E mâna lui Putin în crizele de la Roma și Londra?
22 iulie 2022Totuși, magnitudinea influenței pe care ar vrea Putin să și-o adjudece contrastează puternic cu imaginea titanului trecut, lăsat să aștepte în picioare un alt autocrat, încă frecventabil pentru Occident, președintele turc Erdogan.
Politicienii ruși au transformat în spectacol de victorie demisia premierului britanic, așa cum o au procedat și în cazul Brexitului. Punctajul Kremlinului s-a regăsit în mai toate declarațiile: Boris Johnson e un clovn, care și-a dus țara în criză politică din cauza implicării în războiul dus de Ucraina împotriva Rusiei.
„El nu ne place pe noi, nici noi nu îl plăcem pe el”, a spus scurt purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
În discursul de demisie din fruntea conservatorilor britanici, Johnson a avut flerul de a-i transmite lui Vladimir Putin să nu jubileze, rămâne tot un paria pentru lumea democratică. Fostul premier a ținut astfel să se adreseze și ucrainenilor, asigurându-i că Marea Britania va continua să-i sprijine în lupta pentru libertate „atâta vreme cât e nevoie”.
Propaganda Kremlinlui: Clovnul își rupe dinții încercând să distrugă Rusia
Narațiunea rusă a fost însă imediat pusă în scenă: magnatul Oleg Deripaska, un miliardar rus citat de Reuters, a scris pe contul de Telegram că este „sfârșitul fără glorie” al „unui clovn ridicol”, a cărui conștiință poartă povara „zecilor de mii de vieți pierdute în conflictul fără sesn din Ucraina”.
Același termen de punctaj menit să-l ridiculizeze pe Johnso apare și la alte personaje ale Moscovei.
„Clovnul a plecat”, a spus Viaceslav Volodin, președintele Dumei de stat.
A doua direcție a narațiunii ruse este aceea clasică, a războiului dus de Vest împotriva Rusiei, Ucraina fiind așadar doar un proxy.
„El este unul dintre ideologii războiului contra Rusiei. Liderii europeni ar trebui să se gândească unde duc asemenea politicieni”, a spus Volodin.
Amenințarea din frază vrea să potențeze efectul Rusiei asupra crizelor din Vest, iarăși o linie de propagandă clasică, declinată și de purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova:
„Morala poveștii este: nu încerca să distrugi Rusia. Rusia nu poate fi distrusă. Îți poți rupe dinții în ea și apoi să te sufoci cu ei”.
Puteţi citi articolul integral AICI.