1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Europa faţă cu imigranţii - Ce poate face Germania pentru Libia?

3 martie 2011

Susţinătorii lui Gaddafi iau cu asalt oraşele din estul ţării. Străinii, dar şi mii de libieni, încearcă să părăsească regiunea căzută pradă conflictelor sângeroase, pentru a se refugia în ţările vecine.

https://p.dw.com/p/R5xk
Imagine: dapd

Politicienii germani sunt îngrijoraţi de escaladarea situaţiei din Libia. Ministerul de externe monitorizează cu atenţie încercările trupelor loiale lui Muammar al-Gaddafi de a recâştiga controlul asupra oraşelor dominate de opoziţie. Ministrul de resort, Guido Westerwelle, a declarat că "cele mai recente ştiri privind bombardarea ţintelor din estul Libiei sunt şocante. Bombardametul îndreptat împotriva propriului popor este un act criminal. La nivel internaţional trebuie să menţinem şi chiar să intensificăm presiunile asupra acestui regim brutal."

Şeful diplomaţiei germane a salutat decizia Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de a exclude Libia. "Semnalul este foarte clar. Cel care calcă în picioare Drepturile Omului, cel care luptă împotriva propriului popor, nu are ce căuta în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului."

Guido Westerwelle s-a pronunţat însă cu foarte mare precauţie legat de o posibilă intervenţie militară în Libia, atrăgând atenţia că aceasta nu poate surveni decât cu acordul Consiliului de Securitate al ONU. Fapt valabil şi pentru impunerea unei interdicţii de zbor asupra Libiei, aşa cum este în prezent discutată în cadrul NATO.

Rezerva ministrului german de externe pe această temă este comentată de Isabelle Werenfels, expert al Fundaţiei Ştiinţă şi Politică. Werenfels atrage atenţia că opoziţia din Benghazi refuză o intervenţie militară externă. Expertul se pronunţă pentru slăbirea puterii lui Gaddafi prin sancţiuni.

"Ceea ce trebuie făcut, ceea ce se şi face, dar nu suficient de repede, este blocarea accesului lui Gaddafi la resurse. El operează cu bani. Pentru avioanele şi tancurile sale are nevoie de benzină. Ca urmare trebuie să ne întrebăm, împreună cu opoziţia din Bengazi, cum reuşim să înrăutăţim aprovizionarea militarilor. Cred că o intervenţie a trupelor externe ar fi o greşeală", afirmă Werenfels.

În plus, experta a atras atenţia că valul de refugiaţi ameninţă să destabilizeze ţara vecină, Tunisia. Werenfels a solicitat Uniunii Europene să susţină în această problemă statele din regiune.

"Uniunea Europeană trebuie să se gândească bine. Statele comunitare nu pot pe de o parte propaga domocraţia, iar pe de altă parte permite ca refugiaţii să fugă în ţările vecine Libiei, spunând însă în acelaşi timp că noi nu vrem să preluăm niciun refugiat şi nici nu vrem să ne gândim la o strategie cum am putea schimba starea de fapt."

Şeful diplomaţiei germane a promis ajutoare imediate. Guvernul de la Berlin a pus deja la dispoziţie un milion de euro pentru îngrijirea refugiaţilor.

Autori: Bettina Marx / Maria Pascu
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu