DW Exclusiv: Poveştile unor dezertori ruşi
1 octombrie 2023În timp ce oraşul München vibrează în acordurile Oktoberfest-ului, îl întâlnim pe "Vasili" într-un parc liniştit de la marginea oraşului. Bărbatul a sosit în Germania acum o lună. Este unul dintre primii dezertori ruşi care au reuşit să ajungă în Republica Federală pe căi legale.
"Vasili" spune că în Germania se simte în siguranţă, dar că se teme pentru familia rămasă acasă. De aceea doreşte să-i fie protejată identitatea. În Federaţia Rusă, unde a fost dat în urmărire pentru dezertare, riscă până la 15 ani de detenţie.
"Nu lupt împotriva poporului meu"
Tânărul este artilerist. A studiat la Academia Militară şi şi-a luat angajamentul să servească mai mulţi ani în armată. Dezamăgit de armată, el a încercat de mai multe ori să renunţe, dar n-a putut. Când Rusia a atacat Ucraina, a primit ordin de deplasare pe front.
"Mi s-a spus: pregăteşte-te, fiindcă deja nu mai avem oameni", îşi aminteşte bărbatul. A refuzat, pe motiv că este de origine ucraineană. "Tatăl meu este ucrainean, aşa că nu lupt împotriva poporului meu". În ciuda ameninţărilor superiorilor, nu s-a dus pe front, dar nici n-a fost exclus din armată. Toate acestea se întâmplau înainte de 21 septembrie 2022, data la care preşedintele Vladimir Putin a declarat mobilizare parţială.
"Vasili" şi alţi dezertori ruşi povestesc că părăsirea structurilor armatei nu era deloc uşoară înainte de mobilizarea parţială. După ordinul preşedintelui, a devenit imposibilă. Pedeapsa pentru părăsirea fără permisiune a cazărmii şi dezertarea este de zece, respectiv 15 ani de închisoare.
"Nu era nicio cale de scăpare", spune bărbatul. "Mi s-a spus: ori te duci la război, ori îţi deschidem proces penal. O să ajungi după gratii, de unde oricum te trimitem la război." Fostul militar a hotărât să fugă din Rusia.
Viktor: "Era imposibil să refuzi"
Conform estimărilor organizaţiei "Go by the Forest", care îi ajută pe ruşi să scape de front, după anunţul privind mobilizarea, peste 500 de dezertori au părăsit Rusia. Aceştia sunt doar cei care au cerut sprijinul activiştilor pentru drepturile omului, dar se estimează că numărul dezertorilor este mult mai mare.
Cei mai mulți au fugit prin Kazahstan sau Armenia. Unul dintre ei este un fost ofiţer de comunicaţii şi transmisiuni, pe care îl vom numi "Viktor". Spre deosebire de "Vasili", el a luat parte la misiuni militare în Ucraina.
Acum trăieşte în Astana, capitala Kazahstanului. Spune că şi el a încercat să iasă din armată. În februarie 2022 i s-a ordonat să se deplaseze pentru aplicaţii militare în peninsula Crimeea. Pe 24 februarie, unitatea sa a luat parte la invazia rusă.
"Ne-au trezit la 5 dimineaţa, ne-au încolonat şi ne-au spus: Pornim! Dar n-au spus încotro", îşi aminteşte "Viktor". "În momentul acela era imposibil să refuzi. Dacă mergeai înainte te împuşcau ucrainenii, dacă dădeai înapoi te prindeau ai tăi", adaugă el.
Fostul ofiţer s-a aflat pe teritoriul ucrainean până în vara anului 2022. "Am văzut prizonieri de război executaţi şi am auzit ordinele comandantului. Dar la noi nu s-a întâmplat ce s-a întâmplat la Bucea." Despre masacrul comis asupra civililor ucraineni a aflat abia în aprilie 2022, când a avut acces la Internet.
Evgheni: "Sunt gata să dau socoteală în instanţă"
Şi Evgheni, ofiţer al forţelor speciale, a fost trimis la graniţa cu Ucraina, în februarie 2022, sub pretextul unor exerciţii militare. Provine dintr-o familie săracă iar armata i-a oferit şansa unui alt statut social decât cel din copilărie.
"Am sperat şi am crezut că nu va fi război", spune el, gândindu-se la februarie 2022. "Ne gândeam că o fi Putin un criminal şi un hoţ, dar nu e nebun să înceapă un război. Dar lucrurile au stat altfel", adaugă Evgheni.
Pe 24 februarie, alături de membrii unităţii sale, a trecut graniţa în Ucraina. Trupele au ajuns până la Brovary, lângă Kiev. "Pentru noi a fost foarte trist. Pe 30 martie, aproape toţi din companie erau morţi. Când eram în apropiere de Kiev n-am luat prizonieri, fiindcă nu aveam posibilitatea să-i ducem în Rusia. Aşa că au fost executaţi." Şi partea ucraineană a procedat la fel, spune Evgheni.
Bărbatul dă asigurări că nu a participat la uciderea ucrainenilor. "Sunt gata să dau socoteală în instanţă. Am conştiinţa curată. Da, am luptat. Da, am tras cu arma. Dar şi asupra mea s-a tras. Şi eu vreau să trăiesc."
Teama de extrădare
După ofensiva eşuată a ruşilor în Kiev, unitatea lui Evgheni a fost mutată în Donbas. Pentru a scăpa de acolo, s-a lăsat împuşcat în picior. "În apropierea posturilor ucrainene ne-am rănit unii pe alţii şi am pretins că adversarii au tras asupra noastră. Ne-au crezut şi ne-au dus într-un spital din Rusia", mărturiseşte Evgheni.
Viktor şi Evgheni au reuşit să fugă, în cele din urmă, în Kazahstan. Fiindcă în Rusia au fost deschise procese penale împotriva lor, cei doi foşti ofiţeri nu pot munci oficial, nu pot avea pe numele lor cartele SIM sau conturi bancare. În plus, cei doi se tem că ar putea fi extrădaţi în Rusia.
Vize umanitare pentru dezertorii ruşi
"Pentru mine văd trei posibilităţi: Franţa, Germania sau SUA. Doar aceste ţări eliberează documente de călătorie temporare. În fond, niciunul dintre noi nu are paşaport", spune "Viktor". A luat de mai multe ori contact cu ambasadele acestor ţări, dar şi ale altor state occidentale, fără succes.
"În mai 2022, Ministerul federal de Interne a spus că dezertorii din armata rusă vor primi protecţie, fiindcă fuga lor poate fi înţeleasă ca un act politic împotriva războiului şi, prin urmare, persecutarea acestora este persecutare politică", afirmă Rudi Friedrich, preşedintele asociaţiei "Connection e.V.".
Asociaţia cu sediul în oraşul german Offenbach se implică în favoarea obiectorilor de conştiinţă. Împreună cu alte ONG-uri, Friedrich cere Parlamentului European şi ţărilor membre ale UE să-i protejeze pe cei care refuză să lupte de partea lui Putin. Acestora le-ar putea fi acordate vize umanitare.
Cereri de azil pot fi solicitate doar personal în Germania, dar fără paşaport şi viză dezertorilor le este imposibil să ajungă în occident. În opinia lui Rudi Friedrich, cei care îşi asumă riscul să refuze participarea la luptă şi la crime de război merită să fie protejaţi.
Căi de a ajunge în Europa pentru dezertorii ruşi
"Vasili" este unul dintre primii dezertori care au reuşit să ajungă în Europa fără paşaport. Tânărul a primit un post de programator într-o firmă IT din Germania. Ambasada germană din Kazahstan i-a eliberat un document de călătorie provizoriu şi viză de lucru. N-a fost uşor să găsească o firmă care să accepte un dezertor rus fără paşaport, admite "Vasili", dar şi mai greu a fost să plece din Kazahstan.
La prima încercare a fost scos din avion. Fusese găsit în baza de date a persoanelor date în urmărire. A doua zi, după intervenţia avocatului său, i s-a permis să călătorească. "În anumite condiţii, se poate. Există o cale de ieşire", spune el fără să dea detalii.
Acum trăieşte în Germania. În ciuda riscurilor la care este expusă familia sa, a decis să-şi publice povestea în speranţa că şi alţii vor avea şansa să fugă de război. "Le spun tuturor dezertorilor şi celor care se află pe front şi sunt disperaţi: totul este posibil. Nu trebuie să luptaţi, nu trebuie să acţionaţi împotriva conştiinţei voastre. Puteţi să refuzaţi participarea la aceste crime", încheie "Vasili".