Antisemitismul nu este importat în Europa

În dezbaterea din Germania privind islamul există o cauzalitate remarcabilă. Mereu când politicieni bavarezi provinciali declară că islamul nu face parte din Germania, în discursurile lor vine vorba de tradiţia sau amprenta "iudeo-creştină" a ţării. În acelaşi timp se trece sub tăcere că tradiţia iudeo-creştină era compusă nu într-o prea mică măsură din prigonirea, alungarea şi uciderea evreilor de către creştini. Iar dacă în casele europene se vopsesc ouă de Paşte, ar trebui să se evidenţieze că anti-iudaismul creştin se bazează pe acuzaţia adusă evreilor că l-au ucis pe Iisus.

Evreii, imigranţi bine primiţi în Imperiul Otoman

Evreii au fost izgoniţi aproape 2000 de ani de creştini. Aşa cum s-a întâmplat în 1492 prin Edictul de la Alhambra, în Spania de azi, după ce evreii au putut trăi acolo secole la rând sub dominaţie musulmană. Mulţi dintre acei evrei s-au putut refugia în Imperiul Otoman, la invitaţia sultanului Baiazid al II-lea. Se spune că acest sultan ar fi afirmat: "Ce neghiobi sunt regii Spaniei. Îi alungă pe cei mai buni cetăţeni ai lor, lăsându-i în grija celor mai mari duşmani ai acestor regi."

În oraşe otomane cum ar fi Salonic sau Sarajevo au existat secole la rând comunităţi evreieşti înfloritoare, până la sosirea naziştilor. Acestea sunt realităţi istorice, care ar trebui poate să le fie cunoscute celor care vorbesc despre tradiţia "iudeo-creştină" şi, simultan, despre musulmani care "importă" antisemitismul.

Dar nici nu trebuie să cunoşti acest context istoric pentru a şti, ca german, cât de absurdă este vorbăria despre "antisemitismul importat". Trebuie doar ştiut că germanii au comis cea mai mare crimă din istoria omenirii: Holocaustul.

Export din Germania

Germania, antisemitism, importat - este imposibil de format o propoziţie inteligentă în care să apară aceste trei cuvinte. Cu o excepţie: Antisemitismul din Germania nu este importat. Antisemitismul este cel mai de succes produs de export al Germaniei, înaintea automobilelor, berii şi sandalelor Birkenstock.

Germanii sunt un popor care reuşeşte să ridice lupta împotriva antisemitismului şi securitatea Israelului la rangul raţiunii de stat, dar în acelaşi timp îl sărbătoreşte un an întreg pe reformatorul protestant Martin Luther, care a îndemnat la incendierea sinagogilor şi la interzicerea activităţii rabinilor sub ameninţarea pedepsei capitale. În limba germană există cuvântul "Israelkritik" (critică la adresa politicii israeliene). Dar cuvinte cum ar fi critică la adresa Spaniei sau Braziliei sau Ugandei nu există.

O tradiţie europeană

Antisemitismul face parte din Germania şi Europa. El se regăseşte la dreapta, la stânga şi în aşa-numitul centru al societăţii. În rândul profesorilor, dar şi în rândul muncitorilor constructori, la Hans, dar şi la Ali.

Da, trebuie să vorbim despre atitudini antisemite în rândul musulmanilor din Germania şi Europa. Trebuie să facem asta fiindcă supravieţuitoarea Holocaustului Mireille Knoll, în vârstă de 85 de ani, a fost înjunghiată în locuinţa sa din Paris din motive antisemite. Şi fiindcă nu departe de locuinţa ei, cu un an în urmă, evreica Sarah Halimi a fost împinsă de la balcon de vecinii ei care strigau "Allah akbar". Şi fiindcă demonstranţi antisemiţi au îndrăznit să incendieze nu departe de Poarta Brandenburg din Berlin o stea a lui David.

Nu, problema nu este "islamul", fiindcă "islamul" nu există. Dar există ţări majoritar musulmane în care antisemitismul este raţiune de stat. Există Arabia Saudită, care exportă cu mare succes salafismul, şi există Republica Islamică Iran, care a ameninţat în repetate rânduri cu distrugerea Israelului. Şi există între musulmanii din Europa şi Germania o minoritate care consideră că este bine aşa.

Există o problemă

Există organizaţii islamice care tolerează predici pline de ură în moscheile lor. Există un "islam politic" care este îmbrăţişat de unele din aceste organizaţii. Există şi politicieni germani renumiţi care încheie cu aceste organizaţii acorduri de stat şi iau loc la dezbateri alături de oameni care justifică atacurile asupra evreilor.

Trebuie să vorbim despre cum intenţionăm să gestionăm pe viitor această problemă, chiar dacă în rândul stângii şi a liberalilor există voci care vor să interzică o astfel de dezbatere. Lor li se pare că în spatele ei s-ar ascunde o "islamofobie" şi nu realizează că cedează dreptei o temă importantă. Conflictul din Orientul Mijlociu nu se desfăşoară doar în Israel, Fâşia Gaza şi Cisiordania, ci şi în vecinătatea mea, în cartierul Neukölln din Berlin.

Ce se întâmplă la Berlin-Neukölln?

Când Donald Trump a recunoscut, în decembrie trecut, Ierusalimul drept capitală a Israelului, iar organizaţia palestiniană aşa-zis moderată Fatah a proclamat "trei zile ale mâniei", nu a trebuit să citesc despre asta în ziare. Am putut să văd ce se întâmplă în vecinătatea mea. Pe Sonnenallee, probabil cea mai arabă stradă din Germania. Când există ciocniri în Orientul Mijlociu, proprietarii micilor magazine pun în vitrine articole cu drapelul palestinian acoperind tot teritoriul Israelului. Pe acele hărţi Israelul nu există.

Şi numărul oamenilor care poartă baticul tradiţional palestinian "Keffieh" sporeşte în astfel de zile. Cei care le poartă, majoritatea tineri, nu ştiu că această năframă a fost lansată de un mare muftiu care era un admirator al politicii de distrugere a lui Hitler. Aceeaşi năframă a fost multă vreme purtată de activiştii de stânga din Germania. Dar un gust amar rămâne. Mai ales atunci când, după demonstraţii în sprijinul Palestinei, se formează grupuri mari de bărbaţi la Neukölln care scandează lozinci antisemite.

Totuşi, cele mai multe delicte cu caracter antisermit sunt comise în Germania de extremişti de dreapta. Iar atunci când dreapta fabulează despre "antisemitism importat" şi îi transformă pe toţi musulmanii în suspecţi, cea mai bună opţiune este să li se arate degetul mijlociu. Dar este iarăşi adevărat că nu poţi să ieşi seara pe Sonnenallee purtând Kippa tradiţională evreiască. Asta este situaţia în Germania în anul 2018. Trebuie să facem în sfârşit ceva împotrivă.

Krsto Lazarevic s-a născut în Bosnia-Herţegovina şi s-a refugiat în Germania împreună cu familia pe când era copil. Astăzi trăieşte la Berlin, este jurnalist şi publicist şi scrie pentru diverse medii de informare în limba germană.