(Dez)interesul lui Iohannis și hoții de 1 milion de euro

Face România un pas înainte cu noua lege promulgată de președintele Klaus Iohannis, prin care cei care fură între 100.000 de euro și 1 milion de euro, dar înapoiază banii, scapă nepedepsiți? Sau dă apă la moara celor care știu cum să folosească lacunele legislative și relativismul instituțiilor în propriul folos? Îi încurajează pe cei corecți să încerce evaziunea, fiindcă dacă sunt descoperiți nu pierd nimic, sau ușurează sistemul juridic de o povară, pe care nici înainte nu voia să o poarte? Poate statul român să recupereze prejudiciile, mai ales dacă acestea se multiplică? Nu demult, o judecătoare a blocat acțiunea statului de a recupera 1,4 miliarde de lei de la imperiul fraților Micula. Apoi, într-o speță și mai celebră, după zece ani de la decizia finală, Fiscul nu a putut, potrivit Newsweek România, să recupereze decât a opta parte din prejudiciul de 60 milioane de euro pe care l-au stabilit judecătorii în procesul în care principalul inculpat a fost fondatorul Antenei 1 și Antenei 3, Dan Voiculescu.

Aceste cazuri nu sunt întâmplătoare, ci doar relevante pentru felul în care funcționează instituțiile atunci când au de-a face cu marii jucători la cazinoul național. De altfel, potrivit datelor Comisiei Europene, statul român pierde anual 7,5 miliarde de euro doar din incapacitatea sa de a colecta TVA. Pe scurt, nu există voință politică pentru a-i pedepsi pe hoți. 

Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, s-a plâns că a găsit în multe dosare de fraudă privind Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA ) anchetate în alte state conexiuni cu firme fantomă sau platforme online din România, dar că autoritățile autohtone nu au raportat aproape nimic în acest sens.

Șefa Parchetului European nu crede că evaziunea fiscală până la 1 milion de euro prejudiciu nu va avea consecințe negative: „De obicei, în dreptul penal, aplicăm cauze de nepedepsire în circumstanțe care sunt apreciate ca fiind puțin dăunătoare societății. Este greu de înțeles cum frauda fiscală de o asemenea amploare poate fi considerată suficient de inofensivă pentru a nu fi pedepsită de legea penală”.

Kovesi a declarat că dezincriminarea în România a evaziunii fiscale de până la 1 milion de euro ar putea afecta investigațiile transfrontaliere pe care le fac procurorii europeni, fiindcă în funcție de diferite circumstanțe „cauza de nepedepsire ar putea fi aplicată pentru dosare de fraudă a TVA care afectează bugetele mai multor state”. Altfel spus, noua lege pro-evaziune are consecințe comunitare și, potrivit șefei Parchetului European, „ar putea fi incompatibilă cu obligațiile care îi revin României în baza Directivei PIF”. Este vorba în special despre Directiva Europeană privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, din 5 iulie 2017, numită și Directiva PIF, fiindcă se referă la Protecția Intereselor Financiare ale UE. 

Curtea Constituțională din România nu pare să fi găsit nimic care să contravină acestei Directive, deși noua lege încurajează pe mai departe evaziunea din TVA, la care România e pe primul loc în UE și pe care o exportă în piața comună. CCR susține că, prin noua legislație, dreptul autohton ar face un salt de la tradiționalism la modernism, adică de la pedeapsa ca descurajare a infracțiunii la recuperarea pașnică a prejudiciului.

Într-un stat în care instituțiile au tradiții de bună practică iar justiția și-a dovedit eficiența, evazioniștii pot fi iertați, în schimbul unor sume achitate statului și după o negociere în care eventual oferă societății o parte din veniturile lor, finanțând construirea unui spital sau doar renovarea unui azil, în funcție de mărimea hoției și a conturilor.

Acesta nu e, însă, cazul României. Aici Fiscul îi scapă mai mereu pe hoți și îi pune la colț de câte ori are ocazia pe cei cinstiți, în plus justiția a pierdut mult din avans, în vreme ce liderii parchetelor sunt personaje fără personalitate și fără curaj, în slujba unor politicieni care lucrează pe baza intereselor personale și de grup, ignorând interesul național.