Herta Müller şi banalitatea răului

În vremuri de derută, degringoladă politică şi descumpănire, verticalitatea morală a unor personalităţi ale căror scrieri, literare în cazul dat, sau filozofice în general, au o vădită radicalitate estetică pare a fi vital necesară.

Devine astfel explicabil, fie şi parţial, interesul cu care a fost şi este urmărită şi pregătită prezenţa Hertei Müller la Bucureşti, pentru doar cîteva zile.

Dar tot astfel se explică energiile şi sinergiile mobilizate şi manifestate spre a face nu doar vizibile şi spectaculoase ci şi memorabile şi edificatoare, momentele întîlnirilor publicului larg, ziariştilor, iubitorilor de literatură şi adevăr, cu laureata germană, născută în România, a Premiului Nobel pentru Literatură.

Pe lîngă alaiul de parteneri media şi sponsori ai manifestărilor programate în decursul a doar 48 de ore, girate şi excelent puse la punct de editura Humanitas, s-a distins mai cu seamă în avanpremieră, presa scrisă - cotidianul Adevărul şi săptămînalul Observator Cultural, cu un surprinzător dosar de interviuri, cronici, exegeze.

Ofensiva informaţională, întregită de un dosar de presă, de o broşură specială precum şi de invitarea scriitoarei la televiziune, are cel puţin două obiective distincte şi esenţiale.

Unul l-ar constitui familiarizarea publicului larg cu universul scrierilor Hertei Müller, atît de particular şi totuşi atît de cunoscut celor cărora le-a fost dat să trăiască pe viu anii dictaturii.

Celălalt ar spori sensibilitatea estetică şi morală la mesajele unor texte în care confruntarea cu un trecut - pe care mulţi ar dori să-l facă uitat dar care provoacă în continuare convulsii - este explicită sau metaforică.

Recentele dezvăluiri legate de angajamentul de colaborare cu securitatea semnat de Oskar Pastior, alter egoul personajului principal din romanul Atemschaukel – Leagănul respiraţiei, au stîrnit consternare, au declanşat dezbateri publice şi dispute particulare, mai mult sau mai puţin nuanţate, despre complicităţi, colaborări, despre vinovăţii şi culpe în timpul dictaturii.

Aceleaşi dezbateri nu au putut însă oculta, spre exemplu, valoarea în sine a textelor ca şi a unui moment editorial neobişnuit - lansarea, în chiar ziua sosirii Hertei Müller la Bucureşti, a antologiei bilingve de poezii Oskar Pastior la editura Art.

Găzduit la orele serii, la Clubul de la Muzeul Ţăranului Român, evenimentul a avut parte de prezenţa pe podium a lui Ernest Wichner, directorul Casei Literaturii din Berlin, a profesorului universitar Klaus Ramm, preşedintele Fundaţiei Oskar Pastior, expert în istoria poeziei experimentale şi concrete, a traducătoarei Corina Bernic, a lui Alxandru Şahighian şi a lui Gabriel Decuble, acesta fiind şi realizatorul antologiei.

Mă refeream la sinergiile stimulate de sosirea Hertei Müller la Bucureşti. Dincolo de conferinţa de presă de la Hotelul Intercontinental, de seara de la Ateneu, pe a cărui scenă invitata se află în dialog cu Gabriel Liiceanu, dincolo de sesiunea de autografe de la Librăria Kretzulescu, de prezentarea făcută de Andrei Pleşu la New European College, este inagurată - tot în acest interval - o expoziţie care o aduce mai aproape pe Hannah Arendt de spiritualitatea românească. Manifestarea stă sub incidenţa conceptului de omenie, de umanitate.

Spaţiul acestor zile este unul în care mesajele unor texte şi intervenţii publice şi publicate ale Hertei Müller interferează la nivel semantic cu cele ale temerarei gînditoare care, în încercarea de a desluşi şi explica sistemele totalitare, a depistat şi unul din mecanismele care le fac posibile: banalitatea răului.

Este ceea ce, nu în cele din urmă, şi textele Hertei Müller indentifică în corpul trecutului apropiat: dezamorsarea banalităţii răului. Scriitoarea o face însă cu tăişul foarte fin al talentului ei literar şi al intransigenţei morale.

Autor: Rodica Binder (Bucureşti)
Redactor: Cristian Ştefănescu