Evoluţia europeană a României depinde de noul ministru de Justiţie

Liberalii vor propune un nou ministru al Justiţiei, a cărui misiune principală va fi desemnarea candidaţilor pentru şefia parchetelor. Dar nu va fi foarte uşor, căci ambianţa politică este extrem de încordată. Este nevoie acum mai mult decât altădată de o persoană care să inspire încredere şi care să nu fie receptată ca agent politic cu misiune de partid.

Ce-i drept, nici judecătoarea Mona Pivniceru nu venea din partide, dar a eşuat în misiunea care i-a fost încredinţată, din cauză că nu a reuşit să înfrângă percepţiile şi aşteptările partizane, după cum nu a reuşit deloc să intre într-un dialog cu Comisia Europeană. Cu siguranţă că ar fi nevoie de o persoană aptă să discute mai uşor cu cei de la Bruxelles, care să cunoască presupoziţiile nerostite ale politicii europene şi care să nu piardă timp cu redefinirea codurilor de comunicare.

Întregul schimb de replici pe tema procedurilor de urmat dintre ministrul Pivniceru şi Comisia Europeană nu a făcut decât să sporească neînţelegerile şi să opacizeze şi mai mult comunicarea. S-a pierdut o jumătate de an ca să se definească noţiunea de “transparenţă” şi tot nu s-a ajuns la vreun rezultat.

Probabil că nici părţile implicate nu au fost sincere până la capăt. Comisia şi-a camuflat suspiciunile, motivate sau nu, sub forma unor exigenţe procedurale complicate, iar guvernul de la Bucureşti s-a făcut că nu remarcă acest lucru, admiţând cu candoare simulată proceduri fără niciun orizont. Primul ministru a încercat în ultimile zile să încheie acest teatru, dar, după cum am văzut, nu a reuşit. CSM a jucat de asemenea un rol închipuit, fiind utilizat ca argument de circumstanţă când de o tabără când de cealaltă, dar fără să influenţeze procesul în mod real.

Liberalii ar trebui aşadar să fie conştienţi că noul ministru va trebui să-i convingă pe reprezentanţii Comisiei mai înainte de a-l convinge pe Traian Băsescu. Preşedintele nu va putea să se opună unor candidaţi pentru care ministrul Justiţiei este apt să pledeze în mod convingător la Bruxelles.

În ţară se pierde adesea din vedere că preşedintele Băsescu nu mai are puterea pe care a avut-o şi că adevăratul interlocutor al Guvernului este Comisia Europeană. Se uită iarăşi destul de uşor că România este legată pe mai departe de o formă de monitorizare care a fost consolidată prin asocierea cu admiterea în Schengen.

Fie că place fie că nu, rapoartele MCV şi întreaga evoluţie europeană a României depind de noul ministru de justiţie.