Forţa unor acuzaţii stă în capitalul moral al acuzatorului

Nu putem lăsa deoparte motivaţia electorală a denunţului din seara trecută. Aspectul central ţine, neîndoielnic, de relaţia dintre serviciile secrete şi puterea civilă. Tot ce se întâmplă de 20 de ani încoace lasă impresia că politica şi serviciile secrete se complac într-o relaţie promiscuă. Dar modul în care preşedintele în exerciţiu încearcă să manipuleze alegerile este şi el regretabil. Strategia prin care a fost făcut denunţul împotriva lui Victor Ponta, punerea în scenă, ”planificarea”, după cum spunea la un moment dat preşedintele însuşi, nu sunt admisibile la nivelul funcţiei prezidenţiale.

În articolul 80 al Constituţiei României se spune că ”preşedintele veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.” Aşadar, persoana care deţine cea mai înaltă funcţie în stat este, într-adevăr, datoare să se preocupe de cazuri ca cele aflate acum în discuţie, dar în afara interesului electoral sau personal. Dacă preşedintele Băsescu nu ar fi spus el însuşi că nu poate spune lucrurile deodată (vezi ultima emisiune de la B1TV) şi că are şi el ”o planificare”, am fi putut crede că interesul său pentru lege şi Constituţie este autentic. Dar ”planificarea” şi modul gradat în care a lăsat să se scurgă informaţiile ca să obţină un efect maxim în favoarea candidatei preferate, ne-a arătat că mobilurile sale sunt mai curând de ordin personal.

De altfel, e momentul să repetăm că preşedintele Traian Băsescu nu a fost deloc un model de conduită constituţională. Dimpotrivă, preşedintele a deturnat în mod grav sensul unor articole, oferindu-le o interpretare avantajoasă şi discreţionară. În toamna anului 2009, de exemplu, preşedintele profitând de imprecizia unui text constituţional a desemnat succesiv doi prim-miniştri în ciuda faptului că aceştia nu aveau nicio posibilitate, practică sau teoretică, de a crea o majoritate. A fost un abuz procedural grav, care nu a fost sancţionat niciodată. Preşedintele, din acest motiv şi din multe altele, şi-a piedut de mult timp credibilitatea, ceea ce face ca şi dezvăluirile sale privindu-l pe Victor Ponta să-şi reducă forţa de impact. Şi nu este vorba de faptul că lumea nu l-ar crede, că l-ar bănui de minciună, ci de faptul că nu mai există repere şi rezerve de încredere. De ce s-ar strădui lumea să protesteze, să repare erorile, dacă oricum ele ar fi repetate de tabăra cealaltă?

Ceea ce nu toţi au înţeles este că actorii politici care au deţinut rolurile principale în ultimii ani sunt compromişi. Traian Băsescu caută să-l scoată din joc pe Victor Ponta, uitând că el însuşi este tarat şi că este nevoie de o altă variantă politică care să nu fie asociată cu el şi care să depăşească vechile înfruntări, deschizând un orizont politic nou.

Dacă preşedintele Traian Băsescu ar fi priceput, totuşi, acest lucru şi dacă ar fi acceptat cu înţelepciune un mic sacrificiu de sine, dacă măcar timp de un an de zile (deşi de la referendum au trecut 2 ani) ar fi rămas într-o stare de discreţie rezervată, asumând un fel de asceză ispăşitoare, astăzi ar fi avut o altă putere. Însoţite de mai multă modestie şi de obiectivitatea pe care o pretinde funcţia prezidenţială, dezvăluirile sale de acum nu ar mai fi putut fi minimalizate cu atâta nepăsare. Or, din perspectiva de agent electoral pe care o asumă fără pudoare, acuzaţiile recente riscă să pară o răfuială trivială.