Dosarul 10 august și riscul schimbării axei strategice

Coaliția PSD-PNL-UDMR merge pe aceleași drumuri obscure, fără să întâmpine opoziții majore. Nimeni nu mai iese în stradă pentru Legile Justiției care au rămas maltratate. Vremea revoltelor civice a apus demult. Plagiatul premierului e ascuns cu ajutorul unor magistrați îndoielnici într-o ecuație în care politicul și justiția își fac reciproc servicii în văzul lumii. Măștile democratice ale președintelui cad una câte una. La început nimeni nu înțelegea de ce Klaus Iohannis numise în fruntea principalelor parchete procurori șefi slabi și vulnerabili, dar între timp proiectul destabilizării independenței Justiției se conturează tot mai clar. În locul tinerilor și entuziaștilor magistrați, eliminați din sistem sau marginalizați, se formează centre de putere tranzacționale, care încep deja să-și impună voința. Alegerile distorsionate din interiorul Consiliului Superior al Magistraturii arată doar cele mai recente mișcări de regrupare a antireformiștilor la conducerea unei instituții care prin Constituție ar trebui să vegheze la independența Justiției.

Lentoarea demascării marilor corupți din ultimii ani este un alt indicator al sensului de mers ales de România, în vreme ce amânarea sine die a dosarelor istorice, Mineriada și Revoluția, scoate la iveală fundația precară pe care stă democrația autohtonă.

Tergiversarea Dosarului reprimării manifestației din 10 august 2018 rămâne studiul de caz cel mai clar și mai recent al felului în care funcționează simbioza politico-juridică din România. 450 de răniți din Piața Victoriei au depus plângeri împotriva trupelor de Jandarmerie, iar Parchetul a deschis o anchetă chiar pe 11 august 2018. Apoi, o lună mai târziu, Jandarmeria depune la rândul ei o plângere la DIICOT, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism București, acuzând o presupusă lovitură de stat a protestatarilor din Piața Victoriei. În iulie 2019, cele două dosare se reunesc sub umbrela DIICOT, dar în 2020, aproape totul se clasează și capii Jandarmeriei sunt scoși de sub urmărire penală. În acel moment, Giorgiana Hosu, procuror adjunct la DIICOT, era procuror de caz în dosarul violenţelor din 10 august, iar soțul ei fost polițist, având pe rol un dosar de corupție soluționat între timp în defavoarea lui, se afla în relații de amiciție cu unii dintre liderii jandarmilor participanți la represiune.

În 2021, Tribunalul București stabilește că dosarul rămâne clasat definitiv, dar o nouă plângere din partea unei victime duce la redeschiderea lui. Anul acesta, foștii șefi ai jandarmilor din 2018 au fost iarăși puși sub acuzație pentru abuz în serviciu, purtare abuzivă în forma continuată, fals și uz de fals.

În timpul odiseei Dosarului 10 august, asupra procurorilor militari care au analizat și găsit probe împotriva jandarmilor au fost făcute presiuni directe cu Inspecția Judiciară și indirecte din partea puterii politice, așa că unii dintre ei s-au dat la o parte. Pe drumul încâlcit al reluării anchetei, nu toate probele strânse la început mai pot fi folosite, unele vor și puse sub semnul întrebării, în vreme ce altele s-ar putea să nu mai fie valabile, devreme ce au fost infirmate la un moment dat de o instanță.

Nodurile de interese se fac și se desfac urmând firul vechilor loialități, vulnerabilități și docilități, lăsând în vitrină un stat aflat la cheremul unor grupuri de interese. Cu o clasă politică în derivă, fără o Justiție stabilă, independentă și puternică, cu o presă controlată de grupuri de interese cu legături la vârful puterii, România își poate schimba oricând cursul. Chiar dacă acum guvernul și președintele merg pe axa atlantistă, corupția ascunsă de o justiție aservită și fidelitățile obscure din spatele politicienilor pot schimba totul și țara poate ajunge din nou pe muchie de cuțit, cum a mai fost în vremea lui Dragnea și nu numai. Cine își asumă responsabilitatea pentru un viitor ambiguu?