Despre drepturi cu Raluca Prună și Alina Gorghiu

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a devenit ținta unei campanii injuste. I se reproșează că ar fi minimalizat drepturile omului, susținând că acestea ar fi doar ”un lux teoretic”. Mai ciudat este că și lidera PNL, Alina Gorghiu, în general o persoană prudentă și cu simțul conveniențelor, a ținut să spună lucuri descalificante despre Raluca Prună, cu toate că, spre deosebire de Victor Ponta, achiesase la instalarea acestui Cabinet. Întrebată ce crede despre comentariul ministrului referitor la problema interceptărilor, Alina Gorghiu a făcut această apreciere surprinzătoare: ”Declarația este una nefericită. A alătura ideea de drepturi și libertăți sintagmei de lux mi se pare o alăturare nefericită.” (Agerpres, citând Digi24)

Când o persoană devine dintr-un motiv sau altul antipatică, nimeni nu se mai simte dator să verifice informațiile. Așa a pățit și Raluca Prună. Ministrul Justiției a pierdut total simpatia publicului când a explicat că mandatul ei la Ministerul Justiției este o sarcină temporară pe durata unui concediu de la Comisia Europeană. Declarația a fost sinceră, dar sinceritatea nu e totul. Un ministru care dă impresia că abia așteaptă să plece, seamănă foarte mult cu absolvenții de facultate din anii târzii ai comunismului care nu-și ascundeau nerăbdarea de a părăsi exilul lor rural și de a se întoarce în marele oraș de unde sosiseră. Ei aveau îndreptățirea lor, dar oamenii de la țară care sperau mereu să le sosească un doctor bun sau un profesor dedicat erau profund nefericiți să-i vadă mereu cu gândul în altă parte. Nefericirea Ralucăi Prună este că a dat impresia că viața nu se află la București, ci la Bruxelles. Nu-i putem imputa acest sentiment, dar nici românilor nu le putem reproșa decepția.

Aici însă nu mai e vorba de sentiment, ci de idei juridice și politice de primă importanță. Raluca Prună spusese de fapt, în comentariul ei de pe pagina de facebook, ceva perfect adevărat: ”Cu o urmărire penală și o combatere a infracționalității slabe, discuția despre drepturi e un lux teoretic”.

Într-adevăr, dacă statul nu poate stăpâni jafurile, cum mai poate pretinde că garantează dreptul la proprietate? Dacă nu e capabil să pedepsească violurile și să le prevină întrucâtva, prin exemplaritatea pedepsei, cum mai poate susține că garanteaza dreptul la demnitate personală și integritate corporală? Dacă traficul de influență și clientelismul acaparează viața publică, cum mai poate fi respectată egalitatea în fața legii? Dacă statul nu poate preveni cât de cât terorismul, cum poate pretinde că apără dreptul la viață?

Un exponent de seamă al gândirii liberale, Jeremy Bentham, contesta de altfel proclamarea drepturilor naturale ale omului, tocmai pentru că, în opinia sa, acestea nu pot fi garantate. El nu jura decât pe drepturile derivate strict din legi sau, altfel spus, din dreptul pozitiv. Dar realitatea este că un stat slab nu poate garanta nici măcar drepturile derivate din propria legislație. Cum ar fi bunăoară gratuitatea învățământului obligatoriu. Prin urmare, discuția despre drepturi este, într-adevăr, un lux teoretic atunci când statul nu are la dispoziție instrumente menite să garanteze drepturile într-o cât mai mare măsură (suntem conștienți că e vorba de o aproximare). Și, în fond, ce înseamnă lux teoretic? Înseamnă, cum spunea G.Călinescu, să bați câmpii cu grație. Și așa și este: fără o forță și o organizare capabile să garanteze drepturile, a le proclama înseamnă a te complace într-o aiureală seducătoare.

Prin urmare să spui, în acest context, că ministrul Justiției a desconsiderat drepturile omului e o mistificare rău intenționată. Victor Ponta spunea, cu furie, că e o formă de gândire kaghebistă. Dar dacă la fostul premier e vorba de resentiment, ce să credem despre lidera PNL, care dă impresia că vorbește cu calm și măsură? Înțelege ea dialectica aceasta dintre drepturi și puterea menită să le garanteze? Sau face demagogie ieftină?

Revenind la comparația de mai sus cu absolvenții de facultate repartizați la țară în anii comunismului, Alina Gorghiu aduce mai curând cu ”fiica satului”, care ar trebui să înțeleagă mai bine ce înseamnă să nu ai drepturi, dar nu pentru că cineva ți le contestă, ci pentru că nu e nimeni care să le garanteze.