"Opţiunea militară" pentru Venezuela?
12 august 2017"Avem trupe amplasate în întreaga lume, în zone foarte îndepărtate. Venezuela nu este prea departe, iar oamenii de acolo suferă şi mor", a spus preşedintele SUA, la finalul consultărilor cu ministrul de externe Rex Tillerson şi cu ambasadoarea la ONU, Nikki Haley. El s-a referit la situaţia din statul latino-american cu cele mai ample rezerve de petrol din lume ca fiind "tristă şi dominată de un haos periculos".
Venezuela - "un act de nebunie"
Nu există deocamdată un plan concret pentru o intervenţie militară în Venezuela. Un purtător de cuvânt de la Pentagon a explicat că, în momentul de faţă, nu s-au transmis niciun fel de decizii de la Casa Albă. Guvernul de la Caracas a condamnat declaraţiile lui Trump. Ministrul aărării, Vladimir Padrino, vorbit despre "un act de nebunie" şi a acuzat Washingtonul de extremism.
Declaraţiile lui Trump au încins şi platformele sociale din America de Sud, unde criticile predomină şi cei mai mulţi consideră că atitudinea liderului american nu face decât să îl sprijine e contestatul preşedinte venezuelean Maduro. Acesta acuză în mod constant Washingtonul că încearcă să răstoarne guvernul de la Caracas. Cu toate acestea, în urmă cu doar câteva zile, într-un discurs rostit în faţa Adunării Constituţionale, Maduro i-a lansat un apel la dialog lui Trump, spunând că îşi doreşte relaţii "normale" cu Washingtonul.
Trump refuză să vorbească cu Maduro
Şi, într-adevăr, Maduro a încercat vineri să poarte o discuţie telefonică cu Trump. După cum a anunţat Casa Albă, apelul a fost respins. "Preşedintele Trump doreşte să vorbescă cu preşedintele Venezuelei, atunci când democraţia va fi reinstaurată în această ţară", se arată în comunicatul oficial. Washingtonul a solicitat respectarea Constituţiei, alegeri corecte şi libere, eliberarea deţinuţilor politici şi încetarea imediată a represiunilor asupra poporului.
În Venezuela domneşte o încrâncenată luptă între guvern şi opoziţia de centru-dreapta. Ţara este măcinată de nelinişti sociale. Cel puţin 125 de oameni şi-au pierdut viaţa în demonstraţiile de stradă din aprilie și până în prezent. Situaţia s-a agravat după ce preşedintele Maduro a decis alegerea unei aşa-numite Adunării Constituţionale, care aminteşte de parlamentele de faţadă din sistemele comuniste.
Situaţia din Venezuela se înrăutăţeşte
Prima măsură a noului "Parlament" instalat de Maduro a fost destituirea procuroarei-şefe Luisa Ortego, o critică vehementă a guvernului. În plus, Maduro a prezentat un proiect de lege care prevede pedeapsa cu detenţia de până la 25 de ani pentru cei condamnaţi politic. Măsurile le confirmă temerile criticilor lui Maduro, care susţin că acesta este pe punctul de a instaura dictatura în Venezuela.
Statele Unite ale Americii au aprobat o serie de sancţiuni la adresa Venezuelei, după înfiinţarea, la finele lunii iulie, a Adunării Constituţionale. Printre măsuri se numără şi îngheţarea averii lui Maduro în SUA. Maduro este cel de-al patrulea şef de stat sancţionat de Washington, după Kim Jong Un (din Coreea de Nord), Robert Mugabe (din Zimbabwe) şi Bashar al-Assad (din Siria). Casa Albă l-a numit pe preşedintele socialist "dictator" şi a calificat noul legislativ ca fiind "ilegal". În această săptămână, Washingtonul a mai lansat şi alte sancţiuni la adresa unor oficiali venezueleni.
Autor: Ag / Alina Kühnel