Estul caută soluții pe cont propriu

Președintele, Klaus Iohannis, a deschis joi la București lucrările unui seminar dedicat Europei de Sud-Est, organizat de un think tank american, Center for European Policy Analysis (CEPA). Simultan, la sediul Parlamentului are loc o reuniune a fostelor țări comuniste care discută, în esență, aceleași subiecte și la care președintele Iohannis a vorbit miercuri în deschidere.

Reuniunea i-a așezat laolaltă pe delegații din Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, România, Ungaria și, chiar dacă figurează și un oaspete de onoare din Franța (Gerard Larcher, preşedintele Senatului), se observă că Estul caută tot mai insistent să-și definească mai clar îngrijorările proprii și să-și coordoneze eforturile independent de Europa occidentală. E posibil ca aceste reuniuni să fi fost stimulate și de răceala relativă intervenită între Europa occidentală și americani, căreia îi datorăm și binecunoscuta replică a cancelarului Germaniei, Angela Merkel, privitoare la dobândirea unei autonomii militare față de Statele Unite. Este însă de reținut că, pe măsură ce Vestul caută să-și diminueze depedența față SUA, Estul strânge pe cont propriu relațiile cu americanii.

Acest fapt a reieșit și din intervenția președintelui Iohannis la seminarul semnalat la început: ”În prezent, - a spus el -, o amenințare importantă la adresa securității europene este reprezentată, evident, de comportamentul ostil care vine dinspre est, ca să nu fiu prea concret. Pe fondul acestor evoluții, obiectivul major al României este de a-și consolida securitatea prin eforturi la nivel național și valorificând cât mai bine parteneriatele strategice dezvoltate de-a lungul timpului, în mod special Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii – cel mai important parteneriat strategic al țării noastre – precum și rolul nostru în NATO, dar și în cadrul Uniunii Europene”.

Lăsată la coada listei, Uniunea Europeană nici nu ar putea pretinde că poate asigura securitatea noilor sosite. Este tot mai greu de vorbit de o politică externă și de securitate comună, ca să nu mai spunem că armata europeană pare mai curând fantasmatică. Exact acest lucru spunea de fapt acum două zile și Guy Verhofstadt, liderul ALDE din Parlamentul European, în intervenția care a urmat discursului președintelui Emmanuel Macron. El observa că atacul aspra Siriei a fost declanșat în mod concertat de Franța, Marea Britanie și Statele Unite și nu de către ”Europa”.

Într-adevăr, chiar dacă cele mai multe țări europene s-au raliat acestei intervenții militare, nu a existat o decizie colectivă ”europeană” și, după toate aparențele, atacul ar fi avut loc indiferent ce ar fi spus o țară sau alta dintre cele neimplicate. Prin urmare, suvernitatea europeană pe care Emmanuel Macron dorește să o substituie suveranităților nationale nu este decât o construcție teoretică. Și, de fapt, așa cum observa cu ironie Guy Verhofstadt, în cursul aceleiași reuniuni, câtă vreme francezii cred mai curând că suveranitatea europeană trece prin suveranitatea franceză, nici nu ne aflăm pe drumul cel bun (E. Macron a surâs echivoc).

Se înțelege că atingerile dintre discursul lui Verhofstadt și cel al euroscepticilor sunt întâmplătoare. Dar Verhofstadt el însuși a admis că euroscepticii au dreptate măcar atunci când observă că lucrurile nu funcționează bine.

Și, dacă e să ne referim la planul general, nici nu se întrevede prea curând o schimbare majoră în funcționarea Uniunii Europene. Dacă Emmanuel Macron a fost primit cu un neegalat entuziasm în Germania imediat după alegerea sa ca președinte, astăzi nu mai este la fel de sigur că planurile anunțate de acesta cu privire la Europa (discursul de la Sorbona) mai au aceeași trecere la Berlin. O declarație cât se poate de edificatoare aparține ministrului federal de finanțe, Olaf Scholz, din cursul interviului acordat duminică publicației FAZ: ”Ideile lui Emmanuel Macron aduc un nou elan proiectului european de care era nevoie; dar totodată președintele Franței știe că acestea nu pot fi realizate în întregime.”

Fără să intrăm acum în detalii, dacă, așa cum știm, francezii doresc mai multă solidaritate (FMI european, împărțire a poverii), germanii aspiră la mai multă rigoare (MES, austeritate). În esență ne găsim în același punct în care eram imediat după criză. Dar dacă e atât de greu de găsit o funcționare mai bună a zonei euro, a vorbi azi de o politică de securitate comună e aproape imposibil. Reuniunile din aceste zile de la București o dovedesc încă odată.