De la Strasbourg la Sibiu, doi ani incerți

Jean Claude Juncker se dovedește în continuare omului compromisului abil, căci în cele mai multe aspecte controversate a căutat acel juste milieu menit să ofere satisfacție tuturor. Nu neapărat în mod simetric, dar oferind totuși ceva și părților slabe care s-au plâns de a fi fost dezavantaje. În alte privințe s-a arătat însă categoric.

Ne oprim pe moment asupra acelor aspecte care au creat polemică și mai ales care au suscitat un interes în estul Europei. În ciuda unei formulări discrete, în contextul mai larg al temei migrației, a atras atenția aluzia făcută la Ungaria și Slovacia care au anunțat că nu recunosc sentința Curții Europene de Justiție privitoare la repartizarea migranților în toate țările Uniunii: ”Statul de drept nu este o opțiune, a spus Juncker”, fără să numească pe cineva precis, iar ulterior liderul grupului PPE, Manfred Weber, avea să spună în aceeași manieră aluzivă că a nu respecta sistemul legal european atrage după sine ”părăsirea Uniunii”.

Avertismentul a atras atenția cu atât mai mult cu cât a venit din partea PPE și a unor politicieni care au avut mereu o poziție concesivă față de politica Budapestei. Am remarcat de asemenea și grija președintelui Juncker de a-l cita pe Helmuth Kohl și de a-l invoca printre precursorii integrării europene cu scopul de a nu lăsa ca liderul de la Budapesta - și în general eurocriticii - să-i utilizeze memoria în beneficiul  lor.

Cele mai categorice și de data aceasta lipsite de rețineri au fost însă declarațiile despre Turcia: ”O adeziune a Turciei este exclusă pe moment”, căci această țară, a adăugat el, ”se îndepărtează cu pași gigantici de Europa”.

În alte privințe de interes, președintele Comisiei Europene a ales însă limbajul compromisului. Ungurii, slovacii și cehii au dreptate - a susținut el - să pretindă ca alimentele cu aceeași etichetă să conțină ingrediente de aceeași calitate. Îar cât privește o veche preocupare românească, el a spus: ”Să deschidem Spațiul Schengen pentru România și Bulgaria”. Chiar dacă nu Comisia decide și nici nu e prima dată când susține solicitarea românească, declarația contează, fiind de natură să contribuie la o modifcare a percepțiilor în Europa occidentală.

În alte privințe, în schimb, compromisul a fost doar aparent, produs al unei retorici abile. Căci, lansându-se într-un șir de probleme care ar pretinde în Europa o egalizare de tratament, Jean-Claude Juncker a inserat și dreptul muncitorului estic de a fi platit la fel cu cel occidental, în contextul directivei lucrătorilor detașați. Atât doar că nimeni nu a negat acest drept. Tocmai că Directiva care urmează să fie modificată nu punea bariere maximale, ci doar minimale, restul jucându-se pe piața liberă. Cu alte cuvinte nimeni nu interzice unei firme să-și plătească muncitorii la standard occidental, atât doar că e mai avantajos să nu o facă, tocmai ca să poată fi mai competitivă pe piața occidentală.

E de reținut că, în aceeași serie a egalităților necesare, președintele Juncker a inserat dreptul copiilor din România de a avea acces la vaccinuri la fel ca cei din alte părți ale Europei. Atât doar că în cazul acesta dificultățile din România sunt provocate fie de incapacitatea administrației sanitare, fie de opozițiile la vaccinare datorate unui soi de libertarianism de inspirație americană.

Stilul compromisului a fost în schimb mai autentic când a vorbit despre planurile de reformare instituțională a Uniunii. Președintele CE Jean-Claude Juncker a avut grijă să se disocieze în fraze clare de câteva din propunerile anterioare care provocaseră îngrijorări. De pildă a respins ideea unui Parlament al zonei Euro. De asemenea a lăsat deoparte constituirea unui buget pentru țările monedei comune, dar a militat pentru instituirea unui ministru de finanțe al Uniunii, care ar dirija reformele în țările cu deficite prea mari. E nu doar un compromis, ci un mod prudent de a face să avanseze proiectul integrării fără să stârnească prea multe opoziții în același timp.

Jean-Claude Juncker a profitat însă de ocazie să facă și propuneri mai îndrăznețe, pe care le-a prezentat doar ca sugestii de viitor, propuneri bine primite mai ales de componenta federalistă (”Grupul Spinelli”) a Parlamentului European. De pildă a pledat pentru liste transnaționale la alegerile europene sau pentru unificarea conducerii UE și eliminarea componentei interguvernamentale. Chiar și acest obiectiv a fost prezentat însă cu mare prudență, ca o contopire necesară a funcțiilor Consiliului European și Comisiei Europene.

Nu știm de pe acum ce viitor au aceste idei, dar cu siguranță că peste doi ani, când România va exercita președinția prin rotație a Consiliului European și când va fi organizat un summit special la Sibiu, vom avea despre toate acestea o imagine mai clară.