Dreptate pentru Bosnia-Herțegovina

După ce au eșuat toate tentativele de încheiere a războiului din fosta republică iugoslavă Bosnia-Herțegovina, conflict început în 1992, administrația americană condusă de președintele Bill Clinton și-a intensificat la începutul lui 1994 activitatea în Balcani. În martie, Washingtonul a convins grupurile etnice ale bosniecilor - după cum se numesc bosniecii musulmani din 1993 încoace - și croații să formeze o federație.

Modelul federației a servit din acel moment "grupului de contact" (alcătuit din politicieni și diplomați din SUA, Marea Britanie, Franța, Rusia și Germania) drept bază a viitoarelor negocieri. Planul propunea recunoașterea "purificărilor etnice" comise de sârbi în mai multe părți ale Bosniei și să le lase acestora 49% din teritoriul țării.

Dar populația Bosniei era alcătuită doar în proporție de 31% din sârbi, potrivit recensământului din 1991. Mai târziu s-a luat în considerare inclusiv strămutarea unor etnii diferite pentru a separa mai bine cele două grupuri "omogene" - sârbii pe de o parte, bosniecii și croații de cealaltă parte.

SUA nu au recunoscut timp îndelungat cuceririle teritoriale ale sârbilor în Bosnia, dar la începutul lui 1995 și-au modificat radical poziția, acceptând o împărțire a Bosniei în avantajul părții sârbe. Și Germania s-a alăturat până la urmă acestei schimbări de paradigmă. Astfel, "acordul Dayton" i-a răsplătit în cele din urmă pe agresori și a pedepsit victimele. Nu se poate vorbi de un acord de pace corect negociat.

Constituția de la Dayton

La 14 decembrie 1995 a fost semnat la Paris acordul negociat între 1 și 21 noiembrie la Dayton/Ohio. Tratatul a fost semnat de președinții de atunci ai celor trei țări: președintele Bosniei, Alija Izetbegovici, al Croației, Franjo Tudjman, respectiv al Serbiei, Slobodan Miloșevici. Bosnia a primit atunci și o nouă Constituție.

Statul bosniac s-a păstrat, dar a fost împărțit în două entități: "Federația Bosnia-Herțegovina", cu populație majoritar croată și musulmană, și "Republica Srpska", majoritar sârbă. S-a mai decis crearea unui "teritoriu cu administrație specială" în orașul Brčko din estul țării. A fost înființată și funcția de "Înalt Reprezentant" (în engleză "Office of the High Representative", pe scurt: OHR) al comunității internaționale, care urma să supravegheze implementarea părții civile din acord.

Drepturi speciale pentru "popoarele constituente"

Pentru a evita tensiunile și posibilele confruntări, cele trei "popoare constituente" (în engleză, constituent people) - bosniecii, croații și sârbii - au primit drept de veto pentru a-și proteja astfel "interesele naționale vitale" (engleză, vital national interests). Ceea ce a însemnat că părțile bosniacă, croată și sârbă din președinția țării și din Parlamentul comun puteau să blocheze orice decizie pe care ar fi considerat-o un pericol pentru o anume etnie.

Sârbii bosnieci au primit astfel jumătate din Bosnia, după aproape patru ani de război, cu peste 100.000 de victime, peste două milioane de refugiați, crime în masă, lagăre pentru prizonieri de război și genocidul din Srebrenița. Crimele de război comise au fost și sunt anchetate cu mare greutate. Acordul de la Dayton i-a favorizat din acest punct de vedere pe principalii responsabili pentru aceste crime de război.

Mai bun ca războiul

În ciuda acestor aspecte, după semnarea acordului de pace, toată lumea a respirat ușurată. Comunitatea internațională s-a ridicat din ruina propriilor slăbiciuni după patru ani de război în Bosnia - din păcate prea târziu pentru multă lume. Iar oamenii din Bosnia au putut din nou să trăiască fără să se teamă în fiecare zi pentru viețile lor.

Simultan, populația țării a fost nevoită să se reorienteze, indiferent de grupul etnic din care făcea parte. Refugiații au avut dreptul de a reveni la casele lor, inclusiv în entități teritoriale nou-create și nou-definite din punct de vedere etnic, unde aparțineau acum unei minorități. Mulți au renunțat după ani întregi de tentative eșuate de integrare, și-au vândut proprietățile și s-au mutat. Țara ș-a divizat și "purificat" și mai mult pe baza structurilor etnice.

Națiune în loc de democrație

În plus, Constituția de la Dayton le-a răpit drepturile democratice tuturor celor care nu aparțineau celor trei etnii principale: deci celor care nu erau nici bosnieci, nici croați, nici sârbi. Cei care fac parte din grupul "minorităților" - adică 4% din populație - nu pot nici în ziua de azi să candideze pentru cele mai înalte funcții în stat, pentru că acestea le sunt rezervate popoarelor constituente.

Dayton a făcut Bosnia neguvernabilă. În perioada în care am fost Înalt Reprezentant (2006-2007), m-am preocupat pe larg de acordul de pace și de Constituția care l-a însoțit. În 2006 am încercat modificarea legii fundamentale, din păcate fără succes.

Speranță în reforme

În 1995, toate părțile implicate în negocierile de la Dayton au știut că acordul de pace și Constituția sunt complicate și deficitare. Dar au sperat, așa cum mi-a spus atunci negociatorul-șef american Richard Holbrooke, că tratatul va fi reformat cu timpul, pas cu pas, inclusiv cu ajutorul Înaltului Reprezentant.

Dar în acești 25 de ani scurși de atunci nimeni nu a reușit să schimbe nimic: nici comunitatea internațională, nici bosniecii înșiși. Ar fi trebuit inclusă în tratat o clauză obligatorie de revizuire, așa cum s-a exprimat fostul șef al delegației germane la Dayton, Wolfgang Ischinger. O clauză prin care tratatul să fie revizuit după trei ani.

Greșelile comunității internaționale

Astăzi, Bosnia - țara care a avut cel mai mult de pierdut în urma războaielor din fosta Iugoslavie - este o țară instabilă: nu există un stat de drept, corupția este la un nivel ridicat, sărăcia și nesiguranța socială se adâncesc iar tinerii bine pregătiți părăsesc țara an de an în număr tot mai mare. Tratatul de la Dayton și Constituția de atunci sunt în continuare valabile, subminează drepturile democratice și împing țara tot mai departe de UE.

Comunitatea internațională nu joacă nici azi un rol constructiv. Este divizată, dezinteresată și repetă greșelile din anii 1990: tolerează retorica naționalistă agresivă a multor politicieni din Bosnia, chiar și atunci când aceștia fac osanale unor criminali de război condamnați. Acordul de la Dayton a cimentat poziția forțelor naționaliste și secesioniste, care vizează de decenii destrămarea statului bosniac. S-ar putea apela la funcția Înaltului Reprezentant, cu puterile sale speciale, dar nu se face acest lucru.

Asumarea răspunderii

Tocmai azi ar trebui făcut apel la asumarea răspunderii de către comunitatea internațională, care ar trebui să se preocupe din nou serios de situația din Bosnia-Herțegovina, pentru a căuta o ieșire din acest status quo. Sau vom lăsa pur și simplu țara să se destrame?

În urmă cu 25 de ani, președintele de atunci al Bosniei, Izetbegovici, spunea după semnarea tratatului la Paris: "Îi spun poporului meu: poate că nu este o pace dreaptă, dar este mai bună decât continuarea războiului. În situația de față și în lumea actuală nu am putut încheia un acord de pace mai bun. Dumnezeu ne este martor că am făcut tot ce am putut pentru a diminua amploarea nedreptății pentru țara și poporul nostru."

Știm însă cu toții că, fără dreptate, nicio pace de durată nu poate exista. Ar fi timpul ca Bosniei să i se facă dreptate.

Prof. Dr. Christian Schwarz-Schilling a fost ministru federal pentru Poștă și Telecomunicații din partea CDU în perioada 1982-1992. El a demisionat în semn de protest față de poziția guvernului german în războiul din Bosnia. În 2006/07 a ocupat funcția de Înalt Reprezentant și emisar special al UE pentru Bosnia-Herțegovina.