Educația sexuală, ipocrizia și anti-occidentalismul
22 iunie 2022Pentru ei, a ști e o formă de deviaționism, o boală de care copiii și tinerii trebuie apărați, un exces care te poate îmbolnăvi. Mersul înapoi e pentru acești aleși cel mai natural lucru din lume. Discursurile lor de respingere a educației sexuale, de azi, de acum un an sau doi, scot la iveală nu atât încremenirea lor într-o altă epocă, ci mai cu seamă anti-occidentalismul lor, ura lor față de tot ceea ce vine din Vest. Atunci când e vorba despre Rusia sau despre cum să transforme România într-un vasal energetic, se tem să-și arate adevărata față și lucrează pe dedesubt, dar subiectele care țin de sincronizarea țării cu Occidentul aduc la lumină tendințele lor reale.
Parlamentul a decis că este nevoie de acordul scris al părinților pentru ca elevii să poată participa la orele de educație sexuală, iar această materie este opțională, la fel ca religia. PSD, PNL, UDMR și AUR au făcut front comun și au contestat introducerea orelor de educație sexuală, preferând varianta legii în care cursurile sunt denumite „educație sanitară”. PSD și AUR au susținut că legea are un „interes ideologic” și că „sunt chestiuni absolut abominabile, lucruri care nu sunt potrivite pentru copilași”. Președintele Klaus Iohannis a încercat să repare lucrurile și a întors-o în parlament acum doi ani, dar solicitarea sa a fost susținută doar de USR. Social-democrații, liberalii, maghiarii și extremiștii s-au coalizat sub aceeași umbrelă. Senatorul PSD Călin Gheorghe Matieș a scris că România nu trebuie să ajungă ca SUA sau Canada și că președintele ar vrea ca în școli „copiilor să li se predea de fragezi practica masturbării (după cum o cere OMS)”. Deputatul din grupul minorităților Miroslav Merka a vorbit și el pe șleau: „Credeţi că Europa reprezintă tot ce e bun? Cred că vă uitaţi prea mult la o Europă care se cam schimbă. Suntem o ţară democratică, dar şi o ţară creştină”.
Din partea liberalilor, Alina Gorghiu și deputata Mara Calista au încercat să schimbe curentul din interiorul partidului lor, dar fără sorți de izbândă. Liberalii s-au dovedit la fel de ipocriți ca aliații lor social-democrați. Cel puțin doi foști primari ai liberalilor au fost acuzați de viol și relații nepotrivite cu minore, fără ca în interiorul PNL să urmeze o dezbatere adevărată despre cauzele unui fenomen cu rădăcini adânci în societate.
Implicarea Bisericii a avut un rol important în decizia finală a politicienilor, cu toate că destui preoți ortodocși au fost pedepsiți pentru molestarea minorilor.
Patriarhia Bisercii Ortodoxe Române consideră că educația sexuală în școli ar fi „un atentat asupra inocenţei copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească şi marcându-i pentru întreaga viaţă" și incriminează organizațiile neguvernamentale, numindu-le „apostoli ai sexualizării vieții copiilor de la vârste cât mai fragede”.
Patriarhia consideră că standardele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în privința educației sexuale sunt detestabile și etichetează ca manipulatorii statisticile care pun România pe un loc fruntaș în Europa la categoria numărului de mame adolescente sau a gradului de transmisibilitate HIV.
Potrivit noilor prevederi, doar începând cu clasa a VIII-a și numai dacă au acordul scris al părinților, elevii vor putea participa la orele de educație sanitară, unde eventual vor afla și amănunte despre sexualitate, despre cum poate fi evitată o sarcină nedorită, despre cum să se apere de bolile transmisibile, despre ce înseamnă debutul unei relații sexuale. Nimic nu e sigur, însă. Falsa pudibonderie a parlamentarilor, ipocrizia Bisericii și moralitatea deformată se regăsesc în școli, în destule familii și, uneori, chiar printre reprezentanții inteligentsiei. România vrea și pe această cale să rămână în Est, luând ca exemplu modelul autocrat ungar sau chiar pe cel rusesc.