Amara surpriză a lui Macron

Discursul lui Emmanuel Macron în Parlamentul European a reprezentat startul campaniei electorale înaintea alegerilor europene din 2019. După ce i-am ascultat frumoasele cuvinte, nu prea ştim dacă preşedintele Franţei va încerca în Europa ceea ce îşi propusese în Franţa în urmă cu doar un an: să distrugă partidele politice existente şi să pună bazele unei noi platforme pro-europene, menită a respinge actuala stare de fapt. Va risca el relaţia cu Angela Merkel, provocând partidele conservatoare de centru care guvernează în mare parte din Europa? Şi cum va aborda tensiunile crescânde dintre est şi vest? Cum va aduce el o nouă energie democratică în proiectul european, mai ales în societăţile care îi cunosc discursul doar în traducere?

În Franţa există de secole o strânsă legătură între politică şi poezie, iar Emmanuel Macron nu trădează acest melanj. El îşi confirmă și talentul pentru dramatism, atunci când se referă la noul "război civil" din Europa şi la pericolele naţionalismului, sau când anunţă că nu vrea să facă parte dintr-o "generaţie de somnanbuli". I-a deranjat pe adversarii lui de la dreapta spectrului politic din Europa, atunci când s-a declarat apărătorul valorilor europene, vizându-i nu doar pe liderii autoritari din afara continentului (adică Rusia, China, Turcia), dar şi pe "iliberalii" de acasă (din Ungaria şi Polonia). A punctat şi cu pragmatism politic, atunci când s-a distanţat narativ de federalismul clasic, pe care îl preferă majoritatea progresiștilor francezi, şi nu s-a referit la "Statele Unite ale Europei", ci la impozitul digital european, care ar consolida Bruxelles-ul.

Un vizionar precaut

Preşedintele francez s-a decis să joace rolul vizionarului precaut. El a făcut doar aluzii la opţiunile sale politice, în loc să le prezinte direct. Retoric, discursul lui a fost puternic, dar remarcabile sunt şi temele pe care nu le-a abordat. Preşedintele francez a ocolit suspect subiectul reformelor din Zona Euro, care au marcat mult-lăudatul lui discurs de la Sorbona, în urmă cu un an. Tăcerea lui este un semal clar al problemelor negocierilor germano-franceze referitoare la Uniunea Monetară Europeană. De abia dacă s-a referit la poziţia Europei în chestiunea liberului schimb şi a fost politic inexact când s-a referit la migraţie şi la relaţiile Europei cu SUA.  

Cândva, generalul Charles de Gaulle remarca: "Un adevărat lider are mereu un as în mânecă, pe care ceilalţi nu îl ghicesc, prin care încântă şi uluieşte auditoriul." Surpriza, pe care Macron a scos-o din mânecă, a fost mesajul referitor la viitorul extinderii Uniunii Europene. "Nu vreau ca Balcanii să se îndrepte spre Turcia sau Rusia", a spus preşedintele francez la Strasbourg. Dar el nu îşi doreşte nici ca Europa, care are deja probleme cu 28, în curând 27 de membri, să decidă "continuăm în ritm alert cu 30 sau 32 de membri, şi cu aceleaşi reguli". 

Macron se adresează electoratului din Europa de Vest

Pe undeva are dreptate. Majoritatea europenilor îi vor da dreptate: nu are rost să discuţi despre extindere, înainte de a şti de fapt ce vrea să fie această Uniune care urmează a fi extinsă. În acest moment nu există nicio euforie faţă de orice formă de extindere comunitară - fie că este vorba despre Balcani, Turcia sau Ucraina. Dacă electoratul european ar trebui să decidă asupra viitoarelor dimensiuni europene, atunci ei ar prefera o diminuare şi nu extinderea ei.

Dar efectele concrete ale mesajului lui Macron reprezintă un dezastru politic. Remarca lui Jean-Claude Juncker, cum că singura alternativă la integrarea Balcanilor în UE rămâne un război în zonă, reprezintă un exemplu simptomatic de banalitate ca ultimă şansă de salvare. În realitate însă, mesajul lui Macron devine un fel de gaz peste focul crizei din regiune. Bulgaria, care deţine preşedinţia în termen a UE, are toate motivele să îl acuze pe Macron de transformarea apropiatului summit vest-balcanic, din luna mai, într-o glumă. Comisia Europeană are toate motivele de a interpreta afirmaţiile lui Macron ca fiind o lovitură de cuțit aplicată mișelește, pe la spate. Iar reformatorii pro-europeni din zona balcanică au toate motivele să îl acuze pe Macron că le subminează pozițiile.

"Ambiguitate constructivă", aceasta a fost multă vreme strategia preferată de Bruxelles în relaţia cu Balcanii. Când este vorba despre aderarea la UE a statelor din Balcanii de Vest, polticienii europeni declară că este doar o chestiune de timp. În realitate însă, nimeni - nici la Bruxelles şi nici la Belgrad - nu crede că în 2025, măcar unul dintre aceste state va fi integrat în structurile comunitare. Dar, dacă până acum jocul UE în Balcani se numea "menţinem uşile deschise", Macron a decis, cel puţin pentru moment, să închidă aceste uşi. Nu poate fi acuzat pentru această decizie. Dar, prin "îngheţarea" extinderii, fără a avea o strategie alternativă, el contribuie la adâncirea crizei din Balcani şi la slăbirea poziţiei UE în zonă. La fel de clar este şi că atunci când Macron se referă la "europeni", el îi vizează de fapt pe occidentalii cu drept de vot.

Ivan Krastev este şeful Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia, membru al Institutului pentru Ştiinţe Umaniste (IWM) din Viena şi  bursier Richard von Weizsäcker al Academiei Bosch din Berlin. Krastev a făcut parte din grupul fondatorilor Institutului pentru relaţii externe de pe lângă Consiliul Europei ( European Council on Foreign Relations). Din 2015, el scrie în mod constant analize pentru edţia internaţională a New York Times. Cartea lui "Amurgul Europei" (After Europe. Penn University Press, 2017) a fost publicată în 2017, la editura Suhrkamp.