Europa mea: Şi noi suntem poporul

În ziua alegerilor parlamentare, Alexander Gauland, nou ales în Parlamentul Federal şi lider al partidului de extremă dreapta AfD, profita de cele 30 de secunde alocate unei apariţii televizate pentru a anunţa că "ne vom recupera ţara".

Despre aşa numiţii "Wutbürger", germani furioşi, s-a vorbit mult în ultimii doi ani. Ceea ce, chiar şi dincolo de graniţe, exista sub denumirea de  "German Angst" (teamă germană) s-a transformat între timp  în "German Wut" (furie germană). Teama pare a fi o emoţie care germanilor le dă dreptul la comportamente deviante.

Despre cei din mâinile cărora liderul AfD şi adepţii lui vor recupera ţara s-a spus prea puţin. În Germania, discursul public despre migraţie a rămas cu mult în urma realităţii. Dar ţara este cu mult mai diversă decât reprezentanţii ei politici.

În noul grup parlamentar conservator CDU/CSU, doar 2,6 din aleşi au alte origini decât cea germană. Până şi în  AfD procentul străinilor aleşi în parlament este de trei ori mai mare. Ambele cifre dovedesc că grupul migranţilor  continuă să rămână marginalizat la nivel politic. Oraşele în schimb sunt mult mai diverse, fiecare al patrulea locuitor al urbelor are origini străine.

Putere politică limitată

În urmă cu şase decenii, când primii "muncitori-oaspeţi" (Gastarbeiter) ajungeau în Germania, se stabilea prin lege ca aceştia să nu aibă acces la cetăţenia germană. În ciuda acestei bariere, astăzi, circa jumătate din cei 20 de milioane de locuitori ai Republicii Federale cu origini străine deţin şi un paşaport german.

Dar puterea lor politică rămâne limitată. Atât politicienii cât şi opinia publică germană se încăpăţânează să rămână pe un drum înfundat, preferând să vorbească despre în loc să se consulte direct cu reprezentanţii minorităţilor pentru a le afla doleanţele.

Între timp, în presa germană a devenit uzuală invitarea unor bărbaţi de-ai locului pentru a dezbate în talkshow-uri soarta imigranţilor. Alexander Gauland este unul dintre ei. În loc să i se arate că, în noaptea alegerilor, a mers prea departe, el a fost invitat la aniversarea a 27 de ani de la reunificarea Germaniei pentru a vorbi despre identitatea naţională. Şi iar nu a avut cuvântul niciun trimis al minorităţilor, pentru a reprezenta în showul lui Gauland o perspectivă proprie şi autentică. 

Iar presa germană nici măcar nu a încercat să îi scoată la lumină pe noii extremişti. Din contră: în mare parte din peisajul mediatic german, li s-au oferit ample spaţii de desfăşurare, contribuind astfel la normalizarea poziţilor extremiste, care în urmă cu doi ani nu ar fi fost niciunde acceptate. Iar vocile imigranţilor şi ale urmaşilor lor au fost complet ignorate.

Mulţi copii germani au origini străine

Realitatea germană este, însă, cu totul alta. În Hamburg, dintre micuţii care au început clasa întâi, jumătate au origini străine. În loc să găsească o cale pentru mai multă coerenţă, Germania se concentrează pe probleme precum identitatea naţională şi calmarea celor 13 procente de electorat furios, care au pus ştampila în dreptul AfD. Astfel, formaţiunea a primit atenţia necesară pentru un succes atât de mare. 

Nu cu mult timp în urmă, dar înainte de succesul AfD, cancelara încerca să onoreze imigranţii şi contribuţia lor la bunăstarea şi succesul de care se bucură astăzi Germania. Ea ştie că atât de criticata ei politică a migraţiei nu poate avea succes decât dacă poveştile despre Germania ca ţară de imigraţie vor deveni parte integrantă din conştiinţa naţională. 

În acest spirit, în 2015, ea a invitat sute de activişti, foşti "muncitori-oaspeţi" şi pe copiii lor la sediul Cancelariei Federale pentru a serba 60 de ani de la Tratatul de atragere a forţei de muncă semnat de Germania cu Italia, Turcia, Grecia, fosta Iugoslavie. Merkel a dat speranţe şi încredere atunci când s-a referit la cei din public spunând că "aparţineţi de Germania, întocmai ca şi toţi ceilalţi care trăiesc aici". Fără imigranţii ei, Germania nu ar fi avut nivelul de bunăstare de astăzi.

Cetăţeni de mâna a doua

Cu toate acestea, popularitatea câştigată de AfD în numai doi ani a atras o reacţie contrară în discursul public. Merkel, care se teme că va pierde şi mai mult din electoratul conservator, nu a fost în măsură să împiedice transformarea. Şi astfel a trebuit să mai învăţăm o lecţie: vocile noastre sunt mai puţin valoroase. Generaţia mea pare a fi obligată să accepte că democraţia nu este egală şi pentru noi. 

A durat mult până când Germania a renunţat la ius sanguis (legea sângelui) şi ne-a permis ca, în ciuda sângelui nostru străin, să devenim germani. Astăzi suntem aşa numiţi "germano-altceva" deseori consideraţi a fi "germani noi".  Şi aici AfD a găsit o cale de atac. În timpul campaniei, pe unele afişe electorale se putea citi: "Germani noi? Ne facem singuri.", inscripţia fiind însoţită de fotografia unei femei însărcinate.

Recent, mişcarea de extremă dreaptă susţinea că politicienii nu se mai concentrează pe poporul german. A sosit vremea, ca "noii germani" să le spună că părinţii lor au fost "muncitori-oaspeţi" (Gastarbeiter) şi nu "cetăţeni oaspeţi" (Gastbürger). Lor li s-a refuzat orice drept de vot. Copiii lor însă nu sunt "străini cu paşaport german", după cum ne numesc extremiştii. Şi noi suntem poporul.

Jagoda Marinic este o scriitoare, dramaturgă și jurnalistă germano-croată. S-a născut la Waiblingen, părinții ei fiind croați imigranți. În prezent locuiește la Heidelberg. În cartea "Made in Germany - Ce e german în Germania?" abordează subiectul identității Germaniei ca țară de imigrație.

Autoare: Jagoda Marinic / A.K.