1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania: elevă evreică, șicanată de colegi musulmani

28 martie 2018

Mobbingul la care a fost supusă de către colegi musulmani o elevă evreică din Berlin a stârnit reacții virulente în Germania. Și Consiliul Central al Evreilor solicită contramăsuri.

https://p.dw.com/p/2v59q
Deutschland Kundgebung gegen Antisemitismus
Imagine: picture-alliance/dpa/M. Hitij

Josef Schuster este de obicei un om cumpătat. Bărbatul în vârstă de 64 de ani este președintele Consiliului Central al Evreilor din Germania și în relația cu presa apare adesea ca un om foarte rutinat. Cazul actual, însă, l-a șocat pe acest doctor în medicină internă. Într-o școală primară din Berlin, o fetiță evreică a fost luni în șir șicanată de colegii ei musulmani. În dialog la Deutsche Welle, Schuster consideră că vina aparține mai ales mediului în care trăiesc acești copii musulmani:

"Un lucru trebuie să ne fie limpede. Niciun copil și niciun tânăr nu se naște antisemit. Asta înseamnă că aceste opinii copiii le-au auzit de undeva. De regulă este casa părintească, respectiv moscheea - unde iarăși nu se duc singuri - iar acolo ascultă predicile imamilor. Acești imami evident că nu au înțeles sau nu vor să înțeleagă ceea ce considerăm a fi un consens și valori sociale."

Și nu este singurul caz cu circumstanțe asemănătoare petrecut în ultimele luni. Potrivit Oficiului Antidiscriminare din Berlin, doar în capitala Germaniei, anul trecut au fost înregistrate 12 incidente asemănătoare indiferent de păturile sociale. 

Organizațiile musulmane trebuie să ia măsuri

Nu există date statistice oficiale privind apartenența religioasă a făptașilor. Cu toate acestea, Josef Schuster e de părere că organziațiile musulmane ar trebui să întreprindă ceva, "pentru ca în moschei să se predice acele valori asupra cărora am căzut de acord că sunt necesare pentru conviețuirea noastră în Germania. Imamii care nu sunt dispuși la aceasta și-au compromis total posibilitatea de a-și exercita funcția în Germania". 

Josef Schuster
Josef Schuster, președintele Consiliului Central al Evreilor din GermaniaImagine: Imago/epd/H. Lyding

Unele organizații musulmane par a fi receptive la un asemenea apel. Președintele Consiliului Central al Musulmanilor, Aiman Mazyek, a reacționat pe Twitter la îndemnul lui Schuster. El a anunțat astfel o primă măsură: zece imami "se vor duce, de preferință însoțiți de rabini, în școli pentru a promova dialogul, cunoașterea și respectul reciproc în spiritul propriilor lor religii". 

Presiunea asupra autorităților crește

Și Wenzel Michalski susține propunerea lui Josef Schuster. Michalski este directorul filialei germane a organizației Human Rights Watch. Fiul lui a fost șicanat anul trecut în școală pentru că este evreu. Michalski critică atitudinea autorităților. Acestea nu fac decât să-și ascundă "capul în nisip", a postat el pe Twitter. 

Michalski nu e singurul care are o astfel de părere. Și Christine Lüders solicită insistent să se adopte o politică antidiscriminatorie eficientă în domeniul educației. Deoarece în Germania politica educațională intră în competența guvernelor de land, șefa Oficiului federal Antidiscriminare atrage atenția că landurile au datoria să ia măsuri. Lüders propune înființarea de centre de reclamații independente în toate landurile federale. Acestea ar urma "să investigheze cazurile și să recomande administrațiilor din învățământ sancțiuni concrete. Cazurile de mobbing antisemit și alte forme de discriminare nu au voie să fie minimalizate, ca și cum ar fi vorba de simple certuri". 

Se impune un însărcinat pentru antisemitism

Președitntele Consiliului Central al Evreilor din Germania, Josef Schuster, salută acești primi pași. În opinia sa se impune urgentarea măsurilor. În multe colțuri ale Germaniei au devenit evidente în ultimele luni tendințe de islamizare și radicalizare în rândul tinerilor. Schuster atenționează în context că nu doar evreii sunt amenințați: "Desigur că în cercurile musulmane evreii sunt vizați în mod special. Dar nici cei care nu sunt evrei nu au motive să răsufle ușurați. Mă tem că și alte minorități ar putea lesne deveni o țintă."

Schuster speră că se va înființa instituția unui însărcinat federal de combatere a antisemitismului și face referire explicit la raportul în domeniu elaborat de Bundestag. Acest raport, la care au contribuit renumiți oameni de știință, prezentat anul trecut, solicită între altele numirea unui astfel de însărcinat. Acesta ar urma să funcționeze în cadrul cancelariei federale și "să coordoneze interinstituțional, ca parte a administrației centrale, măsurile de combatere și prevenire a antisemitismului."

Autor: Daniel Heinrich/maw