Convulsii post Brexit

„Dacă trebuie să mă duc la război, atunci împotriva unei coaliții”, a spus odată Napoleon. Deși toată Europa s-a aliat împotriva Franței, puterile europene au reușit să se întoarcă una împotriva celeilalte și au căzut prompt ca dominourile.

Oricât de plauzibilă ar putea fi această învățătură: în cazul Brexit, bilanțul împăratului francez este cu susul în jos. Flexibilul Regat, uns cu toate alifiile, cu structurile sale de luare a deciziilor vechi de secole, parlamentarismul său de înaltă eficiență, un exemplu la nivel mondial, amenință să se prăbușească dureros.

Pe de altă parte, fragila "coaliție", Uniunea Europeană, în interiorul căreia ajungerea la un numitor comun numai ușoară nu este, se prezintă ca unitate de monolit. Oricât de profunde sunt neînțelegerile privind controversatele planuri de reformă, dincolo de încrâncenarea șefilor de stat și de guverne care uneori poartă negocieri nopți întregi, când vine vorba de termenii ieșirii Marii Britanii din UE, între celelalte 27 de state europene nu există nicio fisură. 

UE nu este populară în est? O neînțelegere!

Inversarea rolurilor oferă motive pentru un optimism moderat. Se pare că ceva tot s-a schimbat în ultimii 200 de ani. Ar fi nerealist să credem că acum continentul va fi cuprins de această preschimbare și că numeroșii eurosceptici, pe baza exemplului descurajant al Brexitului, vor fi convertiți la ideea europeană de unitate.

Criticii, în special în partea de est a UE, nu agreează retragerea Marii Britanii, în pofida unei neînțelegeri larg răspândite care sugerează contrariul. În Polonia, al cărei guvern de dreapta se luptă cel mai dur cu Bruxellesul, 75 la sută din populație dorește să rămână în Uniune - una dintre cele mai ridicate cifre la nivel european. În Ungaria, acasă la Viktor Orban, patru oameni din cinci sunt convinși că apartenența la UE a adus mai multe beneficii decât dezavantaje țării lor. În Cehia, țară cu foarte mulți eurosceptici, numărul celor doresc să rămână în Uniune este de două ori mai mare decât cel al susținătorilor ieșirii din UE.

Când deciziile privind Europa de Est erau luate la Moscova

Acesta, la rândul său, nu este un motiv pentru prea mare pentru a privi cu încredere către viitor. Cei mai mulți est-europeni nutresc la o Uniune Europeană diferită decât aceea imaginată de francezi, germani sau spanioli și, de asemenea, italieni. Spre deosebire de națiunile occidentale, națiunile est-europenilor s-au format - luptând împotriva unei puteri centrale, fie ea la Viena, Sankt Petersburg sau Istanbul - ca un fel de partid care trebuia să prevaleze împotriva altor partide. În mod similar a fost organizat Pactul de la Varșovia: deciziile importante erau luate toate la Moscova. Misiunea propriei elite politice a fost de a obține maximum posibil pentru propria națiune.

În consecință, nu suveranitatea națională nelimitată este obiectivul euroscepticilor. Într-o lume din ce în ce mai nesigură, promisiunea unei independențe totale tinde să fie asociată cu izolarea, mai ales în țările mici, care sunt în majoritate în estul continentului.

Deși uneori în această regiune sunt invocate vremurile trecute - presupus mai bune, în care aparent puteai lua decizii de bunăvoie, fără a ține cont de nimeni – ele nu au existat cu adevărat în Europa de Est. Așa încât, altfel decât britanicii, est-europenii nu își pot aminti de ele. De altfel, chiar moștenitorii marelui imperiu simt deja că suveranitatea în epoca globalizării nu mai este ceea ce era înainte și că niciun premier mai deștept nu poate alunga o criză economică.

Astfel, Brexitul consolidează mai degrabă coeziunea Uniunii sau cel puțin nu o pune la îndoială. Dar, dacă următorul pas este aprofundarea, dezvoltarea unei uniuni economice și monetare, a instituțiilor comune, mediul politic și populația, în special în țările din Europa de Est, mai mari și mai puternice, vor fi sceptice. Doar slovacii, slovenii, letonii și estonienii fac excepție.

Nu este vizată puterea de organizare, ceea ce explică de ce, în iunie, nicio singură țară din Europa de Est nu a intrat în ring pentru lupta vizând pozițiile înalte ale Uniunii. Majoritatea est-europenilor nu-și închipuie Europa ca o echipă comună, ci ca un teren de joc. Altfel spus, dacă un stat membru, ca Marea Britanie, părăsește gazonul, nu se pierde un coechipier. Ci pur și simplu de pe teren a dispărut un concurent.

Mai multă tensiune pe axa nord-sud

Această idee despre UE trebuie să-i alarmeze pe pro-europeni, fiind capabilă să alimenteze în continuare concurența pentru resurse și, prin urmare, să consolideze forțele centrifuge. Dacă Estul rămâne, nu înseamnă că nimeni nu pleacă. În sudul Europei, în special în Italia, frica de unilateralitate națională este mai puțin pronunțată decât în ​​Est. Dacă, în arenă competitivă, țările mediteraneene sunt împinse la colț, Uniunea se fisurează de-a lungul axei nord-sud.

Cei mai numeroși oameni care se simt perdanții unității europene nu trăiesc în estul continentului, ci în Italia și Grecia. Pentru Europa post-Brexit, aceasta nu este o perspectivă îmbucurătoare. Cât de neplăcută este ea va ieși la iveală cu ocazia negocierii cadrului financiar multianual, în căutarea miliardelor care ar putea lipsi după o ieșire dură a britanicilor din UE. Continentul nu se va zdruncina, dar se va gripa serios.

Norbert Mappes-Niediek locuiește în Austria la Graz și este corespondent european pentru Europa de Sud-Est al mai multor ziare de limbă germană.