Ghimpu repetă greșeala ex-premierului Filat
28 aprilie 2017Liberalii au convocat joi seară Consiliul Politic al partidului, pentru a discuta despre reținerea viceprimarului de Chișinău și a ministrului Transporturilor (ambii exponenți ai PL) de către Procuratura Anticorupție. Aceasta în condițiile în care PL este parte a guvernării controlate de liderul PDM, oligarhul Vlad Plahotniuc. Presa de la Chișinău scrie că la sediul PL ar fi fost și Plahotniuc, dar liderul PL, Mihai Ghimpu, a evitat să confirme sau să infirme vineri această informație.
I-a salvat temporar funcția Corinei Fusu
Ghimpu a ieșit vineri în fața presei, cu aproximativ o oră înainte ca Parlamentul să se pronunțe asupra moțiunii simple a socialiștilor împotriva ministrului Educației, Corina Fusu, un alt ministru al PL. El a spus că încă nu a fost luată o decizie definitivă în privința rămânerii PL la guvernare alături de PDM. În cele din urmă, Parlamentul a respins moțiunea socialiștilor împotriva ministrului Educației, deși chiar și unii deputați liberal-democrați i-au reproșat Corinei Fusu că este „o catastrofă pentru învățământul moldovenesc”.
În timp ce liderul liberalilor pare să mizeze pe clemență, pentru colegii săi, din partea oligarhului-șef (despre care se spune că ar controla în totalitate justiția și organele de anchetă), un deputat PL a anunțat vineri că părăsește majoritatea parlamentară gestionată de PDM. Deputatul Lilian Carp și-a argumentat decizia prin faptul că această majoritate s-a transformat „într-o mașină de tocat a lui Vlad Plahotniuc”: „Astăzi se întâmplă ceea ce am prevăzut la 10 ianuarie 2016, când a avut loc Consiliul Republican al PL la care s-a decis să facem coaliție cu PDM. De atunci le-am spus că această acțiune va duce la sacrificarea PL”, a menționat deputatul Carp. În opinia sa, majoritatea parlamentară subordonată lui Plahotniuc nu mai are nevoie de Partidul Liberal: „Este un proiect astăzi (pe agenda Parlamentului – n.n.), nr.116 care prevede modificarea Regulamentului Parlamentului. Acesta are ca obiectiv legalizarea grupurilor parlamentare, adică că grupul parlamentar al PPEM să fie legalizat. (…) Este mai simplu să lucrezi cu Leancă (liderul PPEM), care este șantajabil. Este mai uşor să lucrezi cu Dodon, care este șantajabil, care a luat credite prin interpuși”, a menționat Carp.
La 12 aprilie curent, 9 deputați neafiliați au constituit Grupul Popularilor Europeni. Este vorba de foștii liberal-democrați Valeriu Ghilețchi, Ștefan Creangă, Mihaela Spătaru, George Mocanu, Aliona Goța, Eugen Carpov, Simion Grișciuc, Octavian Grama și Iurie Leancă. Potrivit presei, la acest grup ar urma să adere și Eugen Bodarev (deputat supleant), ajuns recent în Parlament, tot pe lista PLDM.
Matematică politico-oligarhică: -1 + 1 = 41
La scurt timp după anunțul făcut de Lilian Carp, un alt proaspăt deputat, Iurie Chiorescu, a anunțat că părăsește fracțiunea PLDM și aderă la PDM. Zilele trecute, Curtea Constituțională a validat mandatele deputaților Iurie Chiorescu și Eugen Bodarev, după ce deputații PLDM Victor Roșca și Alexandru Barbăroșie au renunțat subit la mandate. Astfel, urmare a mai multor combinații dubioase la nivel parlamentar, produse după ultimele alegeri parlamentare (din noiembrie 2014), fracțiunea PDM a ajuns să numere în prezent 41 de deputați din totalul de 101 (față de 19 mandate câte a obținut la alegerile din noiembrie 2014).
Potrivit deputatului Lilian Carp, prin arestarea mai multor exponenți PL nu se urmărește somarea deputaților PL de a vota inițiativa PDM privind trecerea la sistemul uninominal (așa cum au interpretat unii analiști politici), ci „lichidarea PL şi înlocuirea lui cu un alt proiect politic” pe dreapta, proiect ce ar urma să fie controlat de același Vlad Plahotniuc în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018. Altfel spus, acest nou proiect politic ar avea misiunea să absoarbă electoratul unionist (care, potrivit sondajelor, ar fi de peste 20%) dezamăgit de PL. Carp nu a precizat despre ce fel de proiect politic este vorba. Recent, însă, un fruntaș PL, Anatol Șalaru, a fost expulzat din partid (fiind acuzat de liderul PL, Mihai Ghimpu, că ar fi încercat să distrugă PL din interior) și deja lucrează la crearea „partidului unității naționale” (încă neînregistrat la Ministerul Justiției).
Probă video: Retrobonus în flagrant
În ceea ce privește plasarea în arest a celor câțiva fruntași PL, liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, susține că, de fapt, ținta acestor atacuri ar fi el și denigrarea partidului pe care îl conduce. Potrivit lui Ghimpu, ministrul Transporturilor ar fi acuzat și arestat nefondat. La conferința de presă de vineri el a evitat să-i pronunțe numele lui Plahotniuc, acuzând Centrul Național Anticorupție că ar vrea să-i distrugă partidul.
La rândul său, șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a oferit jurnaliștilor inclusiv imagini video care îl inculpă pe ministrul liberal al Transporturilor. Procurorul a explicat că a fost nevoit să recurgă la arestări, deoarece suspecții au identificat și demontat, la o anumită etapă, echipamentele speciale de interceptare montate autorizat de oamenii legii.
Dorin Chirtoacă așteaptă mascații
După arestările de săptămâna aceasta, prim-vicepreședintele PL, Dorin Chirtoacă, primar de Chișinău, a menționat în cadrul unei emisiuni televizate că el însăși așteaptă să fie arestat: „Nu exclud că am semnat cu unele abateri documente, dar nu a fost cu rea-credință, pentru că sunt mii de hârtii date la semnat și nu ai de unde să știi tot”, a menționat edilul care a mai adăugat: „Actualmente, în Republica Moldova, conduc cei care au stat în umbră... În Republica Moldova conduc tot aceia care au venit la putere în 2001 (comuniștii – n.n.). După 2009, au stat în umbră puțin, iar acum se regăsesc în diferite funcții sau partide politice. Aceste lucruri se vor întoarce împotriva lor la un moment dat. Dacă astăzi voi pronunța nume, asta nu va da rezultate. Vreau verdicte obiective și juste. Nume nu dau, pentru că sunt clare și știute”, a conchis Dorin Chirtoacă, exponent al Partidului Liberal aflat astăzi la guvernare.