Despre Covid cel rău și vaccinul-frumos care-l va răpune

Iar germanii, pe bună dreptate, s-au enervat. ”De ce să rămânem de căruță tocmai noi?”, s-au întrebat mulți nemți, căutând febril în presă, ba chiar și la propria clasă politică un răspuns la această tulburătoare întrebare. În zadar au căutat să afle și secretul altor impenetrabile mistere. De ce nonagenarii renani trăind acasă, nu în cămine, abia au fost înștiințați că ar avea dreptul să se anunțe la vaccin, nu însă neapărat să îl și facă până hăt, departe, cine știe când? De ce UE nu-nțelege că, în pandemie, în competiția aprigă cu varii state naționale, nu s-a prea distins, că ar avea nevoie de mai mulți feți frumoși ca Laura Kövesi, de mai multă democrație din cea veritabilă, nu clamată, de mai multă presă critică, nu și de abundenta ei birocrație?  

Curat murdar! Pristanda numărând doze de vaccin

Și cum au reușit britanicii cu un premier ca populistul Boris Johnson și americanii, care abia au scăpat de Make-great-America-first-Trump-again, să stea chiar binișor la capitolul vaccin? Dar israelienii să-nceapă să-și vaccineze liceenii? Și chiar românii, între care anti-vaxxeri înverșunați într-o proporție comparabilă cu a rușilor, cum de au izbutit să aibă șansa de a se imuniza, in corpore, la finele acestui an, dacă vor continua injecțiile în ritmul lor actual, când vecinii de la sud, bulgarii, vor avea de așteptat poate nu până la calendele grecești, ci, grație comisiei UE și doamnei von der Leyen, până prin 2040?

Vi se par halucinante aceste cifre, în condițiile în care unii își vor fi imunizat întreaga populație până prin martie-aprilie, iar Comisia Europeană și-a propus să-și fi făcut temele de casă până în septembrie, dar niciuna dintre țările Uniunii nu e, conform Politico, prea aproape de a atinge obiectivul stabilit, de vreme ce ”la viteza actuală de vaccinare ...ar urma să fie atins abia în martie 2024”, cu  țări ca bella Italia, care trebuie să-și accelereze campania de 10 ori, Ungaria de 9, iar state parcă semi-eșuate ca Bulgaria de aproape 30?  

„Nu voi, stimabile, să ştiu de Europa dumitale”

Unirea Europei cu Africa subsahariană pare, în acest ritm alert, să facă, sub bagheta comisarului european pentru sănătate, Stella Kyriakides, salutare progrese. La fel, integrarea Germaniei lui Merkel și Jens Spahn, ministrul federal al Sănătății, cu Ciadul și Republica Centralafricană, un pic mai iuți în a se pregăti să lanseze campania de vaccinare contra malariei, decât în lupta contra zmeului zmeilor timpurilor noastre, Covid-19.

Rămâne doar de stabilit cui, oare, datorează Europa acest frumos succes? Cui să i se dea medalia pentru performanțe deosebite în procurarea rapidă și în suficiente cantități ale vaccinurilor Biontech-Pfizer, AstraZeneca, Moderna și cum îi va mai fi chemând pe toți acești mirifici Feți-Frumoși? 

Cum cui? Celei pe care, în 2016, o lăudau ca lider al lumii libere nu doar Barack Obama, fostul și, după unii, actualul președinte secret al SUA, ci și scriitorul israelian Amos Oz. Potrivit lor, Ileana Consânzeana berlineză, Angela Merkel, rămăsese șefă pe tarlaua lumii libere, de vreme ce la Casa Albă se instalase Roș-Împărat-Trump, bau baul politichiei mondiale, pe care spânul Biden l-a dat, în fine, jos, clamând cu succes în presa mondială că nu s-a priceput să gestioneze CRIZA COVID, just scrisă cu majuscule.

Progres fără conservațiune și ce ne mai învăță istoria 

Dar ce să vezi? Sub Trump și, în ciuda nefăcutelor lui, SUA au pompat sume uriașe în elaborarea vaccinurilor, mult mai substanțiale decât europenii. Iar apoi tot Roș Împărat i-a fericit pe americani dând un ordin executiv de interzicere a exporturilor dozelor de vaccin. Prin urmare, deși Biden a pretins, fals, dar fără să i se contabilizeze în presa mainstream ca minciună, că administrația sa ar fi ”pornit”, chipurile, ”de la zero”, în bătălia contra Covid, americanii pot vaccina zilnic și fără probleme în mase mari, de multe săptămâni. Și au profitat, imunizând până acum aproximativ 25 de milioane de oameni.  

Dincoace de Ocean, năzdrăvana Merkel, ”din cosiță floarea-i cântă, nouă împărați ascultă”, o pusese împărăteasă la Bruxelles pe tovarășa ei de partid creștin-democrat Ursula von der Leyen. Ca s-o așeze pe tronul de președinte al Comisiei Europene, crăiasa berlineză făcuse tandem cu balaurul parizian, Macron, care pare să fi contractat anterior o slăbiciune pentru doamna Uschi. 

Nu contase că creștin-democrata nu fusese aleasă de europeni în 2019. Nu contase nici că o cam băgase pe mânecă la ministerul federal al Apărării, unde numai de glorie nu se acoperise. Dar stârnise mila multora, nu doar în CDU. Și cum răspunderea democratică e admirabilă, sublimă, dar să fie la alții, von der Leyen fusese pedepsită cum se obișnuiește în orice birocrație care se respectă: cu o fulminantă avansare în funcție. 

Alte ”gogorițe și amăgitoare invențiuni anti-patriotice” pentru ”uzul opiniunii publice”

N-a trecut mult și a apărut în acest basm cult căpcăunul, sub forma lui Covid-19. Brusc, frica a pus stăpânire peste omenire. Și orice stăpânire, oricât de ineptă, de rău mirositoare, în afară, bineînțeles, de a lui Donald Trump, a început să li se pară multora parfum. Popularitatea guvernului berlinez și a CDU a început să crească vertiginos, sporind în doar un an cu fabuloase procente. Cum-necum, în criza Covid, mai-marii Germaniei au reușit să acrediteze că s-ar fi descurcat perfect. Executivului german i s-a iertat rapid că a închis tardiv frontierele în fața pandemiei, că nu pregătise măști, căci nu le avea, c-a susținut o vreme, vai, că măștile n-au rost, ba chiar că s-ar putea să fie pernicioase. Și câte și mai câte.

Azi sunt amenințate să dea faliment vreo 50.000 de întreprinderi comerciale în Germania. Cine va plăti spartele oale economice ale lockdown-urilor gestionate prost? Nu știe nimeni. 

Atât de bine văzută se simțea cancelara, pusă în fruntea bucatelor de atâta amar de vreme, încât își va fi uitat juruința guvernamentală, să-și ”ferească de pagube neamul, să îi dedice poporului german întreaga forță, să-i sporescă ce-i e de trebuință și să se manifeste cu dreptate față de toți, făcându-și datoria, așa să o ajute D-zeu”. Așa că n-a avut probleme Mutti Cosânzeana să mai încerce să aurească un pic blazonul CDU și al Germaniei, ca și pe al împărătesei de la Bruxelles, pe spinarea poporului alegător. Care, suveran fiind, are dreptul să voteze cu toată forța sa guvernul, sporind tot ce îi e executivului  de trebuință. 

Despre prințipuri, trădare, deputății și interese: ale partidului și ale Europei

Ca atare, Merkel i-a dat dispoziție tânărului ei ministru al Sănătății să nu care cumva să nu o lase pe von der Leyen să se evidențieze în numele solidarității europene și să culeagă laurii victoriei, ca mare furnizor al serului care salvează Europa de pandemie. Dar von der Leyen, cum îi obiceiul la cârma dregătoriilor care i se încredințează, a preferat să facă cinste numelui ei de crăiasă și l-a făcut de laien bucălaien. Și un pic de oaie. 

Pentru că eurocrații zgripțuroi din subordinea ei au întârziat să facă necesarele comenzi. S-au zgârcit la preț. Au comandat prea puțin și nu de la cine trebuia. Și s-au speriat de tehnologia implicată de răcirea serurilor la minus 70 de grade Celsius în cazul vaccinului Pfizer, uitându-se cruciș, în plus, la producătorii din ogrăzile naționale străine. După cum pe drept se plângea expertul guvernului federal, Lauterbach, dacă dozele de Moderna ar fi fost produse de francezi, nu de americani, se comanda net mai rapid și mai generos de la ei. 

Concluzia într-o democrație, față cu atâta concentrată competență? Vrem capul lui Moțoc! Dar directoarea generală pentru sănătate a UE, italianca Sandra Gallina, a mâncat jăratec, în loc de usturoi. Recent, întrucât gura nu-i mirosea, aleasa crăiesei pusă vătaf peste șefia Direcției Generale pentru Sănătate și Securitate Alimentară a UE a deschis-o larg, declarând răspicat și cu glas tare în PE ceva de genul că s-ar fi comandat ireproșabil de mult și de bine. 

Halal! Mai avea puțin ambițioasa Joițica și se arăta indignată rău de bănuielile publice. La Bruxelles și la Berlin, ca și în varii alte capitale, domnește iată, ca în România lui nenea Iancu, un gen de demagogie enorm simțitoare. Și sforăitoare. A-ți asuma răspunderea și a demisiona după un eșec grav pare mai greu decât i-a fost lui Harap Alb să scape de spân și s-o ia de nevastă pe fiica lui Roș Împărat. Dar de ce persoana ar demisiona, când nimeni nu i-o cerea, doar progresul îl voia, presa o iubea, plânsul ne-neca, fericirea, na, țărișoara mea!

Și încălecai, dar nu pe orice șa, ci pe o năzdrăvancă marca Harley Davidson. Și vă spusei povestea așa, cum îmi dictă realitatea și conștiința mea.