München: Filarmonica îl concediază pe Valeri Gherghiev
1 martie 2022Valeri Gherghiev a fost concediat marţi. "Din acest moment nu va mai susţine niciun concert cu Filarmonica din München", a declarat primarul general al metropolei bavareze, Dieter Reiter. "În pofida rugăminţii mele de a se distanţa clar şi fără echivoc de războiul brutal declanşat de Putin la adresa Ucrainei şi în special la adresa oraşului nostru partener, Kiev, nu a făcut-o", a explicat Reiter.
Celebrul dirijor rus întreţine relaţii strânse de prietenie cu Putin din anii 1990 şi a fost şi în trecut un susţinător al liderului de la Kremlin şi a politicii sale. Aşa de pildă, în 2014, a semnat o scrisoare deschisă întocmită de oameni de cultură din Rusia, prin care se sprijinea anexarea peninsulei ucrainene Crimeea.
Gherghiev a apărut şi într-un video de campanie electorală al preşedintelui Putin, în 2012.
Dirijorul a ignorat ultimatumul primit
Din cauza tăcerii cu privire la războiul iniţiat de Putin contra Ucrainei, primarul general al capitalei bavareze, Dieter Reiter, i-a lansat vineri, 25 februarie 2022, dirijorului un ultimatum: dacă până luni nu se distanţează de Putin şi atacul ordonat de el asupra Ucrainei, Gherghiev nu va mai putea rămâne dirijor şef al Filarmonicii müncheneze.
Potrivit administraţiei locale, dirijorul ar fi avut timp până luni la miezul nopţii să-şi exprime poziţia. "Mă aşteptam să-şi regândească şi modifice părerea extrem de pozitivă pe care o are despre liderul rus", a declarat Reiter. "Dar nu a făcut asta." În situaţia de faţă, ar fi fost nevoie de un semnal clar din partea sa vizavi de orchestră, de public, de opinia publică şi politica locală, pentru a continua colaborarea - a mai arătat edilul capitalei bavareze.
Şi agenţia de impresariat artistic care îl promovează s-a despărţit duminică de Gherghiev. El este un artist vizionar "pe care mulţi dintre noi îl iubesc şi admiră" şi "unul dintre cei mai de seamă dirijori ai prezentului", a postat pe Twitter şeful agenţiei, Marcus Felsner. Totuşi, în contextul războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei, agenţia nu îi mai poate reprezenta interesele, a adăugat el, spunând că a luat decizia cu durere în suflet. Este cu gândul la dirijor, dar şi mai mult la "milioanele de victime pe care le produce o crimă de război", a mai spus Felsner.
Concerte anulate
În ultimele zile i-au fost anulate dirijorului, în vârstă de 68 de ani, mai multe concerte şi participări la festivaluri. Între acestea trei concerte pe care ar fi urmat să le susţină la Carnegie Hall din New York cu orchestra Filarmonicii din Viena. Şi Edinburgh International Festival, a cărui preşedinţie de onoare o deţine Gherghiev, s-a despărţit de el.
Primarul din Milano, Giuseppe Sala, a anunţat de asemenea că dacă Gherghiev nu condamnă public războiul lansat contra Ucrainei, nu va mai dirija reprezentaţiile cu opera "Dama de Pică" pe scena celebrei Scala.
Renumita cântăreaţă de operă Anna Netrebko şi-a manifestat solidaritatea faţă de dirijorul Gherghiev într-o postare pe Instagram: o fotografie fără comentariu.
Valeri Gherghiev este din 1998 director artistic şi general al Teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg. Din 2007 şi până în 2015 a fost dirijor şef al London Symphony Orchestra, iar în 2015 a preluat aceeaşi fruncţie la Flarmonica din München. De pe atunci se ştia că este un susţinător al preşedintelui Putin. În 1996 i-a fost conferit titlul de "artist al poporului" de către Federaţia Rusă, iar din 2004 şi de către Ucraina.
maw/ia (AFP, dpa)