Dosarul românesc și criza permanentă a migrației

Va reuși România admiterea în Schengen până la sfârșitul acestui an? În cazul cel mai bun, România ar putea fi acceptată cu aeroporturile, ca formă de compromis luată în calcul de mai multă vreme. Ambasadorul statului Luxembourg, care a preluat de la 1 iulie președinția prin rotație a Uniunii Europene, a fost însă destul de reținut și s-a ferit să facă promisiuni: ”Noi sprijinim România să intre în zona Schengen, România a îndeplinit toate criteriile tehnice și, pe aceste baze, ar trebui să adere. Dar sunt unele state membre care mai au încă niște rezerve”, a declarat luni Christian Biever, precizând totodată că, în principiu, ar putea pune chestiunea aderării pe agenda Consiliului JAI din octombrie.

La București se ridică însă de la o vreme o nouă întrebare: nu cumva România va fi admisă în Schengen atunci când libera circulație nu va mai fi ce a fost? Criza imigrației din afara spațiului UE a creat un puternic curent de opinie în favoarea suspendării prevederilor Schengen și reinstituirii, cel puțin temporare, a controalelor la frontierele naționale. Impulsul acesta este vechi și ne amintim momentul în care fostul președinte Traian Băsescu cerea ca România să fie admisă mai înainte ca regulile Schengen să fie schimbate, pentru ca românii să nu se trezească în afara unui spațiu cu reguli mai stricte decât înainte. De atunci nu s-a petrecut nimic major. La cererea miniștrilor de interne ai Germaniei și Franței, a fost acceptată posibilitatea unor suspendări pe termen scurt a liberei circulații, cu avizul Comisiei de la Bruxelles, dar, în esență, spațiul a rămas deschis.

Propunerea recentă a Comisiei Europene ca fiecare stat membru să preia un număr de imigranți clandestini proporțional cu propria populație a dus însă nemulțumirea la cotele cele mai înalte de până acum și am putea crede, dacă luăm în seamă sondajele de opinie, că în vestul Europei s-a creat o largă majoritate populară în favoarea suspendării tratatului Schengen. Desigur sondajele exprimă stări de spirit volatile, dar cursul evenimentelor nu ne lasă, deocamdată, să întrevedem o calmare a situației. Din acest motiv credem că este util să aruncăm o privire asupra unei cercetări recente.

Într-un sondaj IFOP comandat de Le Figaro (contează și cine este comanditarul) se arată că în cele mai mari și mai bogate țări occidentale mai mult de jumătate din populație se arată favorabilă reinstituirii controalelor la frontiere. Este de notat că sondajul nu se referă la libera circulație a europenilor în țările europene - așa ceva (aproape) nimeni nu pune în discuție - ci la limitarea migrației non europene. Astfel pentru suspendarea acordurilor Schengen se pronunță 67% dintre francezi, 63% dintre britanici (care nici nu fac parte din Schengen, dar se consideră vizați), 59% dintre olandezi, 56% dintre italieni și 53% dintre germani.

Aceste rezultate au probabil o legătură cu faptul că numărul solicitanților de azil în țările Uniunii Europene a explodat în ultima jumătate de an. Potrivit informațiilor furnizate de Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO), ”în primele cinci luni ale anului 2015 s-a înregistrat o creștere de 68% a numărului de cereri de protecție internațională în UE+, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut”. Dar mai semnificativă este tendința crescătoare, bine instalată de mai multă vreme. Astfel, în 2014, solicitanții de zil au fost cu 43% mai mulți decât în anul anterior, ceea ce înseamnă că, în mai puțin de un an și jumătate, migrația s-a dublat.

Guvernul de la Budapesta a fost criticat aspru pentru că a anunțat construcția unui zid la frontiera sudică, dar să remarcăm că cei mai mulți solicitanți de azil au provenit în primele trei luni ale anului 2015 din Kosovo și că au ales, firește, Ungaria ca poartă de intrare în UE. Kosovarii au fost anul acesta mai mulți decât sirienii, care reprezintă cei mai mulți solicitanți de azil, dacă luăm în calcul și întregul an 2014. O altă tendință este creșterea numărului de refugiați afgani, dar aspectul cel mai spectaculos este migrația copiilor neînsoțiți din Afganistan, Eritreea, Siria și Somalia, ca și clandestinii maritimi care sosesc tot mai mulți pe coastele italiene și grecești, în ambarcațiuni aglomerate și nesigure.

Dacă lumea acceptă mai ușor ideea că Siria și Afganistanul sunt țări sursă pentru refugiați, e mai greu de acceptat de ce pleacă atât de mulți oameni din Kosovo și din Serbia. În orice caz a devenit evident că asistăm într-o mare măsură la un fenomen de migrație economică, unul care nu poate decât să ia amploare într-o lume marcată de uriașe inegalități. Dar, în contextul acestor crize mereu reînnoite, se vor găsi, probabil, tot mai multe scuze pentru amânarea dosarului românesc.