1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Moldova: Dilemă în Parlamentul European

16 mai 2017

Parlamentul European decide marți dacă UE va acorda sau nu ajutorul financiar de 100 milioane de euro Republicii Moldova.

https://p.dw.com/p/2d3K0
EU-Delegation Republik Moldau
La întâlnirea ambasadorilor UE cu liderii opoziţiei moldoveneştiImagine: Facebook/European Union in the Republic of Moldova

„Negocierile vor fi foarte dure și vor ține cont de situația din teren”, susține vicepreședintele Comisiei pentru bugete din Parlamentul European, Siegfried Mureșan. Aceasta după ce două grupuri din Parlamentul European - Partidul Popular European și Alianța Liberalilor și Democraților - au făcut demersuri pentru amânarea discuțiilor privind acordarea asistenței financiare din partea UE. Cele două grupuri politice au invocat încercarea Partidului Democrat (care controlează puterea în Moldova) și a Partidului Socialiștilor (subordonat președintelui pro-rus Igor Dodon) de a renunța la sistemul electoral proporțional în favoarea celui mixt.

Fermitate cu iz de șantaj din partea PD

Pe de altă parte, democrații de la Chișinău, controlați de oligarhul Vlad Plahotniuc, rămân fermi pe poziții – actualul sistem electoral va fi schimbat: „Este decis că vom schimba sistemul electoral. Este o decizie asumată a majorității parlamentare prin compromisul la care s-a ajuns pe data de 5 mai cu Partidul Socialiștilor. Nu se discută astăzi dacă se schimbă sistemul electoral. Va fi schimbat sistemul electoral. În anul 2018 alegerile parlamentare vor fi organizate pe baza sistemului mixt”, a menționat categoric președintele Parlamentului, Andrian Candu, unul din fruntașii PD și finul oligarhului Plahotniuc, în cadrul unei emisiuni la TVR-Moldova.

Mai mult, el a spus că Parlamentul European nu este instituția care poate să solicite Chișinăului un sistem electoral sau altul, iar condițiile pentru finanțarea de 100 milioane de euro țin doar de reforme. „Totu-i bazat pe merit”, a menționat Candu.

„Dacă guvernarea de la Chișinău, cu legitimitate de 2-3 procente, se declară suverană în chestiunea schimbării sistemului electoral, poate denunță Acordul de Asociere cu UE și anunță părăsirea Consiliului Europei de către Republica Moldova”, a reacționat ironic analistul politic Alexei Tulbure.

Semnale pentru cei care vor să înțeleagă

Săptămâna trecută, o misiune de experți ai Comisiei de la Veneția s-a aflat în Republica Moldova, iar la finalul vizitei secretarul Comisiei de la Veneția, Thomas Markert, a sugerat autorităților moldovene să analizeze efectele negative și cum a eșuat în Ucraina un sistem electoral similar celui pe care vor să-l implementeze guvernanții democrați, împreună cu socialiștii pro-ruși, în Republica Moldova. Un raport oficial al Comisiei de la Veneția privind inițiativa PD-PSRM va fi făcut public în luna iunie.

Andrian Candu Gianni Buquicchio
Preşedintele Parlamentului din R. Moldova, Andrian Candu, si preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio Imagine: Facebook/Andrian Candu

Preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, şi preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Hans Van Baalen, au lansat recent o declaraţie comună în care critică inițiativa Partidului Democrat din Moldova privind schimbarea sistemului electoral. „Am urmărit îndeaproape evoluţiile din Republica Moldova şi nu am fost niciodată atât de alarmaţi pe cât suntem acum. Moldova este condusă doar de Partidul Democrat, care se numeşte pro-european, dar în realitate nu este nici pro-Europa, nici pro-Moldova. Acesta serveşte interesele câtorva politicieni care conduc Moldova şi care au scopul de a-l transforma într-un stat autoritar şi eşuat”, se arată în declaraţia citată. Potrivit liderilor PPE și ALDE, inițiativa de schimbare a sistemului electoral „reprezintă o mişcare disperată pentru un partid care nu înregistrează mai mult de 4% în sondaje. Astfel, ei vor să se asigure că liderul va rămâne la putere”.

Andrian Candu: „Nu decide doar Parlamentul European”

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, este convins că ajutorul macro-financiar de 100 milioane de euro din partea UE pentru Moldova nu va fi amânat. „Nu va fi decizie (marți în Parlamentul European – n.n.), deoarece sunt doar dezbateri… Este vorba de un efort comun al câtorva instituţii la nivelul Uniunii Europene… Nu decide doar Parlamentul European”, a spus Candu.

Luni, 15 mai, cu o zi înaintea dezbaterilor din Parlamentul European, Comisia Europeană a cerut Parlamentului, după Consiliul European, să nu tergiverseze acordarea asistenței financiare pentru Moldova. „Sperăm ca între co-legislatori să se ajungă rapid la un acord, astfel încât să evităm orice amânare nedorită a asistenţei macrofinanciare”, a menționat purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Annika Breidthardt.

Petras Auštrevičius: Guvernarea de la Chișinău ilustrează „statul capturat”

„Parlamentul European era pe punctul de a aproba discuţiile tripartite între Consiliul Parlamentului European şi Comisia Europeană şi Republica Moldova de a acorda Republicii Moldova o asistenţă macro-financiară de 100 de milioane de euro, compusă dintr-un credit şi un grant - un aranjament cu condiţii extrem de avantajoase. Dar nu am putut ignora ce se întâmplă în Moldova. Pe lângă criteriile macro-financiare, analize şi rezultate, Parlamentul European priveşte în acest moment mult mai atent situaţia politică din Moldova, cele mai recente decizii ale partidelor de la guvernare, şi ale preşedintelui R. Moldova. Am ajuns la concluzia că dacă în acest moment aprobăm începerea discuţiilor, aprobăm implicit acordarea ajutorului macro-financiar şi sprijinim astfel strategia actuală a partidelor de la guvernare care ilustrează „statul capturat”. Suntem din ce în ce mai îngrijoraţi de transparenţa deciziilor, de direcţia evoluţiei politice, aşa că sunt convins că am luat decizia potrivită la momentul potrivit”, a declarat la rândul său europarlamentarul Petras Auštrevičius.

Ambasadorii UE s-au întâlnit cu opoziția pro-europeană extraparlamentară

În timp ce la Strasbourg, se discută în contradictoriu despre posibila amânare a ajutorului financiar pentru Moldova, la Chișinău, ambasadorii țărilor membre ale UE s-au întâlnit marți cu liderii partidelor extraparlamentare de opoziție. După întâlnire, oficiul Delegației UE la Chișinău a comunicat doar că „discuțiile au fost bune și deschise, pe teme de actualitate”. La aceste discuții au participat: președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, președintele Partidului "Platforma Demnitate și Adevăr", Andrei Nastase, și președintele Partidului Liberal Democrat, Viorel Cibotaru.

Moldau Chisinau Proteste
Protestele care au avut loc duminică la ChişinăuImagine: DW/E. Covalenco

Duminică, la Chișinău, mii de oameni au protestat în fața Parlamentului împotriva inițiativei PDM-PSRM de a schimba sistemul electoral. Mitingul a fost organizat de societatea civilă, iar autoritățile au fost acuzate că ar fi blocat, cu ajutorul poliției, deplasarea oamenilor din raioanele republicii spre Chișinău. Protestatarii au cerut retragerea inițiativelor de schimbare a sistemului electoral, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, manifestațiile vor fi reluate la 28 mai.

Vitalie Călugăreanu, DW-Chișinău