Fanii României nu au scandat la München numele lui Putin
21 iunie 2024”Ce bine că ai venit! Avem o problemă de fotbal!”, mă întâmpină colega Andra, la intrarea în clădirea Deutsche Welle din Bonn. Am venit pentru că m-a adus echipa națională de fotbal a României, pe care o urmăresc de-a lungul acestui turneu final european, cât o dura traseul. În plus, sunt curios cum trăiește Germania acest eveniment sportiv, dacă, la fel ca la Campionatul Mondial din 2006, turneul va fi o poveste de succes pentru societatea germană și pentru imaginea internațională a Republicii Federale.
A doua escală - ce fericire pentru cineva care a petrecut aproape 15 ani aici! - este la Köln, orașul aproape lipit de Bonn în care a funcționat de altfel redacția Deutsche Welle în timpul Războiului Rece și puțin peste un deceniu după căderea Cortinei de Fier.
Bucuria golului
Colegii de la redacția de Fact Checking, care se ocupă de verificarea știrilor dubioase, au dat de o poveste neverosimilă care circulă pe net, o presupusă înregistrare video filmată în timpul meciului disputat la München de reprezentativa României contra Ucrainei: galeria tricolorilor ar fi scandat numele președintelui Rusiei, Vladimir Putin. Sunt vehiculate două ipoteze: una spune că dintr-o zonă în care se aflau suporteri români s-ar fi scandat numele lui Putin; cealaltă că românii ar fi scandat, de fapt, împreună cu fanii ucraineni, numele lui Putin urmat de o înjurătură.
Filmarea a circulat intens în rețelele sociale. Pe platforma de microblogging X (fostul Twitter) a fost vizualizată de aproape două milioane de ori, fiind redistribuită însoțită de comentarii în numeroase limbi (rusă, germană, cehă, chineză sau arabă). A ajuns și pe alte rețele sociale - YouTube, Telegram sau TikTok.
Înregistrarea a fost realizată din spatele publicului. Este imposibil, așadar, să le vezi buzele oamenilor și, deci, să descifrezi ce scandează. Sigur este însă că spectatorii, toți îmbrăcați în tricouri cu nuanța de galben a echipei României, jubilau. Conform indiciilor obținute după o vizualizare atentă a imaginilor, totul s-ar fi întâmplat imediat după primul gol al Tricolorilor, marcat de Stanciu în minutul 29. Într-o scurtă secvență, la începutul filmării, pe ecranul mare al stadionului se disting patru litere: GOAL.
Lumini, umbre și alte îndoieli
În ciuda calității defectuoase a imaginilor postate, care fac neclară tabela, un alt element oferă indicii asupra momentului la care a fost făcută filmarea: felul în care cade peste gazon umbra acoperișului stadionului, comparată cu imaginile transmise de televiziunea publică germană ARD, arată că este vorba despre clipele apropiate marcării primului gol. E puțin probabil (sigur, nu imposibil) ca susținătorii unei echipe care marchează primul gol după ani buni de secetă la turnee finale și conduce pe tabelă să fie preocupați de geopolitică.
Aceeași filmare, postată tot pe rețeaua X dar cu un comentariu scris în poloneză, are sonorul ușor diferit: de data aceasta, vocile scandează ”Putin huilo”, ceea ce - atât în rusă cât și în ucraineană - reprezintă o înjurătură folosită des în Ucraina după anexarea de către Rusia a Crimeei, în 2014. Unele păreri care circulă în rețelele sociale spun că de fapt această înregistrare ar avea sonorul original. Dar, și în acest caz, apare o altă întrebare care iese din zona fotbalului: de ce fanii l-ar înjura, la un gol încasat de echipa adversă, Ucraina, pe dușmanul Kievului și nu pe președintele ucrainean?
Martor ocular chiar în mijlocul filmării
Analiza departamentului de fact checking a DW arată că, de fapt, ambele postări sunt false. Sigur, DW nu dispune de înregistrarea video originală. Dar secvența devenită virală are un sunet atât de puternic încât, cel mai probabil, strigătul s-ar fi auzit până pe autostrada ce trece pe lângă stadion. Cu atât mai mult ar fi fost exclus ca cineva aflat în mijlocul suporterilor din respectivul sector de tribună să nu audă ce se scandează.
Întâmplător am văzut partida exact din acel sector. Am stat în zona 307, rândul 16, locul 14, în dreptul liniei porții, aproape de plafonul stadionului. Mai mult, chiar: în înregistrarea viralizată apar și eu, la două rânduri distanță de persoana care a filmat. Există un prim plan cu ceafa mea, în dreapta imaginii pot fi ușor identificate două dintre cele trei persoane cu care am fost la meci și mai sunt de asemenea vizibile, în stânga, detalii ale unor suporteri (inclusiv un ceas sau două brățări și o pereche de ochelari) care se regăsesc în imagini pe care le-am surprins eu cu telefonul în timpul meciului și pe care le-am analizat împreună cu colegii germani din echipa de fact checking.
Printre suporterii României au fost câțiva - nu foarte mulți, o minoritate irelevantă - care au huiduit imnul Ucrainei și numele jucătorilor adverși. Dar asta se întâmplă în mod regulat la fiecare meci disputat de aproape orice echipă din România și nu are nici o conotație politică. În orice caz, cei doi-trei aflați în acel sector nu ar fi putut scanda la volumul din înregistrarea viralizată.
Filmarea poate fi reală, sonorul este un fals
Prin urmare, nu e loc de nici o îndoială: în sectorul în care m-am aflat în minutul în care a fost făcută înregistrarea video (și, de altfel, în nici un moment din timpul partidei disputate de Tricolori împotriva Ucrainei), nu s-a scandat - în nici un fel - numele lui Putin. La volumul la care sunetul se aude în filmare ar fi fost imposibil ca cineva aflat în mijlocul scandărilor să nu le audă.
Am dorit să mă conving că nu am avut vreun blackout și că nici nu am surzit de tot, așa că am verificat cu persoanele alături de care am urmărit meciul: știau despre postarea cu ”Putin huilo” (nu și despre cea cu ”Putin, Putin!”) dar nu au nici un dubiu că nu au auzit vreo scandare.
Și în cazul colegilor de la redacția de Fact Checking a DW, concluzia este aceeași: filmarea în sine poate fi reală, dar ceea ce a fost distribuit este o manipulare și niciuna dintre cele două postări nu reflectă realitatea.
Materialul echipei Fact Checking a DW a fost realizat de Uta Steinwehr.