Consolidarea societăţii civile - prin cultură

DW: Goethe-Institut din Belarus a fost nevoit să-şi sisteze activitatea, decizia autorităţilor de la Minsk fiind desigur o reacţie la sancţiunile impuse de UE regimului Lukaşenko. Devine însă limpede ce rol important joacă Goethe-Institut într-un stat autoritar.

Dr. Joachim Umlauf: Dintotdeauna Goethe-Institut a oferit artiştilor, intelectualilor din state cu regimuri dictatoriale spaţii de libertate culturală. Aşa s-a întâmplat şi în Bucureşti, locul în care îmi desfăşor acum activitatea. Goethe-Institut Bucureşti a fost primul înfiinţat în fostul bloc răsăritean cu mult înaintea căderii comunismului - deja în 1979. În ciuda restricţiilor care bineînţeles au existat, institutul a putut crea totuşi spaţii libere de gândire şi cultură. De aceea este logic ca astfel de instituţii să fie ameninţate cu închiderea. Goethe-Institut din Belarus a jucat un rol deosebit pentru intelectualii care s-au implicat în revoltele şi eforturile de democratizare din Belarus.

Goethe-Institut Bucureşti coordonează şi activitatea cultural-politică din Republica Moldova, o ţară vlăguită de corupţie şi interminabile lupte politice, în care mulţi oameni îşi pun acum speranţa în forţele democratice pro-europene. Cum se desfăşoară în aceste condiţii activitatea institutului pe care îl conduceţi în Republica Moldova?

De la sediul din Bucureşti coordonăm şi activitatea Goethe-Institut din Moldova. Există numeroase programe şi evenimente ancorate în Parteneriatul Estic - acordul de asociere cu UE - din care Belarus s-a retras. Atât Germania cât şi Uniunea Europeană investesc sume mari de bani în aceste regiuni, dincolo de frontierele UE, fie că e vorba de Armenia, Azerbaidjan sau Republica Moldova, ţări măcinate de conflicte interne. Este şi cazul Ucrainei. Cum spuneam, investim mulţi bani pentru a consolida structurile societăţii civile - şi anume prin cultură. În ce priveşte conflictul din R. Moldova, acesta e cel mai rece, probabil, din regiune. Dar el există. Mă refer concret la Transnistria, unde sunt încă staţionaţi militari ruşi. Aşadar o situaţie care nu se deosebeşte foarte mult de cea din Ucraina. Cu deosebirea că în R. Moldova se poate lesne trece graniţa, există legături. Conflictul e real, dar nu e virulent. Contrar promisiunilor făcute de Rusia de a-şi retrage armata odată cu pacificarea regiunii, lucrurile au rămas neschimbate şi autorităţile de la Moscova privesc cu ochi critici politica pro-europeană a noii preşedinte Maia Sandu. Dar asta nu ne împiedică să ne desfăşurăm munca, ba chiar ne motivează şi mai mult. În Moldova oferim diferite programe, organizăm aşa-numitele Academii de Management Cultural pentru întreaga regiune. Aceasta pentru că cei interesaţi din alte ţări ale Parteneriatului Estic pot călători fără restricţii în R. Moldova. Iată de ce ţara reprezintă pentru institutul nostru o adevărată şansă. În ultimii 30 de ani, Goethe-Institut s-a schimbat mult. Am devenit o instituţie care, prin cultură, promovează educaţia, şi, tot prin cultură, încearcă să sprijine societatea civilă. Cultura trebuie înţeleasă ca spaţiu al libertăţii. Mai ales în societăţi tinere, încă nu pe deplin consolidate, prin cultură pot fi promovate structuri ale societăţii civile, democratice şi pluraliste.

Aţi amintit deja faptul că în Bucureşti a funcţionat primul Goethe-Institut din fostul bloc răsăritean comunist. Îmi amintesc foarte bine de perioada studenţiei mele, în anii '80, când biblioteca Institutului Goethe a jucat un rol extrem de important ca sursă de informare dar şi ca oază de libertate, de normalitate... Abia mult mai târziu, cu doar puţin timp înainte de 1989, a fost deschis la Budapesta un institut similar. Care e explicaţia?

Ceauşescu s-a perceput cumva mereu ca disident în rândul liderilor comunişti. Tendinţa sa de a nu se supune sovieticilor, de a merge pe un drum propriu a fost interpretată în vest drept un semnal pozitiv, de deschidere a ţării. Trebuie însă spus şi că fără sprijinul românilor, institutul nu ar fi putut fi deschis la Bucureşti. În alte state nu a fost posibil. Acolo, fosta RDG îşi avea propriile centre culturale.

Minoritatea germană din România a constituit cu siguranţă un motiv în plus pentru înfiinţarea primului Goethe-Institut la Bucureşti.

Bineînţeles. Şi nu numai pentru că au curs bani către România din partea statului vest-german. Pe de o parte în vederea conservării obiceiurilor şi tradiţiilor etnicilor germani. Ştim foarte bine că în socialism şi comunism se ducea o campanie de nivelare şi nu se doreau diferenţe culturale sau lingvistice. Germania s-a implicat mult în sprijinul minorităţii germane şi chiar a „cumpărat”, pe bani mulţi, etnici germani din România, care au putut astfel emigra în Germania Federală.

Teatrul German de Stat din Timişoara pregăteşte în prezent un spectacol documentar exact pe această temă sub semnătura regizoarei Carmen Lidia Vidu. Un subiect extrem de interesant, despre care s-a vorbit totuşi destul de puţin în România.

Şi noi ne-am implicat în mai multe proiecte pe această temă. Iniţial germanii au fost cei care au venit şi s-au stabilit în România. Mai târziu, etnicii germani au emigrat în număr mare în Germania, la care se adaugă şi numeroşii români care lucrează în prezent acolo - fie ca medici, artişti sau muncitori sezonieri – şi care au marcat la rândul lor societatea în care trăiesc. Aceste influenţe se fac bineînţeles resimţite şi în România. 

Există în prezent şi tot mai mulţi germani care îşi construiesc o nouă existenţă în România – în domeniul economic, cultural.

Da. Din păcate, însă, parţial mai persistă o imagine falsă despre România în rândul germanilor. O imagine creată de diferitele scandaluri ale anilor ´90. E vorba de fenomene ale acelor ani. Imaginea aceasta este corectată astăzi de imigranţii români, angajaţi în Germania. Se constată că românii sunt bine pregătiţi profesional, că sunt harnici şi capabili să se adapteze. Am fost de curând la Iaşi, unde au fost comemorate victimele pogromului de acum 80 de ani. Mi se pare un semnal extrem de pozitiv privind reconsiderarea trecutului şi a atrocităţilor din timpul Holocaustului.

Aflându-mă la Iaşi, am fost surprins şi de frumuseţea centrului său istoric, de acest oraş european, impregnat de cultură. Din păcate, România nu se bucură de o prea mare vizibilitate în Europa Centrală şi de Vest, deşi e o ţară frumoasă cu mare potenţial - inclusiv turistic şi cultural. Lucru valabil şi pentru alte oraşe precum Cluj, Sibiu, Braşov. România este, însă, şi o ţară a contradicţiilor.

Cine urmăreşte pagina web a Goethe-Institut din Bucureşti este surprins de oferta extrem de bogată şi diversă, care cuprinde pe lângă cursurile de limbă şi numeroase evenimente, multe dintre acestea de mare interes pentru tineri. Mă gândesc la subiecte ce ţin de mediu, de sustenabilitate, dar şi la cele artistice, de literatură, spre exemplu.

Spre deosebire de multe alte ţări, în România foarte mulţi tineri sunt interesaţi de ofertele noastre. E vorba de tineri bine pregătiţi, majoritatea cu studii superioare, din mediul urban. Aceşti tineri sunt interesaţi şi dornici de a face, de a experimenta ceva. Munca noastră nu se axează, ca în trecut poate, pe reprezentarea culturii germane. Astăzi colaborăm, în schimb, strâns cu instituţii româneşti, organizăm acţiuni de pildă cu Greenpeace, care atrag în special un public tânăr. Ni se pare important, ca Goethe-Institut, să includem proiecte ecologice în programul nostru cultural. "Media incubator" este un proiect care ni se pare util în contextul răspândirii ştirilor false, a modificării profunde a peisajului media, a scăderii considerabile a tirajului ziarelor şi a transferului de informaţii pe Internet. Este un proiect care se adresează tocmai tinerilor jurnalişti, bloggeri sau chiar influenceri. La workshop-ul nostru din octombrie vom pune accentul pe jurnalismul feminin.

Blogurile noastre pe teme literare îi aduc laolaltă, de pildă, pe tineri poeţi germani şi români. Şi totul se desfăşoară în două limbi. România este, la nivelul UE, ţara în care se citesc cele mai puţine cărţi. Există mai multe explicaţii pentru această situaţie. Noi suntem convinşi că educaţia culturală ne poate face mai buni europeni, în sensul de a putea suporta pluralitatea, de a îndura diversitatea. Aceasta este de fapt marea forţă a Europei, forţă care rezidă în diversitate şi nu în uniformitate, aşa cum încearcă să ne convingă populiştii. Suntem convinşi că unitatea nu poate fi atinsă decât prin diversitate.

În lunile grele de pandemie şi lockdown, Goethe-Institut Bucureşti a dezvoltat noi formate. Cum aţi traversat anul pandemic 2020 şi prima jumătatea a anului în curs?

Am schimbat unele lucruri, însă în aşa fel încât să putem păstra noile formate. Câştigul acestor vremuri sunt evenimentele online, care sperăm ca în viitor să completeze evenimentele live. Am constatat că aşa ne putem adresa unui public mult mai mare, nu numai din spaţiul urban. Avem o audienţă mult mai mare în Internet decât dacă am desfăşura evenimentele doar în sală.

Cum aţi evalua relaţiile germano-române?

Relaţiile bilaterale sunt foarte bune, o subliniază cu orice ocazie ambele părţi. Vă reamintesc că preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost distins cu Premiul Carol cel Mare al oraşului Aachen. E un semn de preţuire reciprocă.

Câteodată ai senzaţia că te lupţi puţin cu morile de vânt încercând să risipeşti imaginile negative din anii 90, care mai sunt încă asociate cu România. Dar fiecare german care vizitează România este surprins şi încântat de această ţară, de oamenii ei prietenoşi şi de faptul că se simte în siguranţă. Bucureştiul e un oraş în care te simţi în siguranţă. Există desigur şi unele aspecte negative, dar ele sunt peste tot. Şi în Germania. Tratamentul aplicat muncitorilor sezonieri, inclusiv români, în timpul pandemiei, a dus la unele modificări legislative, de exemplu în ce priveşte aplicarea salariului minim şi condiţiile de lucru.

Aţi preluat conducerea Goethe-Institut din București în vara anului 2019. Anterior aţi lucrat în ţări vest-europene. Există diferenţe în ce priveşte activitatea desfăşurată? Ce apreciaţi cel mai mult la România?

Ar fi greşit să spun că nu mi-a făcut plăcere să lucrez şi să locuiesc şi în alte ţări, aşa cum este acum cazul României. Dar există o deosebire fundamentală. Aici am şi mai mult sentimentul că suntem utili. Noi nu vrem să ne amestecăm în treburile interne ale României, dar vrem să dăm impulsuri în plan social, să generăm dezbateri. E legat de fapt de ceea ce spuneam la începutul discuţiei, anume că vrem să creăm spaţii de gândire, de libertate, de cultură.

Personal îmi plac foarte multe oraşele ţării. România are peisaje încântătoare: Carpaţii, marea... Şi ar mai fi cultura minunată a cafelei. La fiecare colţ de stradă poţi bea o cafea bună, ceea ce şi fac de mai multe ori pe zi, chiar în apropierea institutului, dacă ies în oraş sau am o mică pauză. Mă aşez la o terasă şi beau un cappuccino.