Europa mea: Oligarhul în politică

Aproape 300.000 de cehi au demonstrat în această lună împotriva premierului lor, Andrej Babiš, care este totodată şi unul dintre cei mai bogaţi oameni ai ţării. Cum a ajuns la această avere? Încă din vremurile comunismului, fiind şi membru de partid, Babiš fusese managerul firmei cehoslovace de comerţ exterior "Petrimex". La iniţiativa sa, "Petrimex" a fondat o a doua companie: "Agrofert", preluată ulterior de nişte obscuri investitori elveţieni - vechi prieteni de şcoală, după cum susţine premierul. După aceea, Andrej Babiš a devenit unicul proprietar al companiei, a cumpărat trusturi media şi a intrat în politică.

Actualul şef de guvern ceh a fost acuzat de evaziune fiscală, de fraude cu subvenţii şi folosirea în alte scopuri a fondurilor europene în timpul mandatului de ministru de finanțe şi, ulterior, de premier. Procuratura cehă a declanşat o anchetă în acest sens la începutul lunii iunie.

Bani = Putere

Babiš este întruchiparea modului în care, în estul şi sud-estul Europei se face politică. Banii înseamnă putere. Cine are bani, vrea să deţină şi putere şi cine are putere ştie prea bine că pentru a o menţine e nevoie de bani. De pildă pentru a cumpăra presa.

După schimbarea de sistem, primii care au înţeles cum funcţionează jocul au fost foştii comuniştii. Proprietăţi de stat şi de partid s-au transformat, pe căi obscure, în proprietăţi private, noii înstăriţi fiind comuniştii de odinioară. Ei şi-au folosit averea pentru a se menţine ani de zile la putere - de pildă ca social-democraţi în România sau Bulgaria.

Noile lor partide în ascensiune, care se defineau drept conservatoare sau de centru (cum e formaţiunea Fidesz a lui Viktor Orbán în Ungaria) au învăţat şi ele repede regulile jocului. Și-au creat proprii oligarhi, oferind contracte publice ciracilor lor, corelate cu masive subvenţii din fondurile UE. În Ungaria, avem oligarhul nostru, supranumit "istalatorul naţional de gaz": Lörinc Mészáros. El a avut în trecut o mică firmă, care se ocupa de instalarea de conducte de gaz. Era şi un vechi prieten al lui Orbán. Astăzi este, ca şi Babiš, al doilea cel mai bogat om din ţară.

Ceva îl deosebeşte totuşi de Babiš: premierul ceh îşi exercită puterea, Mészáros, în schimb, nu deţine putere, ci doar avere pe care i-o datorează premierului de la Budapesta. Căci lui Orbán nu-i place ca apropiaţii săi să aibă ambiţii politice. Un prietene al său din copilărie, Lajos Simiscska, s-a încumetat pe acest drum şi a pierdut. 

Problema cu subvenţiile de la Bruxelels

Măcar atât: la noi nu oligarhii decid politica ci politica îi alege pe oligarhi.

Una din rădăcinile răului o reprezintă fondurile europene de coeziune. Scopul acestor subvenţii e ca ţările mai sărace să poată depăşi decalajul economic care le desparte de cele bogate. De unde şi termenul de "coeziune". Pe acestă cale s-ar consolida şi convergenţa valorilor: democraţia, comerţul liber de piaţă, statul de drept.

S-a constatat, însă, că în statele central şi est-europene o bună parte a acestor fonduri, investite de regulă în proiecte de infrastructură, ajung în final tot la concerne vest-europene, care deţin kow-how-ul, capacitatea şi competitivitatea necesare pentru a obţine contractele respective. Avem aşadar de-a face, în parte, cu bani care sunt acordaţi Estului, dar care ajung de acolo din nou în Vest.

Aşa stând lucrurile, acest flagel al oligarhilor este, într-o oarecare măsură, şi o încercare de a menţine banii în ţara respectivă. În Ungaria, de exemplu, au fost formaţi oameni grei de afaceri, loiali guvernului, care primesc contracte extrem de bănoase de la stat. Orbán vorbeşte de "neomercantilism", referindu-se la o perioadă istorică în care în Europa industriile naţionale erau susţinute prin taxe vamale protecţioniste. Asistăm, aşadar, dacă vreţi, la un fel de "corupţie patriotică".

Să fie sistate pur şi simplu fondurile europene

Nu mi se pare în ordine şi nici nu cred că ar putea servi dezvoltării unei economii competitive pe termen lung faptul că se acordă prioritate obţinerii de cât mai multe subvenţii. UE pare să fi decis că această idee a convergenţei valorilor nu funcţionează şi, ca atare, din următorul buget să nu mai fie susţinute financiar ţările mai sărăce, ci acele state care se comportă politic corect, de exemplu care primesc refugiaţi.

Ce-ar fi să renunţăm la subvenţiile UE. Ele conferă Bruxelles-ului o mai mare greutate decât ar fi cazul şi distorsionează structurile economice şi politice ale statelor membre. Noi, în Europa Centrală şi de Est ne-am apropiat deja de Occident - e drept, şi datorită acestor fonduri UE. Dar a sosit timpul să tăiem cordonul ombilical pentru a edifica un climat antreprenorial, care să onoreze curajul şi inovaţia, nu aviditatea de putere şi loialitatea politică.

Boris Kálnoky, născut în 1961, este corespondentul din Budapesta al cotidianului "Die Welt" şi al altor publicaţii germane.