Fact Check: Suedia NU organizează un „campionat de sex“
7 iunie 2023„Suedia va găzdui Campionatul european de sex“. Potrivit relatărilor de pe rețelele de socializare și din presa internațională, Suedia ar fi recunoscut oficial sexulca sport și, pentru a desemna cel mai bun practicant al acestei „discipline sportive“, va găzdui un turneu în cadrul căruia concurenții vor participa zilnic la „întreceri“ de până la șase ore. Startul competiției ar fi programat pe 8 iunie la Göteborg.
Multe publicații și platformele lor media au publicat știrea. Un portal elen chiar a menționat participarea Greciei la presupusa competiție. În orice caz, Suedia neagă existența unui asemenea eveniment. În relatarea sa pe marginea acestui subiect, popularul trust media RTL a inclus chiar și un sondaj de opinie: „Ce părere aveți despre recunoașterea sexului ca disciplină sportivă?“
Poate fi adevărată o asemenea poveste?
Informația: Suedia a recunoscut oficial sexulca sport și va organiza primul turneu european în această săptămână.
DW Fact Check: Fals.
„Informațiile sunt false“, spune Anna Setzman, purtătoare de cuvânt a Confederației Sportive suedeze într-un comunicat transmis Deutsche Welle. „În prezent, în mass-media internaționale sunt difuzate informații neadevărate despre Suedia și sportul suedez, pe care le respingem cu fermitate“, adaugă Setzman.
Cum a început totul?
„Göteborgs Posten“, unul dintre principalele ziare cotidiene în limba suedeză, relatează că în spatele întregii povești s-ar afla un suedez pe nume Dragan Bratic. Conform publicației, Bratic este proprietarul mai multor cluburi de striptease și își dorește ca sexul să fie clasificat drept sport. În luna ianuarie, el a depus cerere pentru a deveni membru al Confederației sportive. Confederația Sportivă suedeză confirmă solicitarea de aderare a unei persoane, care susține că ar exista o federație de sex. Cererea a fost respinsă în luna mai.
„Confederația a atras atenția asupra faptului că unele părți ale presei internaționale răspândesc știrea că o federație de sex a devenit membră a Confederației sportive suedeze“, menționează Anna Setzman într-o declarație. „Este o informație falsă, cu scopul de a denigra sportul suedez și Suedia“.
Un renumit trust media din India, asociat cu CNBC, a publicat „detalii“ privind participarea la eveniment, inclusiv o adresă de eMail a presupusei "Swedish Sex Federation". Interesantă este existența unei pagini web cu același nume. Accesarea acesteia a dus, însă, pe o pagină online cu conținut pornografic, cu o adresă URL diferită, care anunță „turneul“ și susține că îl va transmite în direct.
Confederația suedeză neagă categoric orice colaborare sau asociere: „Nu există nicio federație de sex care să fie membră a Confederației Sportive suedeze“, precizează Setzman.
Sexul este tabu
În multe țări, sexul este un subiect tabu. Țările nordice sunt recunoscute pentru organizarea unor competiții neobișnuite, cum ar fi căratul nevestei în spinare sau campionatul mondial de saună (desființat după moartea unui participant). În orice caz, un turneu de sex nu se numără printre competițiile suedezilor.
Numeroase instituții media din Asia de Sud și-au manifestat interesul față de anunțatul „eveniment“, fără a verifica faptele. Alte platforme media au publicat articole înșelătoare, cum ar fi unul în care Kamasutra – o veche scriere sanscrită despre erotism și sex – ar ajuta participanții la turneu, pentru a dezvălui doar în ultimul paragraf că, de fapt, campionatul este o știre falsă.