E nevoie de F-35? De ce timpul nu ține cu România?

Polonia, spre exemplu, a demarat programul de achiziție pentru F-35 în urmă cu cinci ani, a reușit să comande efectiv avioanele în urmă cu trei ani și abia anul viitor speră să primească primul aparat. România și Polonia sunt, deocamdată, singurele state din Flancul de Est pe care americanii au fost de acord să le includă în lista statelor care pot achiziționa acest avion sofisticat. Una dintre marile calități ale F-35 este că poate zbura deasupra spațiului inamic fără să fie descoperit. Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a explicat și că aceste avioane sunt dotate cu „o gamă largă de senzori avansaţi”, „capacitate de schimb de informaţii criptate în timp real atât cu platforme aeriene, cât şi cu sisteme de apărare cu baza la sol”, „capacitate de gestionare reală a imaginii operaţionale a câmpului de luptă, precum şi cu muniţii inteligente de înaltă precizie” care „permit realizarea şi menţinerea superiorităţii aeriene, condiţie obligatorie pentru asigurarea suveranităţii în spaţiul aerian naţional şi, la nevoie, pentru apărarea acestuia”.

Odată cu avizul CSAT, Parlamentul României poate da rapid aprobarea pentru cumpărarea F-35. Niciunul dintre partidele autohtone nu se opune înarmării țării, chiar dacă liderul PSD Marcel Ciolacu, într-un avânt populist, spunea că „oamenii au nevoie de soluții, de un plan economic și social articulat, nu de avioane”. Ideea cheltuielilor militare considerate prea mari circulă tot mai mult în spațiul virtual, pe fondul scăderii puterii de cumpărare. Există o presiune a acestor mesaje care nu se rostogolesc neapărat natural pe rețelele sociale. Liderul AUR George Simion s-a raliat acestei propagande atunci când s-a vorbit despre ajutorul militar pe care l-ar oferi Bucureștiul Ucrainei: România trimite „armament de 152 mm până la rachete Grad”, în timp ce românii ”se aleg cu gaura de la covrig sau de la kurtos colac”. 

Totuși, nici PSD, nici AUR nu au contestat în mod direct cumpărăturile scumpe de pe piața armamentului sofisticat pe care România le face de mai mulți ani și care, pe fondul invaziei ruse din Ucraina, s-au dovedit inspirate. Sigur, e nevoie de un buget pentru apărare mai mare, dar achizițiile care se fac acum sunt pe termen lung. 

Nu se știe încă exact nici câte F-35 vrea să cumpere România și nici cât va fi prețul total. În 2019, americanii i-au cerut Poloniei 6,5 miliarde de dolari pentru 32 de astfel de aeronave, dar după negocieri prețul a scăzut la 4,6 miliarde. 

Se discută în mediul militar că România ar avea nevoie de trei escadrile de F-35, iar generalul Teodor Incicaș, șeful Direcției Generale pentru Armamente, spune că după 2030, România va avea prima escadrilă de avioane de acest tip. Deci abia peste șapte ani. Între timp, însă, lumea de lângă noi se va schimba și, probabil, tehnologiile vor avansa mult mai rapid. 

România are deja 17 avioane F-16 cumpărate la mâna a doua din Portugalia cu 280 de milioane de euro, bani care includ modernizarea și mentenanța lor. Anul acesta vor începe să vină și cele 32 de aeronave tot F-16, tot second-hand, cumpărate din Norvegia pentru 388 de milioane de euro. Bulgaria, în schimb, a preferat să cumpere cele mai noi F-16, versiunea Viper, și a plătit pentru primele opt avioane 1,3 miliarde de euro. Urmează să vină încă opt pentru un preț similar. 

România a preferat să facă o trecere rapidă la F-35, dar e nevoită să mai aștepte cel puțin până în 2030, pe când Bulgaria a vrut să aibă avioane noi imediat, chiar dacă nu sunt de generația a cincea. NATO obligă statele aliate să se alinieze la standardele sale de apărare, mai ales că ceea ce se întâmplă la Est de România demonstrează că vremea războaielor clasice nu a apus, că armatele care au rămas structurate pentru a face față unor conflicte de amploare n-au greșit și că înarmarea continuă să răspundă obiectivelor clasice de descurajare, așa cum erau ele definite încă de acum 200 de ani de Clausewitz: potențialul militar, dincolo de utilizarea sa efectivă, structurează scena politică internațională.

România are deci nevoie de armele cele mai sofisticate, fiindcă se află la marginea lumii euro-atlantice, într-o regiune în care plăcile tectonice se mișcă periodic și în care acum Rusia a devenit agresivă, iar Turcia vrea să-și facă jocurile în afara NATO. Marea Neagră e înconjurată de conflicte fierbinți sau în curs de încălzire, iar România trebuie să fie pregătită pentru scenariul cel mai greu. Bucureștiul nu a luat prea în serios poziția dificilă a țării, și-a lăsat industria de apărare să se degradeze, a păstrat tancurile sovietice, a cheltuit târziu și cu zgârcenie, iar acum vrea să recupereze, dar timpul nu e de partea Bucureștiului.