Grevă la Lufthansa
28 iulie 2008Greva angajaţilor Lufthansa se concentrează asupra aeroporturilor din Frankfurt şi Hamburg, lovind astfel în cele două cele mai importante centre de activitate ale companiei aeriene. Fiecare avion care nu decolează de pe aeroportul din Frankfurt afectează planul de zbor al Lufthansa din toată Germania, iar la Hamburg se află centrul tehnic al concernului german care este responsabil de verificarea avioanelor, care, fără verificările tehnice obligatorii, nu au voie să decoleze din cauza regulilor de siguranţă foarte stricte.
Totuşi, purtătorul de cuvânt al Lufthansa, Klaus Walter, se arată în continuare optimist: „A oferi detalii asupra măsurilor luate de noi pentru a contracara efectele negative ale grevei nu ar fi prea inteligent din punct de vedere tactic. Însă vă pot spune că luni vor decola foarte multe avioane ale Lufthansa. Poate nu toate zborurile vor fi punctuale şi probabil vom avea mai puţin catering la bord ca de obicei, însă decolarea avioanelor este prioritară. Cu puţină răbdare din partea pasagerilor vom reuşi să mulţumim pe toată lumea şi regretăm că pasagerii vor fi confruntaţi cu dificultăţi. Însă nu putem face altceva decât să acceptăm că greva trebuie să aibă loc, chiar dacă suntem pregătiţi pentru dialog şi dispuşi să negociem.”
Sindicatul Ver.di a anunţat că greva este planificată a avea loc pe termen nelimitat, în timp ce compania germană asigură pasagerii că a elaborat deja planuri de urgenţă pentru toate cazurile.
Politicienii solicită revenirea la masa negocierilor
Între timp, politicieni din toate partidele germane solicită celor două părţi revenirea la masa negocierilor.
Premierul landului german Bavaria, Günther Beckstein a declarat în acest context: „Solicit atât din partea Lufthansa cât şi din partea Ver.di să ia în considerare că există mulţi oameni care muncesc din greu tot anul şi care îşi fac acum griji în privinţa concediului binemeritat, şi de aceea fac un apel către cele două părţi să ajungă repede la un acord.”
Până în prezent, sindicatul Ver.di nu a reacţionat la apelurile venite din sfera politică, protestul de muncă demarând conform planului.
Pentru majoritatea angajaţilor Lufthansa, greva este o noutate, fiindcă ultimul protest al angajaţilor companiei germane a avut loc în urmă cu 23 de ani.