Eleonora Ringler-Pascu despre "Istoria trăită a Teatrului German de Stat din Timişoara" şi FITS 2011

Medana Weident: Doamna Ringler-Pascu, v-aţi aflat pentru prima dată la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Cu ce impresii aţi plecat de la Sibiu?

Eleonora Ringler-Pascu: Pot spune că a fost un maraton al esteticii teatrale şi sunt foarte fericită că am reuşit pentru prima dată să fiu şi eu în această lume pe care o iubesc foarte mult, cu foarte multe spectacole de o deosebită valoare din diferitele ţări ale Europei şi chiar de mai departe de continentul nostru. În acelaşi timp au fost prezentate foarte multe piese de teatru din România, care mi s-au părut foarte bune, one man show-uri, one women show-uri, pentru a nu face discriminare, foarte multe elemente de teatru de marionetă, balet contemporan, spectacole-lectură. În acelaşi timp şi copiii sunt implicaţi, pentru că sunt diferite acţiuni în acest festival care se gândesc şi la ei. Este o atmosferă extraordinară în primul rând pentru că ai posibilitatea să întâlneşti foarte mulţi regizori, să stai de vorbă cu ei la club, de asemnea cu foarte mulţi actori, cu lumea care iubeşte teatrul. Sunt foarte multe opinii care se pot schimba şi această atmosferă încântă sufletul celui care merge cu plăcere la spectacole.

M.W.: Puteţi enumera câteva din momentele care v-au impresionat cel mai mult la ediţia din acest an a Festivalului de la Sibiu?

E.R-P.: În primul rând mi-am dorit din tot sufletul, pentru că ştiu că se joacă de mai mult timp la acest festival, să văd "Faust", Purcărete fiind unul din marii regizori ai momentului. Am avut, deci, şansa de a vedea acest spectacol magnific. În acelaşi timp am văzut, tot de Purcărete, "Lulu". M-au impresionat şi spectacolele de dans modern, de pildă ale unei companii din Israel. Am văzut două spectacole total diferite stilistic şi estetic, dar de o tehnică extraordinară. Apoi au fost spectacolele-monodramă, care mi-au plăcut foarte mult, mai ales că lucrez la actorie de trei ani şi mă gândeam la studenţii mei cât de important este să vadă şi dascălul lor lucruri noi ca să poată să le transmită câte ceva.

Ce mi-a plăcut foarte mult sunt şi întâlnirile la spectacolele-lectură unde sunt lansaţi autori tineri. În limba română sunt citite, anul acesta, textele de către studenţi. Anul trecut actorii au citit textele şi după aceea au urmat dezbaterile. La acestea participă un critic literar, un critic de teatru, iar formula ideală este dacă e şi autorul de faţă. Deasemnea mi-au plăcut lansările de carte, unde poţi să întâlneşti autorul şi se pun foarte multe întebări. Este un festival foarte bine organizat. M-a impresionat. De multe ori eşti, pur şi simplu, pus în situaţia că nu ştii ce să alegi, sunt foarte, foarte multe lucruri de o ţinută deosebită.

M.W.: Aţi vorbit de spectacolele de teatru, de teatru-dans, de spectacolele-lectură. Acestea sunt completate de conferinţe, de dezbateri pe teme de actualitate.

E.R-P.: Într-adevăr, există aceste întâlniri în cadrul conferinţei, în care regizorii sau actorii, împreună cu un moderator, explică diferite aspecte foarte importante: Cum s-a ajuns la acest spectacol, cum a fost realizat, care este impactul. În acelaşi timp au loc foarte multe conferinţe cu scriitori, prezentări de carte, referitorare, în majoritate, la teatru, atât la teatrul românesc cât şi la cel internaţional contemporan. Există însă şi alte teme de actualitate abordate cu acest prilej. În fiecare zi au loc astfel de întâlniri deosebite, de dezbateri care atrag publicul interesat, cum a fost cea susţinută de Gabriel Liiceanu.

M.W.: Gabriel Liiceanu a vorbit despre Emil Cioran, aflându-ne în "Anul Cioran", o altă dezbatere interesantă a fost cea pornind de la un spectacol prezentat în cadrul festivalului - "Opinia publică". În context s-a pus întrebarea: cum abordăm trecutul totalitar în artă, în teatru?

E.R-P.: Sunt autori foarte tineri care nici nu au trăit în acea perioadă, dar pe care îi interesează acest trecut. Gianina Cărbunariu s-a referit, în cadrul discuţiei amintite, la acest aspect. Ea studiază arhivele, diferitele documente, cu mare atenţie. Sunt alţi autori care fac interviuri cu persoane care pot să relateze foarte multe aspecte legate de acea perioadă, ceea ce merge aproape în direcţia unui teatru documentar. Este încercarea de a tematiza aceste probleme care sunt încă destul de proaspete în istoria fiecăruia dintre noi, mai ales din fostul bloc socialist, şi, în acelaşi timp, caută şi o anumită estetică nouă în care să exprime aceste probleme. Unii autori colaborează cu regizori, alţii îşi montează singuri textele. Acestea sunt problemele actuale care ne frământă. Ele sunt tematizate, iată, şi în teatru ca şi în film în ultima perioadă. Foarte mulţi dintre tinerii cineaşti se ocupă de aceste aspecte.

M.W.: În toamna anului trecut a fost prezentat la Timişoara spectacolul "Sold Out", o producţie a Kammerspiele din München. Spectacolul realizat de Gianina Cărbunariu tematizează vânzarea etnicilor germani de către fostul regim ceauşist. Un subiect despre care nu s-a vorbit mai deloc în România, nici în perioada postdecembristă. Cum a fost receptat spectacolul la Timişoara?

E.R-P.: "Sold Out" a fost în primul rând spectacolul cu care s-a deschis Eurothalia, festivalul organiazt de Teatrul German de Stat din Timişoara. Pot spune că am discutat cu mai mulţi dintre cei care au fost prezenţi în sală. Reacţiile au fost foarte diferite. Generaţia mai tânără nu prea a înţeles toate aceste probleme, profunzimea şi mai ales durerea pe care a simţit-o generaţia mai în vârstă. Şi eu aparţin generaţiei, care parţial ştie ce s-a întâmplat. La fel şi părinţii mei. Ne numărăm printre cei care au rămas în România, mama mea fiind şi ea de etnie germană. Am înţeles din discuţiile ulterioare cu Gianina Cărbunariu că s-a pornit de la interviuri, ceea ce a conferit o atmosferă de autenticitate, înţeleasă şi de actori. Actorii sunt din München iar pentru ei tema a fost cu totul străină, au trăit o nouă experienţă care i-a pus şi pe ei pe gânduri. Este un text care a avut, trebuie spus, un impact puternic mai ales în străinătate. La noi trebuie să ne obişnuim să acceptăm că aceste probleme se pot tematiza şi în teatru, ca de altfel şi în literatură şi în film, şi trebuie să învăţăm să ne confruntăm cu propria noastră istorie mai recentă.

M.W.: În continuarea acestei idei şi a faptului că lucraţi în Timişoara, lucraţi cu studenţi, aveţi sentimentul că tinerii au o altă viziune asupra trecutului, asupra aspectelor politice, sociale, ale vieţii în care trăim?

E.R-P.: Cu studenţii, mai ales, am, de multe ori, posibilitatea de a discuta. Ei îmi spun ce simt, ce gândesc, mulţi dintre ei sunt frustraţi de actuala situaţie. Despre trecut ştiu foarte puţini ce s-a întâmplat, mai ales că sunt foarte tineri şi nu discută cu părinţii lor despre ce a fost înainte de '89, ceea ce pe mine uneori mă frapează, mă şochează. Trebuie totuşi să ştii ce s-a întâmplat, nu poţi să treci peste aceste aspecte. Prin tratarea acestor probleme în artă, prin diferitele moduri de a le pune în discuţie, le readuci în actualitate, ceea ce mi se pare foarte bine, pentru că tinerii, pe undeva, au ajuns să refuze ceea ce se întâmplă, să nu se mai implice. Mulţi dintre ei se gândesc chiar să emigreze pentru a lucra şi a vedea ce se întâmplă în alte ţări. Alţii însă, ceea ce mă bucură, se gândesc totuşi să vină cu iniţiative şi să încerce să realizeze ceva în România. Un lucru foarte important pentru că tânăra generaţie trebuie să fie implicată în viaţa contemporană.

M.W.: Lucraţi deja de un an la un proiect consacrat Teatrului German de Stat din Timişoara. Un proiect foarte interesant şi foarte amplu. În ce constă acesta?

E.R-P.: Am intitulat proiectul "Istoria trăită a Teatrul German din Timişoara". Încercăm să scriem un fel de istorie, dar mai atipică, a acestui teatru, deoarece până în '89 foarte mulţi dintre actori au emigrat în Germania. Este foarte important ca acestă istorie să nu se piardă, pentru că nu s-a scris. Există, ce-i drept, o monografie despre teatrul german, dar în general despre tradiţia sa de peste 175 de ani. Sunt în jur de 50 de persoane care vor fi intervievate. Am foşti studenţi de la germanistică şi de la jurnalism care lucrează împreună cu mine şi dorim să realizăm o carte şi în acelaşi timp un CD care să completeze, într-o oarecare măsură, textele. Vrem iarăşi să mergem puţin pe un alt drum, o parte din interviuri să apară în carte, iar o parte să poată fi ascultate. Vom face, în introducere, şi o scurtă istorie a teatrului, dar abia după ce s-au încheiat interviurile pentru a găsi elementele comune. În ce priveşte interviurile, una dintre colaboratoarele la acest proiect doreşte să realizeze o emisiune la radioul din Timişoara, o emisiune în limba germană, începând din luna septembrie a acestui an. Iată că acest proiect are mai multe direcţii în care poate folosi un material documentar pe care eu îl consider foarte important pentru următoarea generaţie care va dori să scrie o istorie mai amplă a teatrului german.

Autor: Medana Weident
Redactor: Ioachim Alexandru