Faţa nevăzută a politicii româneşti

La Bucureşti nu mai asistăm la lupta electorală propriu-zisă. Atacul neaşteptat al preşedintelui Băsescu nu doar asupra unui candidat nenumit, ci, indirect, şi asupra serviciilor de informaţii a schimbat complet ordinea priorităţilor. În mod surprinzător, adversarii premierului Victor Ponta, din politică, dar şi din presă, şi-au lăsat adversarul să respire şi au dezlănţuit o campanie incredibil de unitară, ca ton şi mesaj, împotriva preşedintelui Traian Băsescu. În linii mari, se susţine că preşedintele, izolat pe scena politică, şi-ar fi pierdut subit discernământul şi că fabulează pe seama adversarilor săi. Este cu atât mai interesant ce se întâmplă cu cei care susţin astăzi aceste acuzaţii, identice în esenţă cu cele rostite mereu la Antena 3, şi care erau gata să jure în vara lui 2012 pe discernămîntul politic, maturitatea şi seriozitatea preşedintelui suspendat.

De exemplu, fostul director SIE, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat la RFI: ”Preşedintele deja trece dincolo de limita exagerării politice şi a discursului politic şi se apropie periculos de mult de limita instigării la comiterea de infracţiune. În cazul în care are documente şi documentele sunt dovezi peremptorii, opozabile în justiţie şi crede că pe seama lor pot fi încălcate articolele legii 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, atunci s-o facă, dar o face pe riscul domniei sale. Este cetăţean al României şi trebuie să se supună tuturor legilor, aşa cum ne supunem cu toţii”.

A fost mai mult decât un comentariu, a fost pur şi simplu o ameninţare. Dar putem presupune cu uşurinţă că cel care ameninţă nu este fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, nu fostul preşedinte al unui partid care nu a trecut pragul la alegerile europene, ci fostul director SIE. El l-a avertizat pe Traian Băsescu că va fi urmărit în justiţie dacă nu prezintă dovezi certe în susţinerea acuzaţiilor sale.

Este posibil, aşadar, ca serviciile de informaţii să fi intrat puţin în alertă, deoarece nu numai soarta unui candidat se joacă, ci întreaga reţea de ofiţeri acoperiţi infiltraţi în diferite domenii ale vieţii publice şi trimişi cu misiuni în străinătate. Dacă e posibil să pice unul, atunci desigur că sistemul nu mai este perfect etanş şi ar putea apărea oricând şi alte defecţiuni. Severitatea tonului şi asprimea avertismentului formulat de fostul director SIE dezvăluie faptul că preşedintele a atins un subiect foarte sensibil.

Dar şi mai intersant este modul indirect în care MRU pare, dacă nu să confirme afirmaţiile preşedintelui, cel puţin să le admită plauzibilitatea: „nu este ceea ce un şef de stat, care a avut acces la informaţie confidenţială, ar trebui să facă, pentru că în felul acesta se distruge unul din fundamentele, din principiile fundamentale ale raportului dintre diferitele componente ale sistemului naţional de siguranţă şi de apărare şi prima magistratură a ţării. Acest principiu este încrederea“(RFI). Fostul director SIE nu pare a se adresa aici opiniei publice, ci mai curând lui Traian Băsescu personal.

Pe de altă parte, foştii susţinători din presă, (nu toţi dar o bună parte din cei mai eficace) se străduiesc să-l discrediteze complet în aşa chip, încât nimeni să nu mai ia în serios dezvăluirile sale. Este iarăşi spectaculos cum tocmai acea parte a presei care i-a fost mereu favorabilă, tocmai acea presă care i-a construit un portret de politician grav, cu simţul profund al responsabilităţii, nu ezită astăzi să-l prezinte ca pe un om frivol şi iresponsabil. Omul care până mai ieri era privit ca unica speranţă a României democratice, este tratat astăzi ca un declasat. E posibilă oare o transformare atât de radicală ?

Pentru orice observator al vieţii publice româneşti, chiar deprins cu instabilitatea politicii de aici, această labilitate teribilă a opiniilor este ceva nefiresc, care dă de gândit.