Drepturile omului – între ideal şi realitate

Soarta Olimpiadei nu se decide nici pe stadioane şi nici la caseriile de bilete ci la nivelul imaginii pe care China o poate oferi şi a tratamentului aplicat criticilor sistemului iar deocamdată imaginea este sumbră - opinează HANDELSBLATT. Potentaţii chinezi ignoră faptul că olimpiada înseamnă mai mult decît perfecţiune organizatorică şi megalomanie arhitecturală completează FRANKFURTER RUNDSCHAU ideea. Pentru MITTELDEUTSCHE ZEITUNG este clar că liderii chinezi se slujesc de olimpiadă ca de o maşinărie propagandistică şi cei care au crezută că emanciparea politicii externe a Chinei va fi simultan însoţită de o liberalizare a politicii interne s-au înşelat amarnic - constată acelaşi ziar.

Demonstranţii sunt aruncaţi în temniţă, activitatea ziariştilor este îngrădită, polemicile în jurul problemei minorităţilor, a tibetanilor se înteţesc, Dalai Lama este etichetat drept un separatist periculos, concetăţenii din Taiwan sunt ameninţaţi cu războiul în cazul în care acţionează în favoarea independenţei. Să fie aceasta imaginea unei ţări care peste un an va găzdui olimpiada - se întreabă retoric FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG.

In pofida acestei situaţii, criticile care se fac auzite din Germania sunt emise în doze homeopatice crede WIESBADENER KURIER explicînd şi motivele pragmatice ale acestor reticenţe. Chiar dacă o boicotare de către occident a Jocurilor Olimpice de la Pekin ar fi cel puţin la fel de îndreptăţită ca cea din 1980 împotriva Moscovei, din cauza agresiunii în Afganistan, este foarte puţin probabil că ea se va produce. Pierderile economice pe care uriaşul galben le-ar pricinui într-un atare caz apusului ar fi mult prea grave conchide ziarul german .

China nu este nici dictatura argentiniană din anul 1978 al campionatului mondial de fotbal şi nici Uniunea Sovietică a anului 1980 atrage atenţia LE FIGARO de la Paris şi continuă: cu o mînă de fier într-o mănuşă de catifea liderii chinezi au reuşit globalizarea. Ei sunt la înălţimea vremii. Rezultatul : comunitatea internaţională, cu dispreţul de rigoare şi cu un inevitabil cinism le ciuguleşte totuşi din palmă prea puternicilor de la Pekin. China va şti să se slujească de aceasta aşa cum odinioară au făcut şi Cuba şi fosta RDG. Iar cînd va sosi momentul , peste un an , dacă nimic nu va spulbera visul, vom asista cum lumea va sta la picioarele Chinei.