Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, o izbîndă - între utopie şi realitate

Adoptată în urmă cu 60 de ani, inspirată de documente istorice, ca de pildă Declaraţia Franceză a Drepturilor Omului şi Cetăţeanului şi de Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite din 1776, actuala Declaraţie Universală a Drepturilor Omului a fost şi o consecinţă a ororilor comise în numele totalitarismelor secolului XX, fără a fi putut însă opri complet după aceea noi încălcări ale drepturilor omului.

Adoptarea la Paris în 1948 de către Adunarea Generală ONU a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului marchează incontestabil o cotitură fundamentală în istoria omenirii, documentul fiind primul acord internaţional care stabileşte libertăţile şi drepturile la scara întregii umanităţi.

Momentul istoric al adoptării documentului, impresionant prin suflul ce străbate dincolo de litera legii, deja în cuprinsul preambulului,a rămas înregistrat pe bandă, astfel încît articolul întîi în prima şi solemna sa lectură suna astfel:

”Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în depturi.Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şo trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii”.

După adoptarea şi proclamarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului Adunarea Generală a recomandat ţărilor membre să facă public documentul prin toate mijloacele existente,indiferent de sistemul politic al statelor sau teritoriilor.

Spiritul şi litera declaraţiei sunt preluate de o seamă de documente internaţionale regăsindu-se în chiar constituţiile a peste 90 de ţări. Instituţii şi mecanisme internaţionale, societatea civilă veghează la respectarea, monitorizarea, promovarea şi protejarea drepturilor omului.

Fiindcă, cum din păcate se întîmplă, între litera şi spiritul legii şi realitate –discrepanţele există oricît de convingător ar fi textul declaraţiei.

Aşa încît, constată Heiner Bielefeldt, directorul Institutului German pentru Drepturile Omului, „încălcările drepturilor omului persistă, nici lumea şi nici omenirea nu au devenit mai bune,dar posibilitatea de a aborda politic respectarea drepturilor omului s-a ameliorat.”

Unul din factorii care au condus la limitarea anumitor libertăţi şi drepturi individuale l-a constituit agravarea pericolului terorist şi adoptarea în consecinţă a unor legislaţii menite să preîntîmpine şi combată activităţile şi acţiunile teroriste.

În noul Consiliu pentru Drepturile Omului,organ al politicii ONU, ţările occidentale sunt în minoritate, ceea ce s-a soldat cu o diminuare a mijloacelor prin care state care au carenţe democratice pot fi determinate să-şi soluţioneze problemele legate de respectarea drepturilor omului, situaţie indirect evocată şi de ministurl german de externe Frank-Walter Steinmeier.

Şeful diplomaţiei germane a relevat cîteva din dificultăţile existente atunci cînd a declarat că „ suntem conştienţi de problemele apărute la constituirea Consiliului şi nu greşim atunci cînd considerăm că trebuie să ne concepem şi desfăşurăm activitatea mai bine şi mai eficient. Dintotdeauna am considerat că acest Consiliu al Drepturilor Omului este o instituţie mai puternică decît a fost Comisia pentru drepturile Omului. Dacă într-adevăr lucrurile vor sta întocmai nu se ştie, dar am convenit să activăm mai departe în acest scop.”

Pentru ca tot mai puţine din articolele Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului să fie expuse riscului de a rămîne ancorate pe ţărmurile utopiei, activează şi o serie de organizaţii internaţionale neguvernamentale: Amnesty International, Human Rights Watch şi - mai cu seamă – să nu uităm, societatea civilă.