Evreii sunt parte integrantă - dintru început

Este o perioadă de timp incredibil de lungă: anul acesta Germania poate privi înapoi la cel puţin 1700 de ani de viaţă evreiască, la Rin şi la nord de Alpi. Cel mai vechi izvor scris, un decret emis de împăratul Constantin cel Mare, este datat 11 decembrie 321 şi se află astăzi în Biblioteca Vaticanului. În documentul adresat membrilor consiliului local din Köln, împăratul înştiinţează că a decis să fie posibilă în imperiu "numirea în consiliu a evreilor". Evident, la Köln a existat în epocă o dispută pe această temă.

1700 de ani sunt o uriaşă punte între antichitate şi prezent. Cât de îndepărtat de noi este acest decret imperial arată şi amintirea unei alte date, care a căpătat pentru Europa o importanţă fundamentală: tot în anul 321, la începutul lunii martie, împăratul Constantin cel Mare a decis ca Învierea Domnului să se prăznuiască la o zi după sabatul evreiesc, în dies solis, ziua soarelui; de atunci şi până astăzi duminica a rămas zi nelucrătoare. Constantin cel Mare, care s-a luptat cu lumea cunoscută pe atunci şi a biruit, şi despre care se spune că a primit botezul creştin pe patul de moarte, în anul 337, a făcut din politica religioasă o componentă puternică a politicii imperiale, folosind-o şi ca element identitar.

"Nu atât de multe după-amieze liniştite"

Evreii sunt parte integrantă - aceasta este, în esenţă, semnificaţia zilei de 11 decembrie a anului 321. Ei nu au sosit şi s-au adăugat abia cândva. Sunt 1700 de ani cu câteva suişuri şi multe coborâşuri, cu orori înspăimântătoare. Convieţuirea a fost arareori lipsită de tensiuni şi adesea problematică. "Nu au existat atât de multe după-amieze liniştite", afirmă Andrei Kovacs, director al asociaţiei "321 - 2021: 1700 de ani de viaţă evreiască în Germania".

Marginalizări, persecuţii şi crime ritualice, cruciade, antiiudaism şi antisemitism, ură de rasă - fiecare oraş german cu tradiţie evreiască bogată ascunde şi amintiri cutremurătoare, petrecute cu mult timp înaintea ascensiunii la putere a naziştilor. Da, există şi o cultură bogată şi succese răsunătoare în ştiinţă. Numele numeroșilor laureaţi ai premiului Nobel de religie mozaică din Germania sunt o dovadă în acest sens. Toate acestea trebuie să aparţină memoriei tuturor, nu numai a comunităţii evreieşti.

Importantă este în anul jubiliar o privire aruncată împreună înapoi, dar şi înainte. Viaţa evreiască este în 2021 atât de diversă în Germania ca niciodată după Holocaust. Astăzi studiază iarăşi în Germania viitori rabini (şi rabine) liberali, conservatori şi ortodocşi. Există comunităţi vechi, viaţă pronunţat seculară şi mişcări tinere şi multicolore de trezire spirituală, foarte îndrăzneţe. Puternice. În plus, după 1990, de la imigraţia evreiască din fosta Uniune Sovietică, în numeroase comunităţi se desfăşoară o incredibil de angajată muncă de integrare, adesea trecută cu vederea. Anul jubiliar îşi propune să scoată în evidenţă această pluralistă şi vitală comunitate evreiască.

Minorităţile nu trebuie marginalizate

Edictul împăratului Constantin cel Mare din 321 s-a referit în cele din urmă la implicarea politică a cetăţenilor evrei în administraţia locală. Fapt valabil până astăzi. Evreii şi evreicele sunt în politica germană excepţii. Da, există o ministră regională, un primar general şi câţiva deputaţi în parlamentele regionale. La fel şi unii aleşi locali. Ce-i drept, cei 200.000 de evrei şi evreice formează o minoritate. Cu toate acestea, împăratul avertiza notabilităţile din Köln să nu-i marginalizeze pe aceştia. Fapt valabil în politică şi atunci şi acum. Atunci valabil doar în cazul evreilor, astăzi valabil pentru toate minorităţile din sistemul politic, în Germania şi în arena internaţională.

Împlinirea a 1700 de ani este motiv de sărbătoare. Desigur, în primul rând pentru evreicele şi evreii din Germania, şi pentru cei care trăiesc la nord de Alpi. Dar întreaga societate, întreaga Germanie, ar trebui să sărbătorească şi să comemoreze, să sărbătorească şi să privească înainte. Să fie plină de gratitudine pentru cele realizate şi încrezătoare că cele întâmplate nu vor fi uitate niciodată. Trecutul este trecut, dar nu este permis să fie dat uitării. Astfel se poate trăi cu încredere într-un viitor comun.