"Semne clare că regimul lui Putin se apropie de sfârșit"

Françoise Thom are 70 de ani și este de multă vreme una dintre autoritățile mondiale din domeniul studiilor ruse și sovietice. În interviul dat în exclusivitate pentru DW, cercetătoarea franceză vorbește despre „puternicul contrast” care există între criza internă din Rusia și „neobosita forță direcționată spre extinderea ei imperială”.

În România a fost tradus recent ultimul volum semnat de Françoise Thom, Putin și putinismul (Humanitas, 2020, traducere de Adina Arvatu), în care autoarea explică fenomenul putinist și felul în care se afirmă din nou civilizația rusă, prin întoarcerea spatelui Occidentului. Françoise Thom, fiica matematicianului René Thom, autorul teoriei catastrofelor, a studiat cu Alain Besançon și a predat la Université de Paris X – Nanterre, înainte de a-și începe cariera la Sorbona, unde se ocupă de istorie contemporană, cu accent pe istoria relațiilor internaționale și a Războiului Rece.

Putin, artizanul conflictelor din regiune ar putea fi președinte pe viață. Credeți că e posibil să apară ceva care să schimbe lucrurile, o lebădă neagră, în sensul conceptului formulat de Nassim Taleb?

Françoise Thom: Când au venit la putere, Putin și cercul lui de susținători, aceștia aveau o singură prioritate: să asigure o conducere unitară, fiindcă așa cum au explicat ei, căderea regimului comunist  și destrămarea Uniunii Sovietice, au fost efecte ale divizărilor și neînțelegerilor care au avut loc la vârful partidului comunist. Așa că, Putin asigură unitatea elitei conducătoare de multă vreme. Primele simptome ale tensiunilor au apărut, totuși, în cercul de la Kremlin în 2011, când o grupare aflată în ascensiune a încercat să impună un al doilea mandat prezidențial pentru Medvedev. Așa cum știm, Putin a reacționat dur, prin represiuni și agresiuni serioase împotriva Ucrainei, pentru a reface un consens forțat față de anexarea Crimeei. Numai că acest remediu pe termen scurt a dus la consecințe pe termen lung: din cauza sancțiunilor occidentale economia s-a oprit și nivelul de insatisfacție al populației este în creștere. În plus, divizarea în rândul conducerii statului nu a dispărut, ba dimpotrivă politica lui Putin de „naționalizare” a elitelor a dus la creșterea tensiunilor la vârf.

Confruntarea cu Occidentul era binevenită, câtă vreme putea fi un instrument de control al maselor. Dar, când această confruntare duce la reacții ale Vestului, care devin o amenințare pentru averile demnitarilor ruși, entuziasmul pentru politicile izolaționiste și agresive scad. Astăzi avem semne clare că regimul lui Putin se apropie de sfârșit. Filmul lui Navalnîi cu palatul lui Putin n-ar fi fost posibil fără legături la niveluri foarte înalte. Opoziția față de Putin nu se mai restrânge doar la persoanele urbane educate. Există acum o dezamăgire în masă față de regimul lui Putin.

Vladimir Putin i-a cerut Europa lui Bill Clinton, în 1999, când acesta era președintele SUA, după cum ați citat dvs. în volumul „Putin și putinismul”: „Voi aveți America de Nord și de Sud plus Asia. Ați putea să ne lăsați nouă, cel puțin Europa”. Credeți că Rusia are acest obiectiv istoric să aibă Europa în sfera ei de influență? Ce-i drept există dovezi că s-a implicat în propaganda pro-Brexit, iar dvs. ați vorbit despre dorința Moscovei de a dezmembra UE. Dar cum poate influența Rusia Europa în mod concret, dar România?

Liderii sovietici au fost convinși din 1945 încoace că în momentul în care SUA părăsesc Europa, întreg continentul va cădea sub hegemonia rusă. Liderii Rusiei de azi împărtășesc aceeași viziune. Obiectivul lor este să dea afară SUA din Europa, să perturbe cooperarea transatlantică, să slăbească influența anglo-saxonă în Europa (deci Brexit) și în general să arunce în aer construcția europeană. Moscova este convinsă că atunci când aceste ținte sunt atinse, Rusia va fi în poziția să domine Europa prin aranjamente bilaterale, care ar putea însemna controlul Germaniei prin pârghii economice, al Franței prin tradiționala ei rusofilie, infiltrând elitele politice, parlamentele, mass-media, organizațiile neguvernamentale, cooptând și recrutând lideri prin șantaj și corupție etc. Regimul de la Moscova este incapabil să producă belșug. Se poate dezvolta doar prin expansiunea și deturnarea resurselor din restul lumii. Operațiunile de propaganda și influență din Rusia sunt mult mai eficiente sub Putin decât erau în perioada sovietică, pentru că cei de la Kremlin își pot exercita acțiunile subversive atât asupra aparatului de stat, prin metodele pe care le-am menționat, cât și asupra maselor prin social-media: lucrurile funcționează în același timp de sus în jos și de jos în sus.

Cine sunt prietenii Rusiei în Europa?

Prietenii Rusiei sunt majoritatea celor care fac bani în această țară și care înțeleg regula pe care Kremlinul o aplică oricărui oligarh, fie el rus sau străin: poți fi bogat în Rusia doar dacă servești Kremlinul. Din punct de vedere ideologic, cei care se opun „globalizării” în numele „suveranității” sau al naționalismulului, precum și cei care resping elitele tind să fie pro-Putin pentru că ei nu văd în Kremlin un instrument al puterii și al distrugerii adversarilor.

Potrivit unui sondaj făcut de Pew Research în mai 2017, ortodocșii din Estul și Centrul Europei sunt în mod hotărât de partea unui rol mai puternic al Rusiei în regiune și în geopolitică. Deși România este unul dintre statele cele mai pro NATO și pro UE, majoritatea populației, 65%, consideră că Rusia are obligația să-i protejeze pe ortodocșii din afara granițelor sale, inclusiv din România. Cum poate fi explicat acest fenomen?

Creștinii din Europa adesea văd Rusia ca pe un bastion al creștinismului, fiindcă nu sunt conștienți de faptul că propaganda rusă este aceeași și față de musulmani: Rusia este apărătorul valorilor tradiționale împotriva influenței coruptoare a Occidentului. Rusia le spune europenilor că Moscova va fi campioana civilizației pe continent, în vreme ce africanilor le transmite că Rusia îi va ajuta să scape de influența colonială europeană și să găsească o cale africană.

Credeți că Rusia și China lucrează împreună împotriva NATO? E posibil să aibă și alte obiective comune?

Ambele țări sunt conduse de ura și de resentimentele pe care le au față de Occident, ceea ce formează un amestec puternic. Ambele țări au un cult al forței și ambele resping libertatea. De fapt, cele două au puține interese practice în comun, dar un teren ideologic comun și puternic. După cum știe orice istoric, pasiunile domină interesele, așa a ajuns Rusia să fie asociată cu China sau Rusia și Turcia să formeze un tandem.

În ultima dvs. carte explicați cum Moscova folosește ortodoxia ca o formă de soft power. De ce ortodoxia e încă atât de atractivă?

În Rusia ortodoxia pierde rapid teren, pentru că Biserica e percepută ca parte a propagandei centrale a regimului lui Putin. Dar, fiindcă ortodocșii din afara Rusiei nu sunt conștienti de acest lucru, pot fi păcăliți destul de ușor de agitația propagandistică a Kremlinului.

Aproape în fiecare zi Rusia violează teritoriul NATO. Ce urmărește Moscova prin aceste acțiuni?

Putin consideră că misiunea lui este să reînvie imperiului rus, ca prim pas către hegemonia europeană. Toate metodele menționate mai sus, corupția elitelor, propagandă directă, agenții de influență, infiltrarea parlamentelor și guvernelor, intimidarea, toate acestea sunt folosite inclusiv în statele din vecinătatea Rusiei.

Marile puteri occidentale par să fi abandonat subiectul anexării Crimeei. Credeți că au acceptat situația ca atare? Fiindcă în acest caz Rusia poate ajunge la concluzia că poate face orice în vecinătatea ei apropiată.

Această întrebare va deveni foarte importantă când Rusia va avea un alt lider după Putin. Putem prezice că o „deputinizare” va avea loc, deja a început, atât pentru uz intern, cât și pentru a convinge vestul să înceapă o resetare și să abandoneze sancțiunile. Totuși, criteriile pentru o reală schimbare trebuie să pornească de la voința Moscovei de a abandona regiunile pe care Rusia le-a amputat de la statele vinovate că au ales Vestul: Abhazia, Osetia de Sud, Donbas, Transnistria, Crimeea. Occidentul trebuie să fie ferm în această privință, pentru că alminteri, succesorii lui Putin vor continua politica imperială, mai puțin grosolan și cu mai multă șiretenie.

E posibil ca Rusia să se gândească și la o altă anexare sau cum ar vrea să rezolve problema cu Ucraina?

Rusia vrea întreaga Ucraină și nu doar acele state separatist-bandite, care sunt folosite ca pârghii de presiune asupra Kievului. Kremlinul speră încă să poată instala la putere în Ucraina o echipă de satrapi ajutați de oligarhi care fac bani în Rusia.

Cum sunt influențate relațiile internaționale de criza pandemică și cum vă așteptați să evolueze Rusia mai departe?

Moscova a încercat să exploateze situația în propriul interes, în momentul în care întreaga atenție a Occidentului era concentrată asupra pandemiei, iar SUA erau paralizate de schimbarea administrației. În acest fel, Rusia l-a forțat pe Lukașenko să se supună pentru a rămâne la putere și a transformat statul Belarus în ceva lipsit de conținut; Moscova a folosit războiul din Karabakh pentru a-l pedepsi pe premierul Armeniei, Nikol Pașinian pentru orientarea sa pro-occidentală și pentru a scăpa de partenerii vestici din formatul Minsk pentru Nagorno-Karabakh (Franța, SUA) și să-și impună în acest fel propria poziție pentru Armenia și Azerbaidjan. Rusia integrează acum Abhazia, ocupă teritoriul azer, iar FSB, Serviciul Federal de Securitate (urmașul KGB) va controla comunicațiile stategice și granițele în Caucaz. De fapt, există un puternic contrast între o evidentă criză internă și neobosita forță direcționată spre exinderea imperială: toate acestea reamintesc de Uniunea Sovietică. În ultimul rând, dar nu în cele din urmă, vaccinul Sputnik este folosit tot ca un instrument pentru proiectarea influenței. În Ucraina, propaganda rusească a încercat să destabilizeze guvernul, insinuând că refuzul vaccinului rusesc înseamnă sacrificarea populației ucrainene din motive de tip fascist.