Discursul de Crăciun al preşedintelui Germaniei

Dragi concetăţeni, de Crăciun, soţia mea şi cu mine vă salutăm cordial pe toţi. Indiferent că petreceţi aceste ore singuri sau în familie, într-o locuinţă împodobită festiv sau în schimbul de noapte, în camera unui cămin de bătrâni, ca brancardier sau doctoriţă într-o secţie de spital sau ca poliţist sau militar de serviciu într-o unitate. Indiferent unde vă aflaţi în acest moment, vă dorim tuturor o sărbătoare binecuvântată, cu bucurie.

Dacă privim acest an retrospectiv, vedem multe care ne întristează şi multe care ne-au înspăimântat. Ne gândim la catastrofalele viituri şi inundaţii din vară. Ne gândim la soldaţii noştri, bărbaţi şi femei, care s-au întors din Afganistan şi la oamenii care au rămas acolo în nevoi şi în foamete. Ne facem griji legate de cele pe care le auzim din multe regiuni ale acestei lumi neliniştite şi în special din Europa de Est.

Concomitent, în acest an au fost multe care ne-au insuflat speranţă. Mă gândesc la imensa solidaritate cu victimele inundaţiilor, la donaţii şi mai ales la ajutorul concret acordat. Mă gândesc la numeroşii oameni tineri şi trecuţi de prima tinereţe care se implică pentru mediu şi protecţia climei. Şi mă gândesc la voi toţi, care aţi votat la alegeri importante, şi la modul în care s-a făcut transferul de putere, democratic, cu respect reciproc. Mulţi oameni se uită acum curioşi şi cu speranţă la un nou guvern federal, care şi-a propus multe pentru ţara noastră.

Înainte de toate, mă gândesc la implicarea benevolă în toate colţurile societăţii noastre. Atât de multe se întâmplă zi de zi pe tăcute, foarte mulţi dau, firesc, câte o mână de ajutor. Cu toţii înnoadă zi de zi plasa care uneşte şi ţine laolaltă în bine societatea noastră.

Da, mai există şi coronavirusul. De aproape doi ani pandemia ne influențează viaţa, aici şi în întreaga lume. Rareori am învăţat pe pielea noastră cât de periclitată este viaţa noastră şi cât de imprevizibil este viiitorul - luna viitoare, săptămâna viitoare, chiar ziua de mâine. În prezent trebuie să ne restricţionăm iarăşi mai pronunţat pentru a ne proteja de o nouă variantă a virusului.

Dar am aflat de asemenea că nu suntem neputincioşi. Ne putem proteja pe noi, îi putem proteja pe alţii. Sunt bucuros că cei mai mulţi şi-au dat seama că vaccinul este o şansă. Multe suferinţe grele, multe decese au putut fi deja evitate până astăzi graţie vaccinului.

Statul nostru a fost arareori atât de pus la încercare pentru a proteja viaţa cetăţenilor. În acest scop are nevoie de oameni de ştiinţă competenţi, de medici şi de personal medical, de forţe de ordine cu spirit de răspundere şi de angajaţii instituţiilor. Ei cu toţii dau tot ce au mai bun. Şi ei cu toţii află lucruri noi, corectează estimări care s-au dovedit eronate şi adaptează măsurile în funcţie de necesităţi. Oamenii se pot înşela, dar şi învaţă din greșeli.

Statul trebuie să acţioneze, dar nu doar el. Statul nu-şi poate pune pentru noi mască, nu se poate vaccina în locul nostru. El depinde de noi toţi, de fiecare dintre noi.

Vreau să mulţumesc din toată inima majorităţii adesea tăcute din ţara noastră, care acţionează de luni de zile responsabil şi ţine cont de ceilalţi. Fiindcă şi-a dat seama că suntem mai dependenţi decât oricând unii de alţii. Eu de alţii şi alţii de mine.

Desigur există în context şi disensiuni. Desigur există nesiguranţă şi temeri şi este important să vorbim despre ele. Nimeni nu este împiedicat să o facă. Dar hotărâtor e cum vorbim despre asta. În familie, în cercul de prieteni, în spaţiul public. Simţim că, după doi ani, se înmulţesc frustrările, iritările, alienarea şi, din nefericire, şi agresivitatea. Este adevărat că într-o democraţie nu trebuie să fim cu toţii de aceeaşi părere. Dar suntem o ţară şi vă rog să ne gândim la asta. Trebuie să ne putem privi în ochi şi în timpul pandemiei şi vrem să trăim alături unii cu alţii şi după pandemie.

Pandemia nu va dispărea brusc de la o zi la alta. Ne va mai da de furcă multă vreme. Şi ne transformă deja de azi până şi limba pe care o vorbim. Au apărut termeni noi, de la incidenţă la 2G+. Iar vorbe ale noastre vechi şi scumpe capătă o nouă pondere, urgentă.

Ce înseamnă de exemplu "încredere"? Desigur, nu "încredere oarbă". Dar nu înseamnă încredere a te baza pe un sfat competent, chiar dacă îndoielile tale nu au fost complet eliminate?

Sau "libertate": este libertatea protestul vocal împotriva oricărei norme? Nu înseamnă câteodată libertatea şi a te restrânge pe tine pentru a-i proteja pe alţii?

Ce înseamnă "responsabilitate"? Să spunem, simplu, "asta decide fiecare pentru el?" Sau, mai degrabă, că "decizia mea îi afectează de fapt şi pe mulţi alţii?"

Libertate, încredere, responsabilitate. Va trebui să cădem de acord asupra înţelesului acestor cuvinte şi în viitor şi asupra altor chestiuni majore, cum ar fi protecţia climei. Nici aici nu va exista un singur răspuns corect, care să-i convingă pe toţi. Şi aici va trebui să ne înţelegem iarăşi şi iarăşi. Şi sunt sigur că ne putem înţelege. Într-adevăr, am dovedit deja adesea asta împreună.

Dragi concetăţeni, de Crăciun, cu mai bine de 50 de ani în urmă, oameni au putut înconjura pentru prima dată luna. Cei mai în vârstă îşi amintesc probabil imaginile. Tocmai de acolo de sus, din spaţiu, în momentul celui mai mare progres omenesc, tocmai de acolo micul şi vulnerabilul nostru pământ a devenit vizibil ca niciodată. Pe pământ a pornit tot acel progres, aici trăim noi cu toţii, cu grijile şi speranţele noastre, cu necazurile şi bucuriile noastre.

Atunci cei trei astronauţi ai misiunii Apollo 8 au citit din Biblie începutul Genezei şi şi-au încheiat mesajul de Crăciun cu cuvintele "Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi pe bunul pământ".

Dragi concetăţeni, soţia mea şi cu mine vă dorim în această seară ca pământul să rămână în continuare bunul pământ pentru noi toţi şi să existe pentru noi toţi un viitor bun. Crăciun fericit!