1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Grecia: Cu bere artizanală împotriva crizei

4 august 2017

În Grecia, așa-numita "craft beer" produsă de microberării este tot mai apreciată. Dar tinerilor berari ca Nikos Roidos nu le este ușor - nu doar din cauza birocrației elene și crizei economice.

https://p.dw.com/p/2hgmY
Nikos Roidos (stânga), cu un comerciant căruia îi place mult berea sa artizanală
Nikos Roidos (stânga), cu un comerciant căruia îi place mult berea sa artizanalăImagine: DW/F.Schmidt

Când Nikos Roidos se plimbă printre numeroasele magazine de vinuri și delicatese din Salonic, majoritatea proprietarilor acestora îl strigă pe nume. Bărbatul de 32 de ani este unul din cei patru creatori ai Ali-Bier, prima microberărie din orașul elen. "Am fost mereu niște consumatori interesați, dar nu ne-am gândit înainte deloc că am putea să producem chiar noi bere profesionist", explică el. Mobilul îi sună tot mereu. Pentru berari, vara este sezonul de vârf, se scuză el. "Noi livrăm singuri berea proprie. Mai ales acum, că sunt pline barurile de pe plajă în stațiunile de vacanță, lucrăm fără pauză." Într-o vreme în care producătorii greci cu amănuntul se confruntă cu o conjunctură economică slabă, Nikos Roidos și prietenii săi sunt printre puținii producători care se afirmă în piață cu un nou produs.      

40 de microberării concurează în Grecia cu cei trei lideri de piață - Alfa, Mythos și Fix - trei mărci de bere elene aflate de ani buni în proprietatea unor concerne internaționale. În ciuda situației economice dificile, cererea pentru berile autohtone este în creștere. Și din acest motiv s-a decis Nikos Roidos, după o perioadă de studii în străinătate, să se întoarcă în patria lovită de criză.

Ali-Bier a devenit una din berile artizanale cele mai apreciate la Salonic. Aproape toate magazinele care vând băuturi alcoolice au în ofertă această bere. Ea mai este vândută și în cârciumi, baruri și supermarketuri. "Am studiat cu toții în Olanda, unde am descoperit că berea este o băutură complexă", spune Nikos Roidos. "Așa ne-a venit ideea de a crea o bere proprie, special pentru piața elenă." La început a fost greu să facă rost de banii cu care să pornească afacerea. Abia după ce au investit masiv capital propriu și au primit fonduri de sprijin europene au găsit o bancă dispusă să le acorde un credit cu care să poată începe afacerea.

Pentru tinerii berari ai Greciei, un rol decisiv îl joacă designul și marketingul
Pentru tinerii berari ai Greciei, un rol decisiv îl joacă designul și marketingulImagine: DW/F.Schmidt

Așteptarea epuizantă după aprobările oficiale

La fel ca restul întreprinzătorilor greci, și Nikos Roidos a fost nevoit să treacă prin jungla administrativă a statului elen. "În 2012 am achiziționat berăria. Apoi a trebuit să așteptăm după aprobările oficiale. Prima bere am produs-o abia în 2015. În acest interval de trei ani, nu am făcut decât să cheltuim bani, ceea ce foarte puțini întreprinzători își pot permite", se plânge el. În pofida cererii crescute, abia de un an încoace pot Nikos și asociații săi să facă bani cu berea lor. De vină nu este doar birocrația excesivă, care vine de hac multor mici întreprinzători, ci și fiscalitatea ridicată. În 2016, după negocieri cu finanțatorii internaționali, guvernul elen a majorat serios accizele la cafea, țigări și alcool.  

Problema principală nu este că Grecia ar avea cele mai scumpe accize la alcool din toată Europa, explică Sofoklis Panagiotou, proprietar al microberăriei Septem și vicepreședinte al Asociației Berarilor Greci EEZ. Sortimentele sale de bere sunt cunoscute deja și în afara Greciei și câștigă premii la concursurile internaționale. "Ne vin de hac mai ales impozitul mare pentru firme și asigurările ridicate pe care trebuie să le plătim pentru angajați. 27% din profituri sunt mâncate doar de aceste cheltuieli", spune el. Guvernul a mai introdus o taxă de solidaritate, care generează costuri suplimentare: "Toate firmele trebuie să achite aceste costuri, dar micii întreprinzători sunt cei mai afectați."

Impulsuri din alte țări europene 

În pofida acestor probleme, se constată un interes crescut al consumatorilor în aceste noi mărci de bere. Lucru remarcat și de Elina Petrou, proprietara magazinului de vinuri și băuturi spirtoase En Olo din Salonic. Ea vinde intenționat aproape exclusiv produse făcute în Grecia: "Produsele regionale elene sunt de calitate foarte bună. În plus, în aceste vremuri de criză, s-a creat astfel o nouă conștiință: consumatorilor le place că tineri oameni de afaceri au decis să nu plece din țară, ci să dezvolte produse pentru piața elenă."

Elina Petrou: Clienții sprijină intenționat produsele grecești
Elina Petrou: Clienții sprijină intenționat produsele greceștiImagine: DW/F.Schmidt

Noile tipuri de bere artizanală sunt parte a unui trend care cuprinde întregul sector elen de delicatese: "Noile produse se bazează pe rețete și idei tradiționale, dar sunt inspirate de gusturi și modalităție de producție din afara țării." Aceasta are legătură cu relațiile strânse dintre tinerii greci și alte țări europene. Acolo, ei au învățat noi forme moderne de marketing și management. "Din păcate, mulți eșuează din cauza barierelor de ordin financiar și administrativ, în ciuda faptului că vin cu idei și abordări foarte bune", regretă Petrou. Ea nu crede că aceste obstacole vor fi înlăturate în viitorul apropiat.

Autor: Florian Schmitz (Salonic)/os