Decesul G8

E posibil ca mulţi să subestimeze forţa explozivă a acestei aserţiuni. Germania rămăsese în final ultimul mare prieten al Rusiei. Chiar şi după invazia militarilor ruşi în peninsulă, Merkel încercase din răsputeri să continue dialogul cu „Putin, omul care nu mai pare să aibă un prenume”, după cum notează un comentator german.

Conflictul iscat de anexarea Crimeii a schimbat situaţia din temelii. Berlinul nu se lasă şantajat de Putin, titrează Die Welt. Dar conducerea Germaniei nu vrea în acest conflict ceea ce ar putea fi o „spirală a sancţiunilor”.

E deci probabil ca la următoarea treaptă a sancţiunilor, în speţă la cele economice, să se ajungă cu oarecare întârzire, în ciuda poziţiei mai dure, în acest domeniu, a unor ţări precum Marea Britanie, Suedia şi Republicile Baltice. Timpul lor, din unghi german, ar veni după ce se va estima că Moscova a început să aplice „doctrina Putin”, a jafului de teritorii prin manipularea comunităţilor ruseşti locale, după scenariul pus în aplicare în Crimeea.

Actualmente, dezbaterea germană se axează pe chestiunea sancţiunilor care trebuie adoptate împotriva Moscovei. Sunt ele necesare, utile, eficiente? Sau, dimpotrivă, ar provoca prejudicii prea mari economiei germane?

Ambele puncte de vedere continuă să fie susţinute, între altele pe prima pagină a hebdomadarului Die Zeit. În care citim, pe de o parte, că sancţiunile occidentale n-ar fi bune, fiindcă ar dăuna unor concerne precum VW, Siemens şi cele energetice, E.On şi RWE şi ar putea mâna Rusia către China, în timp ce influenţa vestului asupra Rusiei s-ar reduce perceptibil.

Pe de alta, aflăm din pana altui comentator, care exprimă tot în Die Zeit opinia diametral opusă, că sancţiunile sunt inevitabile. Ce-i drept, „nimeni nu mai vrea în Europa să recurgă la forţa armelor contra Rusiei”. În fond, „Germania a purtat contra Rusiei cel mai rău război din istorie”. Ca atare, la şapte decenii de la asediul Leningradului, „ne-am săturat să tragem cu puşca” şi, aşa cum a declarat Angela Merkel, „nu poate exista o opţiune militară” în acest conflict.

Dar, tocmai de aceea, şi chiar dacă nimeni nu mai crede că se poate întoarce roata evenimentelor, iar „Crimeea e pierdută”, nu există o alternativă la sancţiuni. Fiindcă nu se poate asista pasiv la agresiune. Miza sancţiunilor ar fi „zăgăzuirea poftelor expansioniste ale Rusiei”, care „ar putea destabiliza în curând nu doar estul Ucrainei, ci, în curând, şi Georgia, republicile baltice şi Moldova, precum şi întreaga ordine europeană postbelică”.

Acelaşi analist relevă că, în ciuda afirmaţiilor contrare ale propagandei ruseşti, sancţiunile pot fi realmente eficiente, dacă sunt susţinute riguros, după cum a reieşit din efectul celor impuse Iranului.

Alţi analişti relevă că dependenţele economice şi mai cu seamă energetice europene diferă de la ţară la ţară, unele din statele estice ale Uniunii fiind mai vulnerabile decât Germania ori alte zone apusene. „Jocuri de putere cu gaz şi cărbune – cât de vulnerabilă e oare Europa”, se întreabă, deci, Süddeutsche Zeitung. Ziarul trimite la declaraţia Comisarului pentru Energie Oettinger, care nu crede că ruşii îşi pot permite mai mult decât sovieticii în timpul războiului rece să renunţe să livreze gaze vestului, iar importanţa importurilor de gaz norvegian şi algerian a crescut pentru Europa. Dar, mai afirmă cotidianul din München, "est-europenii" vor totuşi "să se asigure"...