De la Kaiser la Ţar

Sportul a fost, de-a lungul anilor, unul dintre instrumentele favorite de propagandă ale dictatorilor. Cine a deschis mai recent televizoarele îşi aduce, poate, aminte despre relatările - mai mult sau mai puţin veridice - despre cum s-a transmis recentul campionat mondial de fotbal în Coreea de Nord. Pentru cei mai în vârstă, eforturile nesportive cu care sovieticii îi dădeau la o parte pe cei cu adevărat buni sunt amintiri care încă dor. Nu că sportivii lor nu ar fi fost buni - dar meritele multora erau ştirbite de arbitraje. Dinamo, Steaua, FC Olt, Flacăra Moreni - fiecare mic dictator avea propria jucărie. Dar ce vorbim despre epoca Ceauşeştilor şi a Postelnicilor? Mitică de la FC Olt a supravieţuit şi, în jurul lui, alţi mici dictatori-wanna-be au suit la volanul unor vehicule sportive aducătoare de vizibilitate şi capital electoral (şi ceva bani din transferuri). Avem şi noi Berlusconi aspiranţi.

Când, în 2000, între Crăciunul pe rit nou şi cel pe rit vechi, prelua puterea de la aburii de votcă din biroul de la Kremlin al lui Boris Elţîn, Vladimir Putin venea de la cazarma KGB cu o lecţie bine învăţată: gloria Maicii Rusia nu se câştigă prin fapte ci prin vorbe. Faptele se cumpără, că are unitatea cu ce. Şi, cătinel-cătinel, plecară tovarăşii reformaţi la shopping. Mai o echipă de fotbal - două, mai o rivieră, mai un premier, tot ce se preta intra pe ştatele de plată ale Gazprom. De ce face Kremlinul asta? Pentru că poate. Pentru că-şi permite. Pentru că îi place. Dar şi pentru că nu mai are destul capital de credibilitate pentru a-şi etala în public obrazul.

E mult mai elegant să împrumuţi obrazul unui fost cancelar federal decât să renunţi la propriile tentaţii oligarhice. Şi, până la urmă, nici nu e de mirare că un politician face paşi spre paradisuri financiare. E genetic setat să i se întâmple căderea în păcat.

Trist este că, între timp, în mirajul gazodolarilor a picat şi unul dintre cei mai eleganţi bărbaţi din spaţiul public german - şi chiar european. La 66 de ani, Kaiserul fotbalului european şi modelul de sportivitate al unei întregi generaţii, Franz Beckenbauer - un om care numai probleme financiare nu poate fi bănuit că ar avea - a acceptat să devină ambasadorul sportiv al Kremlinului, prin intermediul aceluiaşi Gazprom, sponsor al marilor competiţii sportive pe care Rusia se pregăteşte să le organizeze: o olimpiadă de iarnă, un mondial de hochei, un altul de fotbal, o cursă de formula 1. Valoarea contractului este confidenţială (puţin probabil ca cineva din Rusia să aibă tupeul să întrebe statul cât din banul public se duce pe leafa lui Beckenbauer). Dar un lucru e sigur: banii din gaz nu au miros.

La finalul celui de-al doilea Război Mondial, un anume Josef Scholmer a ajuns în prizonierat tocmai la naiba cu cărţi, pe lângă cercul polar. Medicul german îşi scrie memoriile în lagărul de la Vorkuta şi, la un moment dat, povesteşte cum un tânăr ofiţer rus îi şuieră ca viforul siberian printre dinţi următoarea proorocire: "O să vă ocupăm Germania fără să vă daţi seama!".