Germania, Europa şi strigoiul căsniciei pentru toţi

Pe unii, foarte conservatori, foarte creştini, fantoma cu pricina îi sperie rău. Pe alţii, mai liberali, mai neîmbisericiţi, îi cam amuză şi îi lasă rece. Fiindcă, afirmă nu puţini, chestiunea căsniciei gay nu i-ar privi. "Nu ne-ar privi pe noi, heterosexualii. Şi oricum, nu ne-ar atinge în vreun fel", dacă se va introduce şi în Germania, făcând o ţară altminteri foarte conservatoare "să umble în fine în pas cu timpul. Şi cu progresul"...

Aşa să fie oare? Şi n-am greşit cumva? În Europa bântuie stafia cu pricina? Aş, vor replica degrabă ştiutorii. Doar în Germania. Şi doar mai nou. Căci subiectul, vag abordat, din motive tactice, de Angela Merkel, într-o tacla recentă la o revistă pentru doamne, a ajuns doar în Germania, în aceste zile, pe tapet şi emoţionează la culme doar clasa politică autohtonă. Nu pe cea olandeză, bunăoară, care a sfârşit prin a admite ”căsnicia” pentru toţi în 2001.

Germania, cu tot cu judecătorii Curţii ei Constituţionale şi, evident, cu mare partea din suflarea ei creştin-democrată, s-a arătat până atunci şi de atunci încoace mai reticentă. Dar situaţia s-a schimbat cu bruscheţea unei furtuni de vară. Trăsnetul s-a produs în condiţii de presiune politico-atmosferică scăzută, sub imperiul impopularităţii stângii şi a campaniei electorale care se va solda în toamnă cu un scrutin la capătul căruia Germania şi-ar putea confirma în funcţia executivă supremă actuala cancelară.

Sau îl va alege la şefia guvernului pe challangerul ei de stânga, ex-preşedintele parlamentului european, Martin Schulz. Liderul SPD  s-a hotărât să se prevaleze de noua mostră de oportunism afişat de cancelară. Care, gândind permanent în termeni politici de putere mai degrabă decât etic, a hotărât, spre a-şi ameliora şansele de a fi realeasă în toamnă, să ia o dată în plus stângii vântul din pupă, deposedând-o de argumentul (just ori fals) că dreapta i-ar discrimina pe homosexuali. În consecinţă, Merkel şi-a schimbat public atitudinea faţă de chestiunea căsniciei gay, dând liber deciziei cu privire la aceasta după cum îi taie capul şi conştiinţa pe deputaţi.

Inclusiv pe cei ai CDU/CSU. Cei din urmă s-au apărat până acum blocând, prin unitate şi disciplină de vot, orice posibilă cotropire progresistă a sensibilului domeniu şi deci şi orice schimbare prea subită şi radicală în această problemă. Or, înaintea alegerilor din toamnă, partidele de stânga s-au gândit să-şi adjudece un plus de popularitate punând-o nu doar pe tapet, ci condiţionând pe viitor orice coaliţie cu creştin-democraţii de aprobarea căsniciei pentru toţi.

Merkel s-a crezut nevoită, tactic, să-i contracareze, răpindu-le subiectul. În reacţie, rivalul ei de stânga s-a hotărât, nu mai puţin oportunist, să  scurtcircuiteze înţelegerile coaliţiei guvernamentale creştin-social-democrate şi să forţeze mâna conservatorilor încă înainte de vacanţa parlamentară. La puternica instabilitate iscată de decizia lui, adoptată în răspăr cu tradiţiile democratice, prin care deputaţii de stânga vor impune în Bundestag, în ultima zi de sesiune ordinară, un vot neinclus în acordurile alianţei guvernamentale, a contribuit şi o notabilă nervozitate.

Împărtăşită de bună parte din elita culturală germană, ea se manifestă de ani de zile în numele progresismului. Şi cere, imperativ, nu doar stângii postcomuniste, ecologiştilor şi social-democraţilor, să plaseze în fine Germania, într-un târziu, „în rând cu lumea” şi „cu timpurile moderne”. Argumentele acestei tabere par clare şi inteligibile. Ar fi venit momentul, potrivit ei, să se ţină cont, la nivel politic, de schimbările de concepţie despre lume şi viaţă ale unei societăţi bune, chipurile, doar cât e deschisă, angrenată în schimbare şi merge braţ la braţ cu progresul, respingând orice impulsuri reacţionare. Între care s-ar număra şi cele creştine.

Or, bisericile germane se opun in corpore modificării noţiunii de căsătorie, înţeleasă, prin tradiţie, ca fiind o relaţie de durată între un bărbat şi o femeie. În arsenalul argumentelor progresiste bomba atomică e principiul nevoii de eliminare a discriminării minorităţilor sexuale. Menţinerea celei din urmă e cotată ca "ultraconservatoare" şi, în fapt, „necivilizată”, populistă, dacă nu fascistă, în vreme ce eliminarea dezavantajelor impuse homosexualilor n-ar priva pe nimeni de nimic. În fapt, le răpeşte multora certitudinea privind substanţa unei instituţii cheie pentru civilizaţia iudeo-creştină, precum şi sensul, crucial pentru acest tip de civilizaţie, al noţiunii de căsnicie.   

Susţinută vocal de comunitatea LGBTI, cum i se zice mai nou, politic corect, revendicarea imperativă a căsniciei pentru homoexuali pare a ignora însă realităţi şi argumente grele. Astfel, schimbarea legislaţiei în Germania e de fapt în foarte mare măsură inutilă, întrucât Republica Federală a dezincriminat de mult homosexualitatea şi le-a alocat parteneriatelor homosexuale de o bună bucată de timp aceleaşi drepturi ca şi cuplurilor heterosexuale. Conflictul actual se poartă în fapt doar pentru aprobarea adopţiilor de copii de către cupluri format din persoane de acelaşi sex.

Or, nu e clar deloc în ce măsură această adopţie, care ar spori drepturile homosexualilor, ar încălca simultan, flagrant, drepturile naturale ale copiilor adoptaţi. De pildă dreptul celor mici la o familie din care să nu lipsească un tată şi o mamă.

Apoi, ”căsătoria pentru toţi” nu înseamnă oare o diluare masivă a conceptului de mariaj, care, după cum întemeiat observa, recent, Jonathan Janku, care studiază dreptul în Elveţia, ar putea deschide larg poarta haremurilor? Ori uşa căsniciei dintre minori şi pedofili? De ce să nu se considere discriminate şi alte minorităţi sexuale?

În plus, nu reiese câtuşi de puţin prin ce anume un prezumtiv progresism ar fi, în sine, un argument, ba chiar unul mai valabil decât o tradiţie de câteva mii de ani conferind consistenţă legăturii sfinte dintre bărbat şi femeie.

În fine, nu e clar deloc de ce un subiect atât de delicat e considerat de importanţă crucială şi de tranşat panicard, cu viteza luminii, din raţiuni de oportunism politic. Ar trebui, din contra, să fie limpede că eliminarea strigoiului în chestiune e o operaţiune extrem de complexă şi că precipitarea ei nu e nici în interesul germanilor, nici al Europei conduse de germani, în care o serie de naţiuni refuză categoric să se disocieze de tradiţiile iudeo-creştine.