Despre oameni şi câini

Autorităţile au intrat în alertă de gradul zero. Primarul general Sorin Oprescu a promis public, cu glasul gîtuit de plîns, că va organiza un referendum prin care locuitorii Capitalei să decidă ei dacă vor sau nu eutanasierea cîinilor fără stăpîn. Nu a mai fost nevoie, întrucît Camera Deputaţilor a adoptat rapid o lege conform căreia dacă în termen de 14 zile cîinii fără stăpîn nu sînt revendicaţi sau adoptaţi, aceştia pot fi eutanasiaţi.

După cum era de aşteptat, legea a fost contestată la Curtea Constituţională de un număr de 30 de parlamentari din toate partidele, mai puţin de la UDMR. Curtea s-a pronunţat miercuri asupra sesizării şi a decis că legea este constituţională întrucît, conform declaraţiei preşedintelui CCR Augustin Zegrean, "eutanasierea nu mai este o măsură lăsată la îndemîna exclusivă a autorităţilor locale, legea spune în ce condiţii se poate ajunge la eutanasiere, e ultima măsură şi o măsură extremă."

În aceeaşi zi, preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea, opinia sa fiind de altfel cunoscută imedit după ce copilul de patru ani a fost sfîşiat de cîini. Aşadar legislativ sîntem acoperiţi, s-a ajuns la o soluţie, însă în mod practic nu cred că problema cîinilor fără stăpîn din Bucureşti şi din ţară va fi rezolvată.

O petiţie semnată de 300 de personalităţi (artişti, medici, profesori) care îşi exprimă revolta faţă de eutanasierea cîinilor fără stăpîn a fost adresată judecătorilor Curţii Constituţionale. "România este o ţară cuprinsă de psihoza violenţei împotriva stăpînilor de cîini şi a cîinilor fără stăpîn. Societatea e mai polarizată decît oricînd, cele două tabere se ameninţă reciproc, trăim, practic, în plin război om cu om şi om cu animal", se arată în petiţia respectivă. Ceea ce se spune aici este adevărat. Dar mai este şi un alt adevăr, nerostit, şi cu mult mai grav.

Noi, românii, nu am învăţat să trăim în comunitate, nu avem deprinderile şi cultura de a ne comporta într-o comunitate pe care să o respectăm, să o îmbunătăţim, să îi dăm valoare şi puterea de a reacţiona eficient faţă de abuzurile, indolenţa şi indiferenţa autorităţilor.

Mai mult decît atît, contribuim din plin la amplificarea problemelor comunităţii, pe care autorităţile le uită imediat după ce au obţinut voturile necesare accederii în funcţiile respective.

Cum se întîmplă acest lucru? Prin tăcere şi lipsa de atitudine, prin acceptarea fatalităţii că toţi cei care ne conduc "sînt la fel", prin lipsa dialogului şi a discernămîntului. Iubitorii de cîini, sau mulţi dintre aceştia, nu au făcut decît să acutizeze problema cîinilor maidanezi considerînd că a le arunca din cînd în cînd haitelor dintre blocuri resturi de mîncare e un gest omenesc şi creştinesc. Nu au făcut decît să-i sălbăticească şi să facă din "cei mai buni prieteni ai omului" fiare care atacă în haită. Cîinele are nevoie de căldura omului, şi nu doar de nişte oase aruncate de la balconul blocului sau de resturi de hrană din tomberoane.

Cîţi dintre cei care au adoptat pe hîrtie, sub semnătură, cîini maidanezi pentru a le da apoi drumul pe stradă au fost amendaţi pînă acum? Nu am auzit în toţi aceşti ani de astfel de sancţiuni.

Acum este la ordinea zilei problema cîinilor maidanezi. Manifestaţii sînt şi de o parte şi de cealaltă. Dar cînd au fost scoşi la iveală torţionarii care au ucis prin măsurile lor bestiale deţinuţi politici, cum a reacţionat societatea? Societatea a tăcut. Comunitatea nu a avut glas, nu a arătat că există.