Nu mai glorificaţi fasciştii!

Saluturi fasciste, tatuaje cu zvastici şi simboluri fasciste ale ustaşilor. Salutul "Za dom Spremni" (pregătit pentru patrie), echivalentul croat pentru "Sieg Heil" - toate au fost parte din întâlnirea celor 10.000 de oameni care s-au adunat la Bleiburg pentru a cinsti memoria ustaşilor, colaboratori ai naziştilor. A fost momentul mai 1945, când armata ustaşilor croaţi, apropiaţi ai naziştilor, s-a refugiat din fosta Iuglosavie în Kärnten, aflat sub ocupaţie britanică. Dar colaboratorii au fost predaţi partizanilor iugoslavi, iar partizanii lui Tito au ucis atunci 45.000 de oameni.

În timp ce participanţii se referă la o "manifestaţie comemorativă", criticii numesc evenimentul ca fiind "cea mai mare întâlnire fascistă din Europa". Evenimentul a fost organizat de episcopia croată şi tolerat de dioceza austriacă Gurk. Înalţi reprezentanţi ai guvernului croat au fost de faţă. Oficial, era un eveniment religios.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a reacţionat întocmai ca şi atunci când este întrebat de coaliţia cu FPÖ, partid de extremă dreaptă, încercând să evite răspunsurile. Nedrept este că autorităţile austriece au înăbuşit recent manifestări politice ale turcilor naţionalişti sau ale extremei drepte, dar în cazul unei petreceri fasciste, la care participau aproape 10.000 de presupuşi catolici din Croaţia, nu s-a putut face nimic. 

Consiliul Europei este alarmat

Consiliul Europei s-a declarat alarmat de orgia ustaşilor din Bleiburg, ca şi de normalizarea neo-fascismului în Croaţia. Tendinţele sunt amplificate şi de "proslăvirea" regimului fascist ustaş, după cum se arată într-un raport al Comisiei Anti-Rasism din cadrul Consiliului Europei (ECRI), referitor la situaţia din Croaţia. Autorii raportului solicită guvernului de la Zagreb să intervină mai energic împotriva tiradelor de ură şi a atacurilor rasiste asupra minorităţilor.

Este greu de crezut că partidul de guvernământ va acorda atenţia cuvenită raportului. De prea multe ori, înşişi guvernanţii alimentează ura împotriva minorităţilor, în special împotriva sârbilor şi romilor. Exact cei care, în timpul "statului independent croat" creat de Hitler, erau sistematic ucişi.

Comunitatea evreiască din Croaţia boicotează de ani buni comemorarea oficială a eliberării lagărului de la Jasenovac. Ei nu vor să fie asociaţi cu politicienii care apreciază încă regimul ustaş, în timpul căruia au fost ucişi evreii.

V-o puteţi imagina pe Angela Merkel vizitând Argentina şi povestind minorităţii germane din ţară cât de bine este că s-au refugiat acolo după al Doilea Război Mondial criminali de război precum Adolf Eichmann sau Josef Mengele? Probabil că nu.

Preşedinta croată Kolinda Grabar-Kitarović a făcut aşa ceva. În timpul unei vizite în Argentina i-a lăudat pe cei care s-au refugiat de teama partizanilor lui Tito, după al Doilea Război Mondial. Ea nu a menţionat însă că era vorba despre comandanţii lagărelor, despre criminalii de război şi despre colaboratori ai naziştilor.

Croaţia nu este singură

Scriitorul Danilo Kiš se referea la naţionalism ca fiind o "paranoia", o iluzie combinată cu pierderea individualităţii şi a simţului realităţii. Această paranoia se bazează pe o idee, potrivit căreia propria naţiune este pură şi nevinovată, iar cel care îşi permite să o critice este duşmanul ei. În această combinaţie,  extremiştii ustaşi croaţi se regăsesc de partea bună, pentru că dacă ar recunoaşte că au omorât sute de mii de nevinovaţi, atunci ar murdări imaginea propriei naţiuni. De aceea şi particpanţii la comemorarea din Bleiburg se consideră victime, deşi ei sunt cei care glorifică guvernul fascist. 

Este o tendinţă regăsită şi în alte state est-europene: imaginea victimei sub dominaţie sovietică sau sub conducerea comuniştilor. În paralel însă, colaborarea proprie cu naţional-socialiştii este bagatelizată, ignorată sau chiar glorificată.

La Riga, an de an, pe 16 martie, mii de oameni participă la "Marşul Legionarilor". Viktor Orbán l-a numit pe colaboratorul nazist Miklós Horthy ca fiind "un om politic de excepţie", deşi el este responsabil de deportarea şi uciderea a 600.000 de everi în lagărele de concentrare. În Serbia se discută despre reabilitarea juridică a colaboratorului nazist Milan Nedić.

Dacă UE vrea să crească mai departe, atunci are nevoie nu doar de o mai puternică prezenţă publică, ci şi de o cultură comună a amintirilor. Ea nu poate fi decât anti-fascistă. Atât timp însă cât nu s-a căzut de acord asupra faptului că naziştii au fost răi şi unii şefi de stat şi de guvern glorifică amintirea colaboratorilor acestora, Europa va continua să se afunde în abis.

Krsto Lazarevic s-a născut în Bosnia-Herţegovina şi s-a refugiat în Germania împreună cu familia pe când era copil. Astăzi trăieşte la Berlin, este jurnalist şi publicist şi scrie pentru diverse medii de informare în limba germană.