Europa mea: Trenul merge înainte

În ultima vreme, constat în preajma mea multă agitaţie. Mulţi par preocupaţi să-şi schimbe viaţa radical. Traversează vremuri neliniştite, solicitante: mutări, separări, întâlniri, dileme majore. Noi revelaţii îşi fac loc în conştiinţa lor şi iau decizii la care, nu cu mult timp în urmă, nu  aveau curaj nici să se gândească.

Pentru mine există o conexiune limpede între transformările din plan individual şi cataclismele politice şi sociale pe care le trăim în prezent.  Problemele actualelor vremuri ne afectează, în cele din urmă, într-un mod foarte personal. Pe de o parte, ne determină să ne întrebăm "Unde-mi sunt rădăcinile? Unde sunt îngrijit şi protejat? Unde sunt acasă?" Pe de alta, apare problema identităţii. "Cine sunt eu? Ce mă face unic? Unde mi-e locul pe lume?"

Sunt întrebări existenţiale ce ne năvălesc dintr-o dată. Ceva nedorit şi nepermis s-a abătut asupra noastră. Ceva ce pare a fi indiferent faţă de destinele şi sentimentele noastre. Şi se instalează teama. Fără sentimentul apartenenţei suntem pierduţi în univers. Fără o identitate clară existenţa noastră pare lipsită de sens. Irascibilitatea şi supărarea domesc, iar obişnuita toleranţă devine greu de manifestat.

Catastrofă sau creştere?

Cu aceste întrebări se confruntă, concret şi dur, şi Europa. Statul naţional se desfiinţează treptat, graniţele se şterg, sentimentul de "acasă" şi identităţile naţionale se diluează. Vom deveni o comunitate mai mare şi mai bună. Însă cum arată această comunitate, cum o percepem noi şi cum se reflectă ea în vieţile fiecăruia dintre noi nu ştie nimeni.

Tot ceea ce se ştie deocamdată este că lumea a devenit brusc copleşitor de mare. O să avem probleme? Dar nu cumva şi noi suntem parţial vinovaţi pentru această extindere explozivă? Fiindcă, de decenii întregi, lucrăm la proiectul unei Europe unite. N-am uitat motivele de atunci. Acestea au fost şi sunt în continuare de natură existenţială: pacea şi bunăstarea în Europa. Numai că am ajuns în punctul în care am început să percepem procesul pe care noi singuri l-am iniţiat şi l-am dus mai departe ca pe o ameninţare la adresa sentimentului apartenenţei şi identităţii noastre.   

Teama este justificată deoarece dezastrele istoriei n-au dispărut şi nici nu vor dispărea curând din memoria colectivă. Însă, în acelaşi timp, de-a lungul istoriei, noi, europenii, am experimentat şi depăşit multe împreună. Aşadar, memoria colectivă păstrează şi bune şi rele.   

În urma noastră avem luni întregi de nesiguranţă; o nesiguranţă greu de suportat. Între timp direcţia pare a fi conturată. Frustrarea şi îndoiala privind Uniunea Europeană sunt mai mici ca teama că Uniunea s-ar putea destrăma. Cel mai probabil nu este momentul unui dezastru. În schimb a venit momentul în care toate eşecurile noastre ies la suprafaţă. Locomotiva viitorului

Europa îşi revine din şoc încet-încet. Corecturile necesare privind viitorul său curs au fost deja iniţiate. Problemele locale, naţionale, vor fi rezolvate, din nou, în propria ogradă. Şi problema identităţii? "Europa are speranţă dacă este deschisă pentru viitor", a spus Papa Francisc. Viitorul nostru este tineretul. Iar tânara generaţie are deja o identitate europeană.

Tinerii noştri au fost crescuţi în spirit european. Iar acum ei ar putea forma un exemplu şi, totodată, locomotiva întregii societăţi. Cu elan tineresc, cu ambiţie şi cu dorinţa de a salva lumea. Tinerii noştri, generaţia internetului, nativii erei digitale. Pentru ei conceptul de familie numeroasă fără legătură biologică între membrii acesteia este de la sine înţeles. Internetul şi libertatea de circulaţie au făcut posibil lucrul acesta.  

Tehnologia informaţiei devine o oglindă tot mai mare şi mai clară a tuturor conexiunilor naturii. Cu toate pericolele pe care le aduce cu sine această tehnologie, ei - alături de fizica atomică şi cuantică, zboruri spaţiale, medicină, psihologie şi cercetare genetică - îi aparţine viitorul. Nesiguranţa generată de apariţia unor noi tehnologii poate fi învinsă numai prin cunoaştere profundă. Cunoaşterea ne conferă sentimentul că suntem parte a unui plan inteligent şi plin de sens în univers. Astfel, sentimentul apartenenţei şi identitatea migrează din plan naţional la un nivel superior.    

Întoarcerea în incertitudine, în întunericul minţii, este imposibilă. Cu excepţia unui proces brutal, desigur. Iar eu, care am crescut într-o dictatură, ştiu că progresul social poate fi anulat. Însă Europa este continentul ştiinţei şi al înţelepciunii, predestinat unui rol deosebit în lume. Europa merită atenţie, încredere, sprijin. Şi mai ales toată dragostea noastră.

Scriitoarea de origine albaneză Anila Wilms trăieşte la Berlin începând din 1994. În 2012 a apărut primul său roman în limba germană "Ţiţeiul albanez şi crima de pe strada Nordului".

Autor:  Anila Wilms / CS