Europa îşi ia rămas bun de la Kohl
1 iulie 2017"Prin dispariţia lui Helmut Kohl pierdem unul din giganţii post-belici" - cu aceste cuvinte, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi-a luat rămas bun, profund emoţionat, de la fostul cancelar german. Acesta l-a însoţit ca "prieten devotat" multă vreme, a spus oficialul european la ceremonia găzduită în Parlamentul de la Strasbourg.
"Patriot european"
Juncker a amintit de rolul pe care l-a avut Kohl în calitate de cancelar al reunificării Germaniei şi în dezvoltarea Europei. "Helmut Kohl a fost un patriot german, dar şi un patriot european", a mai adăugat politicianul luxemburghez. Între cele două nu a existat vreo contradicţie pentru Kohl. Prin "discuţii bilaterale şi răbdare", el a reuşit să înlăture scepticismul unora faţă de reunificarea Germaniei. Şi ”a ştiut să identifice şi să acţioneze în momentul ideal". Fără Kohl nu ar fi existat nici moneda unică de astăzi. "Pentru el, a mai spus Juncker, Euro a reprezentat o politică de pace europeană cu alte mijloace".
O declaraţie de dragoste
Fostul preşedinte american Bill Clinton a dedicat mare parte din discursul său experienţelor şi evenimentelor personale trăite alături de Kohl. "A vrut să creeze o lume în care nimeni nu domină pe nimeni", o lume în care cooperarea este mai bună decât conflictul, aşa a sintetizat Clinton personalitatea defunctului. Fostul preşedinte american a finalizat discursul adresându-se direct lui Kohl: "Ai făcut totul bine în viaţa ta. Şi noi, cei care am avut privilegiul de a-ţi fi alături, te iubim pentru tot".
Premierul rus, Dimitri Medvedev, a amintit de relaţia lui Helmut Kohl cu Rusia. Pentru fostul cancelar, Rusia era parte integrantă dintr-o Europă unită, a spus Medvedev la Strasbourg, unde s-a adresat în calitate de persoană privată. "Pentru el, Rusia era o parte din casa comună, fără sârmă ghimpată", a conchis şeful guvernului de la Moscova.
În debutul ceremoniei, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a elogiat curajul şi determinarea lui Kohl, pe care l-a numit "un gigant politic, capabil să-i asculte pe cetăţeni şi să dezvolte apoi o viziune dincolo de aspectele cotidiene". El a fost un luptător pentru libertate şi democraţie şi unul din protagoniştii unificiării continentului nostru. Mereu şi pretutindeni a apărat demnitatea umană în faţa zidurilor, a cortinelor de fier şi a regimurilor totalitare." Kohl a meritat, cu siguranţă, "un loc în Pantheonul european".
Înainte, sicriul acoperit de steagul Uniunii Europene, a fost transportat în incinta sălii de plen de soldaţi din Batalionul de Gardă al Ministerului Federal al Apărării.
Actul de stat de la Strasbourg este o premieră europeană, iar funeralii oficiale nu vor avea loc în Germania. Helmut Kohl a fost 16 ani cancelar federal şi 25 de ani preşedinte al CDU. "Cetăţeanul de onoare al Europei" a încetat din viaţă pe 16 iunie, la vârsta de 87 de ani.
Autori: SC/gri/AK