faptul că în urma unei vizite în China, scriitoarea germană Juli Zeh, altminteri talentată şi angajată, manifestă înţelegere faţă de politica represivă a Beijingului, menită să anuleze presupusul risc al unui război civil, este de asemenea menţionat în textul Hertei Müller.,

În mod implicit, „înţelegerea” manifestată de un intelectual occidental faţă de politica represivă a Chinei îi îngăduie cititorului să întrevadă în această „clemenţă” o dureroasă sfidare la adresa unor autori care cu preţul vieţii, prin scrierile lor, dezvăluie adevărata faţă a Chinei.

În textele Hertei Müller angajamentul moral în favoarea unor autori are şi un liant estetic. Astfel, scriitoarea întrevede chiar o legătură de suflet, de stil, între felul în care Oscar Pastior percepuse şi înregistrase, deliberat, neîntrerupt, uneori inconştient, universul concentraţionar, în acel punct zero al existenţei, cînd nervii zdrobiţi constrîng spiritul de observaţie, şi între modul în care, grandios şi din memorie, Liao Yiwu, reconstituie momentele de groază din închisoare sau, într-un poem, masacrul din Piaţa Tien An Men, din iunie 1989.

Herta Müller, fericită de a-l şti pe Liao Yiwu ajuns în Germania, scăpat de închisoarea ce-l aştepta în China, îi urează să aibă parte cît mai curînd, după fericirea amară, pe care o tragi după tine, de fericirea netedă, care îşi are şi ea preţul ei, dar care te cruţă.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Ovidiu Suciu