Schimbarea relaţiilor ruso-turce?
24 noiembrie 2015DW: Un avion militar rusesc a fost doborât de armata turcă. Ce ştiţi despre acest incident?
Kasapoglu: Turcia a anunţat foarte clar că regulile militare se aplică mereu, indiferent de naţionalitatea celor care violează spaţiul aerian. În urmă cu o lună, Turcia a doborât o dronă rusească. Dincolo de retorica diplomatică a autorităţilor turceşti, a fost o mişcare firească, în scopul avertizării Rusiei să nu intre în spaţiul aerian turcesc. Turcia dovedeşte astfel că regulile sunt solide şi nu ar trebui testate nici de Siria şi nici de Rusia.
De ce credeţi că un avion rusesc survola respectiva zonă?
Suhoi-24 sunt avioane de luptă, folosite de cele mai multe ori în acţiuni de bombardament. Cine trebuia bombardat? Turcmenii, etnici turci pe teritoriul sirian, protejaţi de Turcia? Vorbim despre circa 5000-9000 de luptători vorbitori de limba turcă. Au fost intens atacaţi de forţele fidele regimului rusesc şi celui iranian, o lungă perioadă de timp. Au existat frustrări în acest sens în Turcia. Un motiv este acela că, după atacurile de la Paris şi în urma discuţiilor din cadrul summitului G20 de la Antalia, Ankara şi Washingtonul au convenit să intensifice acţiunile aeriene comune în spaţiul aerian sirian. Această operaţiune aeriană a fost planificată, după cum am înţeles, pentru a sprijini luptătorii tereştri, precum armată siriană liberă şi turcmenii. Sirienii, ruşii şi iranienii i-au atacat puternic pe combatanţii turcmeni, ca o pedeapsă la adresa Turciei. Acest avion urma să îi bombardeze pe turcmeni. În primul rând, avionul a violat spaţiul aerian al Turciei. Este o situaţie foarte critică. Noi nu vrem să asistăm la balticanizarea flancului sudic al NATO şi a spaţiului aerian turcesc.
Ce vreţi să spuneţi?
Balticanizarea înseamnă violarea constantă a spaţiului aerian de către ruşi, transformând practic flancul sudic al NATO, care include spaţiul aerian al Turciei, într-o zonă aeriană baltică, unde violarea spaţiului aerian de câtre Rusia este la ordinea zilei.
Rusia pretinde că avionul se afla în spaţiul aerian sirian. Ce ştiţi despre locul în care a fost doborât - era în Turcia sau în Siria?
Procedurile noastre prevăd o avertizare în cazul în care un aparat de zbor se apropie la 12 mile de spaţiul aerian al Turciei. Dacă ajunge la cinci mile distanţă, Turcia trimite avioane de interceptare de tip F16 şi continuă să avertizeze. Şi, dacă orice avion venind dinspre Siria violează spaţiul aerian turcesc, acesta este doborât imediat. Foarte probabil, depinzând de respectarea regulilor de către Turcia şi de violarea anterioară a spaţiului aerian de către Rusia, acest Suhoi-24 a violat spaţiul aerian turcesc.
Este pentru prima oară când un stat NATO doboară un avion militar rusesc? Ce înseamnă asta pentru relalaţiile dintre Rusia şi NATO?
Asistăm la acest tip de escaladare în flancul estic al NATO. Este foarte important, pentru că ne confruntăm cu situaţia aceasta înainte de summitul NATO din 2016 de la Varşovia. Această escaladare nu implică Statele Baltice, ci unul din cei mai puternici actori militari, Turcia, care are totuşi relaţii bune cu Rusia. Preşedintele Erdogan a declarat că Rusia poate pierde un prieten, dacă va continua să acţioneze în acest fel. Rusia are relaţii foarte bune cu Turcia, schimburi comerciale foarte bune, cooperări energetice. Ar însemna o schimbare serioasă a relaţiilor bilaterale.
Dapă atacurile teroriste de la Paris, Rusia insistă asupra formării unei coaliţii internaţionale împotriva ISIS. Ce repercusiuni are doborârea avionului în astfel de planuri?
Dacă Rusia vrea cu adevărat să fie parte a coaliţiei anti-ISIS, atunci trebuie să îşi fixeze ţintele pe solul sirian. De la bun început, atacurile ruseşti nu au vizat cu prioritate ţintele Statului Islamic, ci mai ales opoziţia siriană moderată. În al doilea rând, în loc să violeze spaţiul aerian NATO, ar face mai bine să îşi coordoneze atacurile aeriene cu ceilalţi actori ai coaliţiei anti-ISIS.
Credeţi că Turcia poate cere sprijinul NATO acum?
Foarte probabil. În orice criză din Orientul Mijlociu, Turcia a apelat la NATO. Aflăm acum că de la cabinetul premierului se va lansa o campanie diplomatică pentru a prezenta poziţia Turciei. Nu cred că se va invoca articolul 5, dar articolul 4 este deja pe masă, adică vor avea loc consultări pe marginea unei situaţii majore de securitate şi apărare.