FITS - un festival al superlativelor
14 iunie 2010Am asistat timp de zece zile nu doar la un maraton de teatru, ci la o abundenta de evenimente dintre cele mai diferite – spectacole de dans, spectacole de strada, dezbateri, lecturi, lansari de carte, concerte - festivalul fiind unul al artelor.
Spectacole cu totul remarcabile, intre care « Metamorfozele » in regia lui Silviu Purcarete, “Herr Paul”, montarea lui Radu Afrim, o conferinta despre istoria si devenirea Sibiului in context european, sustinuta de Emil Hurezeanu, si concertul Zdob si Zdub au incununat ultima zi a festivalului.
Printre momentele de varf ale editiei din acest an se numara, pe langa cele doua prezente asteptate cu mare nerabdare de iubitorii de teatru – Eugenio Barba cu cele doua spectacole sustinute de Odin Teatret si Peter Brook cu “Intrebari” (“Warum warum”), de altfel si motto-ul festivalului din acest an, “Insemnarile unui nebun” de la Deutsches Theater Berlin, in care Samuel Finzi face un rol stralucit al personajului lui Gogol, bineinteles impresonantul “Faust” in regia lui Silviu Purcarete, care este mai mult decat un spectacol, un eveniment cut totul iesit din comun, de remarcat fiind rolul lui Mefisto interpretat de extraordinara actrita a Teatrului “Radu Stanca” din Sibiu, Ofelia Popii.
De retinut este si “Breaking the Waves” in regia lui Radu-Alexandru Nica, avand-o in rolul principal pe aceeasi talentata Ofelia Popii, “Electra”, un spectacol de asemenea impresionant purtand semnatura inconfundabila a lui Mihai Maniutiu, spectacolul de poezie si muzica “Orasul cu un singur locuitor”, pe versurile lui Matei Visniec, sustinut de Compagnie de la Gare, comediile “Femeia care si-a pierdut jartierele” si “Pyramus & Thisbe 4 You”, regia apartinand lui Silviu Purcarete, respectiv Alexandru Dabija sau “20/20”, o piesa de Gianina Carbunariu, care semneaza si regia productiei Studioului Yorick din Targu-Mures, care tematizeaza evenimentele din 20 martie 1990.
Cu precizarea ca aceasta e doar o selectie dintr-o oferta nu doar extrem de bogata ci si pe atat de interesanta, as mai aminti si cele doua interpretari ale piesei shakespeariene “Richard III”, una a studentilor de la “Folkwang Hochschule” din Essen (Germania), actuala capitala culturala europeana, si cealalta a tinerilor de la Universitatea de Arta “Lucian Blaga” din Sibiu, in regia lui Radu-Alexandru Nica.
Ambele spectacole au impresionat prin inventivitate in ce priveste abordarea textului, prin umor si talentul tinerilor actori, cu mare potential.
Tot la FITS, în cadrul primei ediţii Bookfest, a fost lansată traducerea în limba română a romanului Hertei Müller "Atemschaukel" - "Leagănul respiraţiei", apărut la editura Humanitas. Prezentarea în premieră absolută a volumului laureatei premiului Nobel pentru literatură la Sibiu, de unde începe experienţa dureroasă a deportării, trăită de eroul cărţii, Leo Auberg (poveste inspirată din amintirile regretatului poet sibian Oskar Pastior), are valoare de simbol.
Constantin Chiriac, directorul FITS, a anuntat ca editia urmatoare nu numai ca isi va mentine acelasi nivel ridicat, dar va contine si unele noutati.
Despre importanta festivalului sibian de teatru si rolul sau in peisajul festivalurilor romanesti, am stat de vorba cu criticul de teatru, Cristina Modreanu, in acelasi timp selectionerul Festivalului National de Teatru, FNT, care va avea loc in toamna la Bucuresti.
Ascultati opiniile Cristinei Modreanu, accesand fisierul audio de mai jos.
Autor: Medana Weident
Redactor: Robert Schwartz