Ungaria, în luptă cu migrația
14 februarie 2015Șeful grupului parlamentar al partidului de guvernământ Fidesz, Antal Rogán, a ales un loc deosebit pentru conferința sa de presă: un peron de la Gara de Est din Budapesta. În timp ce jurnaliștii așteptau sosirea acestuia, ei au putut fi martori, nu din întâmplare, la arestarea de către poliție a unei familii de kosovari. Rogán a vorbit apoi în fața presei de "creșterea alarmantă a numărului de imigranți" și despre înăsprirea legislației privind migrația. Imigranții ilegali, a spus Rogán, vor fi obligați pe viitor să rămână în arestul poliției până se va decide în legătură cu solicitările lor de azil. În caz de necesitate, Ungaria ar trebui să-și înăsprească legile în cauză, chiar dacă modificările nu ar fi susținute de dreptul comunitar.
Acțiunea lui Rogán din 10.02 e parte a campaniei anti-migrație lansată de executivul de la Budapesta. Startul l-a dat în ianuarie premierul Viktor Orbán, după atentatele de la Paris: "Migrația motivată economic în UE este un lucru rău. Nu aduce beneficii, doar nefericire și pericol. De aceea trebuie să punem punct migrației. Ca premier nu voi permite ca Ungaria să devină o destinație pentru imigranți. Nu vrem minorități la noi în țară care să difere major cultural față de poporul nostru. Vrem ca Ungaria să rămână Ungaria."
Retorică agresivă
Cuvinte care seamănă celor rostite de partidul extremist Jobbik, care a câștigat la alegerile din aprilie 2014 20% din voturi, devenind a treia forță politică de la Budapesta. Jobbik cere de ani de zile înăsprirea legilor migrației și câștigă voturi cu lozinca "Ungaria pentru unguri!".
Cu toate acestea, Ungaria este printre țările europene cu cele mai mici cote de solicitări de azil și migrație. În 2014, 43.000 de persoane au cerut azil în Ungaria, doar 500 au primit dreptul de a rămâne. La fel ca în celelalte țări din UE, trendul este însă crescător. În 2012, Ungaria înregistrase doar 2.200 de solicitări de azil. Exodul kosovarilor a dus însă la creșterea masivă a acestor cifre. Din ianuarie, autoritățile ungare au raportat 25.000 de imigranți ilegali - 13.000 dintre aceștia au făcut cerere de azil în Ungaria.
Mobilizare politică internă
Aceste cifre vin exact la timp pentru guvernul lui Orbán, apreciază politologul Attila Juhász, de la Institut Political Capital din Budapesta: "Guvernul a plasat tema migrației printre priorități și vrea să recâștige astfel inițiativa politică. În ultimele luni, executivul a pierdut masiv în popularitate și a intrat în defensivă, după o serie de scandaluri de corupție și măsuri contestate (impozit pe Internet, taxe de circulație, interdicția de deschidere a magazinelor duminica)."
De fapt, situația migrației nu s-a înrăutățit în Ungaria. În ultimii 25 de ani, sute de mii de oameni au primit cetățenia ungară, dar este vorba în majoritate de membrii ai minorităților maghiare din statele vecine. Cei mai mulți străini care trăiesc în Ungaria sunt germani și americani. Numărul celor din țările fostei Iugoslavii sau de origine arabă, africană sau asiatică este doar de ordinul miilor.
Mulți imigranți din Germania și SUA
În prezent, presiunile migraționiste cele mai mari sunt în sudul Ungariei, la granița cu Serbia. Pe acolo au intrat în ultimele săptămâni sute de persoane zilnic, în principal cetățeni kosovari, care vor să ajungă în Austria și Germania. Cel mai solicitat este punctul de trecere a frontierei de la Ásotthalom. În localitatea sârbă vecină Subotica se strâng în prezent miile de refugiația kosovari, care trec apoi frontiera în Ungaria.
Primarul din Ásotthalom, László Toroczkai, spune că zilnic intră în Ungaria 3.000 de refugiați. "Situația nu mai poate fi ținută sub control", se plânge acesta. "Vin multe familii cu copii mici. Au fost și cazuri de deces, oameni care au înghețat. Refugiații îi deranjează pe locuitori, sună noaptea la ușile lor, fac focuri și lasă gunoaie." Toroczkai, odată printre cei care au înființat grupuri de tineret neonaziste, se află azi sub aripa partidului Jobbik. Autoritățile de frontieră resping criticile sale privind controalele insuficiente la granițe. Numărul polițiștilor de frontieră a sporit masiv din toamnă, spune șefa poliției vamale din Budapesta, Gizella Vas. Sprijin vine între timp din afara țării: zeci de polițiști austrieci și germani au fost trimiși la granița cu Serbia pentru a-i ajuta pe colegii ungari.