Germania: A început deja al doilea val de coronavirus?
25 iulie 2020Institutul Robert Koch de la Berlin a anunțat sâmbătă (25 iulie) 781 de noi infecții cu coronavirus, iar cu o zi înainte 815. Numărul a crescut semnificativ comparativ cu media săptămânii precedente, de aproximativ 500 de noi cazuri pe zi - o evoluție "foarte îngrijorătoare", au declarat experții de la Institutul Robert Koch, principala autoritate de prevenire a bolilor infecțioase din Germania.
Premierul landului Saxonia, Michael Kretschmer, a avertizat într-un interviu publicat de cotidianul Rheinische Post că valul al doilea de infecții a început deja în Germania. "Zi de zi avem noi focare de infecție care pot duce la un număr foarte mare de cazuri", a declarat politicianul din partidul conservator CDU al cancelarei Angela Merkel. Autoritățile sanitare trebuie să lupte cu acest val în fiecare zi, "iar acest lucru funcționează surprinzător de bine", consideră Kretschmer. În opinia lui, sistemul federal al Germaniei reprezintă un avantaj, pentru că permite o combatere mai precisă și eficientă a epidemiei la nivel local și regional decât în cazul țărilor cu sisteme centralizate, cum ar fi Franța sau Polonia.
Mai multe infecții din cauza concediilor în străinătate
În ciuda pandemiei, sute de mii de germani își petrec concediul de vară în străinătate. Au existat diverse critici la adresa turiștilor germani care nu au respectat regulile de distanțare socială și igienă în concediu, ca în cazul petrecăreților de pe insula spaniolă Mallorca, unde autoritățile locale au fost nevoite să închidă din nou mai multe baruri și cluburi.
Ministrul german al Sănătății, Jens Spahn (CDU), consideră că numărul mare al infecțiilor se explică în primul rând prin întoarcerea multor germani din concediile petrecute în țări considerate zone de risc.
Vineri (24 iulie), miniștrii sănătății din cele 16 landuri federale au căzut de acord asupra instituirii mai multor centre de testare în aeroporturi. Astfel, călătorii care vin din zone de risc vor avea posibilitatea să-și facă testul direct la aeroport. Cine are un rezultat negativ, e scutit astfel de carantina de 14 zile, impusă în mod normal călătorilor care au fost într-o țară considerată zonă de risc. La ora actuală, 130 de state sunt considerate zone de risc de către Germania din cauza numărului ridicat de infecții cu coronavirus. Republica Moldova se regăsește pe această listă, în timp ce România (unde numărul de noi infecții a atins sâmbătă un nou record de 1.284 în 24 de ore) nu se numără - cel puțin la ora actuală - printre statele calificate de Germania drept zone de risc. Republica Federală consideră țările în care s-au înregistrat peste 50 de noi infecții la 100.000 de locuitori în ultimele 7 zile drept zone de risc.
În Renania de Nord-Vestfalia, landul federal cel mai populat al Germaniei, aeroporturile din Düsseldorf, Köln/Bonn și Dortmund au deschis sâmbătă centre de testare gratuită pentru călătorii care se întorc din zone problematice. La aeroportul din Frankfurt pe Main (landul Hessa) există deja din luna iunie un centru de testare contra cost pentru călători.
Într-un interviu cu postul de radio public Deutschlandfunk, ministrul german al Sănătății Jens Spahn a declarat că verifică dacă e posibilă din punct de vedere juridic introducerea unor teste coronavirus obligatorii pentru cetățenii care se întorc în Germania din regiuni de risc.
das / lp (dpa, afp)